Şi în următoarele trei zile se lansă într-o campanie psihologică puternică, una dintre cele mai creative – şi una dintre cele mai bizare – din istoria medicinei vieneze.

  Nietzsche începu prin a obţine promisiunea lui Breuer că îi va urma toate directivele fără nici o întrebare, fără nici o rezistenţă. Apoi îl instrui să facă o listă de zece insulte şi să-şi imagineze că i le aruncă în faţă Berthei. Pe urmă îl încuraja să se imagineze trăind cu Bertha şi apoi să vizualizeze o serie de scene: şezând în faţa ei la micul dejun şi privind-o cu picioarele şi mâinile cuprinse de spasme, cu ochii saşii, mută, cu gâtul înţepenit, având halucinaţii, bâlbâindu-se. Nietzsche sugeră apoi nişte imagini şi mai neplăcute: Bertha vomitând, stând pe closet; Bertha în durerile unei naşteri închipuite. Dar niciunul dintre aceste experimente nu reuşi să facă să pălească aura magică din jurul imaginii Berthei.

  La următoarea lor întâlnire, Nietzsche încercă metode şi mai directe.

  — De dte ori eşti singur şi începi să te gândeşti la Bertha, strigă: „Nu!" sau „Opreşte-te!" cât de tare poţi. Dacă nu eşti singur, ciupeşte-te cu putere ori de dte ori ţi se insinuează în minte.

  Timp de două zile locuinţa lui Breuer răsună de „Nu!" şi „Opreşte-te!", iar braţul îi era plin de vânătăi de la ciupit. O dată, în fiacru, ţipă „Nu!" atât de tare încât Fischmann opri caii brusc şi aşteptă instrucţiuni. Altă dată Frâu Becker dădu buzna în cabinet la auzul unui reverberant „Nu!" Dar aceste procedee nu ofereau decât o firavă protecţie în faţa dorinţei din mintea lui. Obsesia persista.

  În altă zi, Nietzsche îl sfătui pe Breuer să-şi urmărească gândurile şi, la fiecare jumătate de oră, să-şi însemneze în caiet cât de des şi cât de mult se gândise la Bertha. Breuer fu uluit să afle că rareori trecea o oră întreagă fără a se gândi la ea. Nietzsche îi calculă că petrecea aproximativ o sută de minute pe zi cu obsesia lui, peste când sute de ore într-un an. Asta înseamnă, spunea el, că în următorii douăzed de ani Breuer va consacra peste şase sute de zile preţioase aceloraşi fantezii plicticoase, lipsite de imaginaţie. Breuer gemu la această perspectivă. Şi continuă să fie obsedat.

  Nietzsche experimentă apoi altă strategie: îi ordonă lui Breuer să consacre anumite perioade de timp gândurilor la Bertha, indiferent dacă voia sau nu.

  — Insişti să te gândeşti la Bertha? Atunci şi eu insist s-o faci! Insist să meditezi la ea dte dncisprezece minute de şase ori pe zi. Hai să trecem în revistă programul tău zilnic şi să fixăm cele şase perioade pe tot parcursul zilei. Spune-i asistentei tale că ai nevoie să nu fii întrerupt pentru a scrie sau pentru a completa fişe. Dacă vrei să te gândeşti la Bertha în alte intervale, foarte bine – asta-i treaba ta. Dar în aceste şase perioade, trebuie să te gândeşti la Bertha. Mai târziu, când te obişnuieşti cu această practică, vom reduce treptat timpul de meditaţie forţată.

  Breuer urmă programul lui Nietzsche – dar obsesiile lui îl urmară pe al Berthei.

  Mai târziu, Nietzsche sugeră ca Breuer să poarte un portmoneu spedal în care să pună când creiţari de dte ori se gândea la Bertha; urma apoi să doneze banii unei sode-tăţi de binefacere. Breuer se opuse planului. Ştia că avea să fie inefident pentru că lui îi plăceau acţiunile de binefacere. Nietzsche sugeră apoi să doneze banii Asodaţiei Naţionale Germane Antisemite a lui Georg von Schonerer. Nid asta nu merse.

  Nimic nu mergea.

  EXTRASE DIN NOTELE DOCTORULUI BREUER ASUPRA CAZULUI ECKART MULLER, 9-l4 DECEMBRIE 1882

  Nu mai are nici un rost să mă amăgesc. Sunt doi pacienţi la şedinţele noastre şi, dintre cei doi, eu sunt cazul mai urgent. Ciudat, cu cât conştientizez mai mult asta, cu atât părem să lucrăm mai bine împreună. Poate că şi informaţia pe care am primit-o de la Lou Salome a schimbat modul în care lucrăm.

  Nu i-am spus, bineînţeles, nimic lui Nietzsche despre ea. Nici n-am vorbit despre faptul că devin un pacient autentic. Totuşi, cred că el simte aceste lucruri. Poate cumva, în mod neintenţionat, non-verbal, îi comunic anumite lucruri. Cine ştie? Poate e ceva în vocea mea, în tonul sau gesturile mele. E foarte misterios. Sâg e interesat de astfel de detalii privind comunicarea. Ar trebui să vorbesc cu el despre asta.

  Cu cât uit mai mult că încerc să-l ajut pe el, cu atât începe să se deschidă faţă de mine. Iată ce mi-a spus azi! Că Paul Ree i-a fost Cândva prieten. Că el, Nietzsche, şi-a avut partea lui de suferinţă din dragoste. Că a cunoscut cândva o femeie ca Bertha. Poate că e mai bine pentru amândoi dacă mă concentrez pur şi simplu asupra mea şi uit că vreau să-l forţez pe el să se des-tăinuie!

  De asemenea, acum face aluzie la metode pe care le foloseşte pentru a se ajuta pe el însuşi – de exemplu, procedeul „schimbării perspectivei" în care se priveşte pe el însuşi dintr-o perspectivă mai îndepărtată, cosmică. Are dreptate: dacă negândim la situaţia noastră lipsită de însemnătate în şirul lung al vieţilor noastre, în viaţa întregii specii, în evoluţia conştiinţei, bineînţeles că-şi pierde prea dureroasa-i semnificaţie.

  Dar cum să-mi schimb perspectiva? Sfaturile şi instrucţiunile lui de a schimba perspectiva nu funcţionează, nici să încerc să mă imaginez păşind înapoi. Nu mă pot detaşa emoţional de centrul situaţiei mele. Nu mă pot îndepărta suficient. Şi judecind după scrisorile pe care i le-a scris lui Lou Salome, cred că nici el nu poate!

  Pune, de asemenea, un mare accent pe exprimarea mâniei. M-a făcut astăzi s-o insult pe Bertha în zece feluri diferite. Metoda asta, cel puţin, o pot înţelege. Descărcarea mâniei are sens dintr-o perspectivă fiziologică: o aglomerare de excitaţii corticale trebuie descărcată