Un soldat foarte tânăr, cu un bandaj năclăit de sânge în jurul gâtului şi cu nişte ochi bulbucaţi ca ai unui broscoi, se trânteşte cu respiraţia tăiată între Porta şi Micuţul.

– Mă doare capul îngrozitor, îngaimă el. Ce vacarm! Îşi ridică brusc Kalaşnikovul şi goleşte tamburul său cu o sută de cartuşe în locul în care bănuieşte că s-ar fi adăpostit căpitanul nebun.

– Haidem! ne ocupăm noi de el, strigă Bătrânul, ieşindu-şi din fire. Vreau să am o dată linişte, fir-ar să fie!

Unul câte unul, ne îndreptăm către clădire în salturi scurte. Printre rafale de automate şi de puşti-mitralieră desluşim strigăte dinspre etajul al treilea.

– Jos cu contrarevoluţionarii! Moarte trădătorilor troţkişti!{74}

– Diliul ăsta are rahat în loc de creier, mârâie furios Micuţul. Trece în goană peste terenul descoperit al pieţii, printre trasoarele care şuieră în jurul său.

– În ziua de azi, dai la tot pasul peste idioţi care flutură steaguri, spune Porta, potrivindu-şi echipamentul într-o poziţie mai comodă. Ăstora le atârnă zdreanţă naţională şi pe urechi, şi pe găoază, în aşa fel încât să nu care cumva să dea de bănuit că nu şi-ar iubi destul prăpădita de patrie.

Într-o învălmăşeală gălăgioasă, ne adăpostim pe fundul unui şanţ adânc.

– E prima oară când aveţi de-a face cu aşa o mânărie? întreabă "Degerilă" rânjind. Aţi mai lucrat cu sticleţii?

– Au lucrat ei cu noi, răspunde Porta. Niciodată n-am apucat să trag în vreunul.

– Nici nu ştii ce-ai pierdut, rânjeşte "Degerilă", trimiţând din Tokarevul său câteva rafale înspre etajul al treilea. Îi ştiu eu pe ticăloşii de teapa ăluia de sus! Ia fiţi atenţi, sfârşitul bâlciului e aproape întotdeauna acelaşi! Trag şi trag, până se satură. Apoi îşi vâră ţeava în gură şi apasă pe trăgaci cu deştul mare de la picior!

– Chestia asta nu-i uşoară deloc, spune Porta cu un aer de cunoscător. De obicei dau greş şi îşi continuă viaţa cu jumătate de moacă lipsă.

– Aşa-i! face sarcastic "Degerilă", şi după aia ţin regim toată viaţa. Carne de porc - ioc, trăscău - nici atât.

– Jos cu Troţki! urlă cineva din capul scărilor. Căpitanul luptă să pună stăpânire pe casă. Mai bine de o oră ne ţine trântiţi pe burtă pe palier.

– Trebuie să aibă muniţie cât pentru un corp întreg de armată, mormăie Porta, clătinând din cap. Se lipeşte de perete în clipa în care o rafală venită de sus se înfige în uşa unui apartament.

– De ce dracu' a trebuit să ne oprim aici? se întoarce Bătrânul către Comisar. Măcar de-am fi mers înainte. Tărăşenia asta e nebunie curată.

Acum situaţia a scăpat complet de sub control. O sută treizeci şi unu de soldaţi furioşi - ruşi şi nemţi - fac pur şi simplu ţăndări clădirea pe care căpitanul smintit a ales-o ca scenă a ultimei sale bătălii.

– Ticălosu' ăla capiu a aprins lumina! ţipă tânărul caporal cu ochii bulbucaţi. Haideţi mai bine să ne cărăm de-aici!

– Acum ne are la mână, strigă "Degerilă" îngrozit. Încearcă să se târască pe scări de-a-ndăratelea, dar câteva împuşcături de sus îl ţintuiesc locului.

