scapă tot ce au în mână. Un purcel de lapte la frigare dispare în panteră cu o sorbitură prelungă şi guturală. Ulrich se plimbă de-a lungul tejghelei şi întinde o labă lungă spre o porţie de macaroane cu rinichi. În trecere, îl loveşte cu laba în umăr pe Carlo Obuz de la unitatea de aprovizionare cu muniţie de-i aruncă din gură proteza, proprietate a Armatei. Omul se prăbuşeşte ca un castel din cărţi de joc lovit de furtună.

SS-Oberscharführer Gerner, de la Divizia I, celebru datorită brutalităţii sale, împinge din faţa lui farfuria cu friptură de purcel tocmai când panteră face un salt spre el cu labele desfăcute. Mai apucă să scoată un ţipăt gâtuit, înainte ca felina să sară asupra lui. Leşină instantaneu. Animalul adulmecă interesat corpul nemişcat, pe urmă se întoarce către purcelul de lapte şi începe să-l mănânce, mestecând şi trosnind, astfel încât toată lumea are impresia că cel mâncat e Oberscharführerul.

– O să avem necazuri, proroceşte Bătrânul.

– Ar trebui să-i facem vânt de-aici, e de părere Barcelona. Îi aruncă un iepure lui Ulrich, care stă tolănită pe un divan larg, după ce i-a scos afară pe toţi din bordel.

– Nu pleacă nicăieri, afirmă Porta înfipt, aici rămâne!

– La naiba, omule, ne va face o mulţime de necazuri, exclamă Bătrânul, contrariat.

– Vă descurcaţi cum ştiţi, vine din partea mecanicului-şef Wolf. Eu n-am văzut în viaţa mea vreo panteră. De fapt, nici nu ştiam că există aşa ceva. Băgaţi la cap!

– Scârnăvie, şuieră Porta cu dispreţ. Nu cred să existe cineva mai mârşav şi mai trădător ca tine.

– Nu tolerez ca plutonul meu să ajungă o afurisită de grădină zoologică! strigă Bătrânul, lovind cu pumnul în masă.

– Ulrich Pantera rămâne la plutonul 2, hotărăşte Porta categoric. (Îndreaptă spre Bătrânul un deget jegos.) Dacă nu, şi el şi eu ne vom lipi de altă unitate, şi cu siguranţă c-o să-ţi pară rău!

– O să fac un raport, ţipă Bătrânul, înfuriat.

– Mă faci să mor de râs, rânjeşte Porta. Tocmai asta n-o să faci. Ştii ce se va întâmpla dacă toată tărăşenia cu pantera va ieşi la lumină. Când l-or dibui sticleţii pe vinovat, îl vor lua la rost pentru câte-n lună şi-n stele, de la expunere voluntară la vătămare, şi până la înaltă trădare sau cum i-o mai zice. Va încasa de cinşpe ori închisoarea pe viaţa, plus câteva condamnări la moarte, aşa, de amorul artei. Va fi spânzurat alături de panteră, şi vântul li se va juca prin blană!

A doua zi, telefonul Cartierului General se porneşte să sune furios.

– O panteră, ai spus? întreabă rece intendentul-şef, Stabsfeldwebel Weingut.

– O panteră neagră, fir-ar să fie! zbiară înnebunit conţopistul diviziei.

– Te-ai ţicnit, face Weingut, cu un râs scurt. Toate Pantherele noastre sunt galbene sau cenuşii şi au în cur un motor Maybach.

– Aşteaptă tu numai! O să ţi se şteargă ţie rânjetul de pe moacă, ameninţă sumbru conţopistul diviziei. Generalul von Hühnersdorf a luat-o razna! Şi-a ieşit pur şi simplu din cizme! Centrala noastră telefonică e blocată de atâtea apeluri cu plângeri despre pantere. Până să ne dezmeticim, Generalfeldmarschallul va veni în persoană să vadă ce se-ntâmplă!