– Poate să stea şi să tragă în noi până ne face sită, urlă Porta, lipindu-se şi mai tare de perete.

– Stingeţi odată lumina asta blestemată, mugeşte Micuţul, înainte de-a apuca descreieratul să ne sfredelească ţestele!

Douăzeci şi una de arme automate sunt aţintite spre becul de pe scară. În filme ar fi fost de-ajuns o singură împuşcătură, dar în realitate nu-i chiar atât de simplu, şi groaza morţii mi se cuibăreşte în toţi porii.

Se trag sute de focuri, care năruiesc tavanul şi pereţii.

Praful de mortar şi mirosul de pucioasă din aer ne îneacă.

– Aţi înnebunit cu toţii! spune Bătrânul, ridicându-se şi păşind peste Porta şi Comisar, care stau întinşi, cu automatele în poziţie de tragere.

– Lumina! bolboroseşte tânărul caporal. Ticălosul ne poate vedea!

– Ferească Sfântul să pun mâna pe el, promite un sergent robust, trebăluind la un încărcător blocat.

– Va trebui să-l răcim pe diliu ca să-l scoatem de-aici, scrâşneşte Micuţul, crispându-şi degetul din reflex pe trăgaciul armei.

Bătrânul se strecoară pe lângă peretele sfredelit de gloanţe, fără să slăbească din ochi casa scărilor. Când ajunge la tabloul de siguranţă, se ridică încet şi deşurubează siguranţele.

– Hău! face Porta surprins. Cum de nu ne-a trecut mai devreme prin cap? Vezi în ce hal te aduce armata? De ce să alegi calea mai simplă când există şi una mai complicată?

…Se aude o bubuitură şi din rudimentarul tablou de siguranţă ţâşneşte o flacără.

Tânărul caporal scoate un chiţăit sonor şi e cât pe ce să se prăvălească pe scări, crezând că se aruncă grenade.

O rafală isterică împroşcă scara. Gloanţele muşcă din balustradă.

Douăzeci şi una de ţevi de automate sunt aţintite asupra nebunului. Treptele apar şi dispar în străfulgerarea flăcărilor infernale.

Ceva greu zboară de pe palier, smulgând balustrada, şi aterizează la baza casei scărilor cu o bufnitură dezgustătoare. Sângele stropeşte până la noi.

– Acum arată el însuşi ca o porţie de piftie, observă Micuţul. Se ridică şi-şi aruncă automatul pe umăr.

– Luaţi-l de-aici! porunceşte Comisarul scârbit.

În stradă, o mulţime de oameni. Indivizii cu umbrele şi-au adus şi copiii, pe care îi ridică deasupra capetelor sa vadă cadavrul purtat de patru soldaţi din trupele de aprovizionare. Câţiva ovaţionează.

Ne întoarcem împreună cu ruşii la cantina distrusă. Porta a dibuit un cazan plin cu borş rusesc. Îi adaugă câteva ingrediente, care îl fac şi mai gustos, şi în curând pluteşte un miros minunat de ciorbă cu carne în întreaga cantină.

Porta pleacă cu un sergent după provizii. Se iscă o ceartă violentă pentru o ladă cu cârnaţi de berbec pe care sergentul refuză s-o predea fără ordin de rechiziţie. Comisarul îi semnează imediat unul, şi-l parafează cu o mulţime de ştampile oficiale.

Acum, sergentul e în afara oricărei răspunderi, iar Porta poate lua ce-i doreşte inima. Când revine încovoiat sub povara a două coşuri imense pline cu ouă, Bătrânul protestează. Nu-i convine să ţină ouă într-un tanc.

– Te-ai scrântit de tot! ţipă Porta, scandalizat. Aşteaptă numai să-ţi trântesc o musaca grecească şi atunci o să fii fericit.

– Nu pui vinete? întreabă Legionarul, uluit. N-am auzit până acum să se folosească ouă la musaca.

– N-ai auzit tu de multe lucruri în timp ce-ţi pierdeai