– Nu pricep ce legătură au plângerile tale cu noi, răspunde amabil Weingut. Pantherele sunt la locul lor. Singurii care s-ar putea plânge din cauza lor se află de partea vecinului şi, din câte ştiu eu, plângerile lui Ivan nu prea sunt luate în seamă!

– Ai o panteră neagră care aleargă liberă de colo-colo, provocându-le oamenilor atacuri de cord şi pete pe creier. Generalul vrea o investigaţie. O investigaţie amănunţită. Bagă la cap, dragul meu porc de prieten!

– De ce nu tragi tu o fugă la sanitar ca să-ţi dea nişte pastile? îl sfătuieşte Weingut pe un ton părintesc. Aici, în 27 Panzer, nu-i nimeni atât de scrântit încât să se învârtă cu ceva atât de zurliu ca o panteră neagră. Ştii, presupun că asemenea dihănii muşcă oameni!

O jumătate de oră mai târziu, la. telefon se află aghiotantul diviziei.

– Ce se tot aude cum că aţi umbla cu o panteră neagră? îl descoase pe aghiotantul Regimentului, un Leutnant tânăr şi fără experienţă, proaspăt venit de la şcoala de ofiţeri. Pe-aici, pe la divizie, circulă tot felul de zvonuri trăsnite.

– Ce culoare are Pantherul? întreabă senin aghiotantul Regimentului. Noi n-avem Panthere negre!

– La naiba, omule, nu de tancuri vorbesc, scrâşneşte aghiotantul divizional, fornăind ca un motor cu aburi încins. E o felină mare, adevărată, o sălbăticiune din junglă, care haleşte companii întregi de copoi. Tu-ţi dai seama că şeful Batalionului de Poliţie Militară e la balamuc, în cămaşă de forţă, în urma unei întâlniri cu afurisita voastră de panteră neagră?

– Dar, domnule, vă asigur că nu avem nici o panteră neagră, se tânguie aghiotantul Regimentului pe un ton slugarnic. Singurele animale pe care le avem sunt doi câini-lup aparţinând mecanicului-şef Wolf, şi aceştia sunt ţinuţi din scurt, cu permisiunea comandantului.

– Pasionaţi de animale, oftează resemnat aghiotantul diviziei. Pregătiţi-vă pentru un tărăboi pe cinste pe chestia asta. Se aude deja de mişcări la Cartierul General, şi din partea populaţiei civile din zonă plouă cu reclamaţii!

– Domnule, nu pricep nimic! răspunde aghiotantul Regimentului, neajutorat. Nu ştiu nimic despre o panteră neagră la 27 Panzer. Trebuie să fie o regretabilă eroare. De ce nu-i întrebaţi pe cei de la corpul veterinar?

– Te-am prevenit, rânjeşte maliţios aghiotantul diviziei trântind receptorul.

Oberst Hinka tocmai se bărbiereşte, când telefonul său particular începe să sune strident.

– Hinka, spune el brusc.

– Hühnersdorf! Ce dracu' se-ntâmplă la regimentul tău? vrea să ştie generalul diviziei, fără nici un fel de introducere politicoasă.

– Ce se-ntâmplă? face Hinka, cu o uşoară ezitare.

– Tu eşti comandantul, nu? Dacă tu nu ştii ce se-ntâmplă, cine dracu' să ştie? Află de la mine că oamenii tăi se joacă c-un fel de bestie carnivoră şi bagă groaza în populaţie. Jumătate din copoii mei sunt la balamuc din cauza ei. Oberst Hinka, dacă zici că nu ştii nimic despre asta, atunci află că eşti singura persoană din toată Armata a 4-a care habar n-are! Generalfeldmarschallul în persoană cere de urgenţă un raport amănunţit asupra situaţiei!

– Totul sună ca un fel de glumă prostească, domnule general, răspunde Hinka, caracterizând bine situaţia. Despre ce fel de bestie carnivoră e vorba?

– Nu ţi-am spus? urlă generalul, înfuriat.