vremea prin deşert împuşcându-i în cur pe arabi, rânjeşte Porta. (Îi întinde Micuţului coşul cu ouă). Aşa, acum ne mai trebuie niţică tocătură de vită, câteva roşii şi nişte ceapă. Unt avem.

Bătrânul se lasă păgubaş, dar îi atrage atenţia lui Porta că va arunca ouăle dacă se vor sparge.

Micuţul are o altercaţie cu un sergent de la aprovizionare. Acesta îi repede bocancul în gleznă şi apoi îl pocneşte cu un ciomag în genunchi. Micuţul face semnul "V" şi-şi repede degetele cu forţă în ochii sergentului.

– Porcule! urlă el.

– O adunătură de ţicniţi, ruşii ăştia! observă Micuţul, aşezându-se şi luând cărţile de la Porta. Cine umflă toţi banii, ai? întreabă el, pupând cărţile. Cu siguranţă, nu eu!

 

Pentru a fi un bun soldat în timp de război, trebuie să urăşti. Dacă nu urăşti din adâncul inimii, nu poţi ucide. Ura e cea mai mare sursă de energie dintr-o fiinţă omenească.

 

SVEN HASSEL

 

– S-a zis! spuse brusc Feldwebelul, arătând spre barajul rutier din faţă.

– Ia-o la dreapta! ordonă maiorul. Mâneca stângă a uniformei îi flutura goală în aer.

– Totul s-a terminat, domnule, rânji şoferul. Dacă încercăm s-o ştergem, ne vor secera.

Maiorul înşfăcă pistolul din toc şi se pregăti să sară din Kübel. Se opri însă brusc. Rafale scurte de puşcă-mitralieră răscoliră pământul uscat împrejurul maşinii. Şoferul şi Feldwebelul ieşiră imediat şi ridicară mâinile deasupra capului.

Dintre copaci îşi făcură apariţia cinci ruşi.

– Tavarişci, strigă Feldwebelul şi flutură ceva alb. Se prăbuşi însă imediat în praful drumului de ţară.

Şoferul ţâşni într-o parte, dar se opri brusc şi căzu.

Cele cinci Kalaşnikovuri scuipau flăcări.

Maiorul e azvârlit din Kübel cu faţa sfărâmată şi pieptul sfârtecat într-o explozie de cârpe şi de carne zdrenţuită.

Cei trei soldaţi răniţi din spatele maşinii alunecară într-o baltă de sânge.

– Iob tvoie mati, râse cel mai tânăr dintre ruşi în timp ce turnau benzină pe cadavre.

După ce goli canistra, sergentul aruncă o grenadă în maşină. Se înălţă o vâlvătaie drăcească. O vreme, rămaseră contemplând Kübelul mistuit, apoi se întoarseră şi se făcură nevăzuţi în codru.

– Ghermania kaputt, rânji caporalul şi-şi aprinse o pipă.

 

ÎNCHISOAREA VLADIMIR

 

Căpitanul, un uriaş, cu o faţă care aminteşte de Omul de Neanderthal ne îmbrânceşte spre zidul corpului de gardă!

– Propusk, mârâie el, întinzând o carabă autoritară de poliţist. În aceeaşi clipă, începutul unui urlet se stinge într-un horcăit sinistru.

– Vino, moarte, vino… fredonează Legionarul, desfăşurând laţul din jurul gâtului celui mort.

Bătrânul ne zoreşte:

Ne săltăm în tăcere peste zidul îngust, pentru a le cădea în spate celorlalţi gardieni înainte de a apuca să dea alarma.

Igor ajunge la tabloul de siguranţă, sprinten ca o pisică. O ploaie de scântei ţâşneşte în jur în clipa în care cleştele său. muşcă din cabluri. În câteva secunde de lucru intens, închisoarea Vladimir e izolată de restul lumii.

Cu automatele pregătite, năvălim spre corpul de gardă, cu Micuţul în frunte. Îşi învârte Naganul deasupra capului în cel mai curat stil poliţist.

– Afară cu voi şi labele sus! răcneşte el pe tonul unui şef de brigadă.

– Idiotule! scrâşneşte Porta. Hoţii de aur nu strigă aşa ceva! Asta-i placa pe care cei din OGPU le-o cântă hoţilor!

Micuţul nu-l ia în seamă. De când l-am îmbrăcat într-o uniformă de ofiţer rus, a devenit paranoic.

– Ieşiţi de-acolo! zbiară el şi mai tare. Sau vă zburăm creierii!

– Ai înnebunit de tot? spumegă Barcelona, izbind de perete uşa Corpului de gardă. Curios lucru! exclamă el.

– Ce-i aşa curios? vrea să ştie Bătrânul.

– Pe-aici nu-i ţipenie de om, face uluit Barcelona.

– Crezi c-am nimerit unde nu trebuie? strigă Porta, şovăielnic.

– La o parte, spuse Igor, băgându-se în faţă. Arunc o grenadă cu gaze în dugheană. Băieţii trag la aghioase ca niciodată.

– Ia uite la ei, sforăie cu toţii, spuse Porta, sărind peste tejghea. Te ia somnul doar privindu-i.

Cască sonor şi se trânteşte într-un fotoliu adânc.

– Afară, afară! ţipă Igor cuprins de panică. Nu eşti în toate minţile? Gazul începe să-şi facă efectul! Ne scoate aproape pe sus din camera corpului de gardă.

Porta vine în urmă, împleticindu-se şi suflând ca o balenă.

– Unde-s cilindrii cu gaz? cere Comisarul. Apare pe un culoar larg al închisorii, asemenea unui al doilea Troţki, cu un Nagan în mână.

– Aici! rânjeşte calm Micuţul, împingând un cărucior plin cu butelii de gaz.

– Vezi să nu-ţi scape vreunul, îl avertizează Comisarul. Gazul ăla are un efect mai rapid decât un drug de fier în cap.

– Da. tocmai am băgat de seamă, răspunde Porta. Încă mă simt ca Albă ca Zăpada în sicriul de sticlă.

– Mie nu-mi miroase a bine, mormăie Barcelona. V-aţi gândit la ce-or să ne tacă dacă or pune mâna pe noi?

– Or să ne facă toate lucruşoarele pe care cenzura le scoate din filmele de groază, face Porta cu un râs scurt.

Din bucătărie năvăleşte o femeie-soldat cu un Tokarev în mână.

Igor sare pe ea şi-i propteşte ţeava Naganului între ochi. Se aude un trosnet sec, şi. peretele din spatele ei e împroşcat cu sânge, creieri şi aşchii de os.

Doi puşcăriaşi apar din aripa de răsărit a închisorii, holbându-se încremeniţi la Igor, cu Naganul lui.

– Duşman al poporului! scrâşneşte el, lovind cu furie cadavrul.

Deţinuţii ridică din umeri şi pleacă fără o vorbă. E mai bine să nu ştii şi să nu vezi prea multe în închisoarea Vladimir. Nu e ceva ieşit din comun să fii lichidat fără explicaţii.

Camioanele noastre intră hurducăind în curtea închisorii, urmate de un T-34.

– Puneţi-vă măştile de gaze! ordonă febril Comisarul. Şi purtaţi-le orice-ar fi! Toată închisoarea e deja plină de gaz.

– Or să moară cu toţii? întreabă neliniştit Bătrânul.

– Nici vorbă, râde Igor nepăsător. Numai ăia care oricum ar fi dat ortu' popii odată şi-odată.

– Haide, face Comisarul, apucându-l pe Porta de umăr. Capul lui Porta se pocneşte de tocul uşii.

– Ce naiba? exclamă el, căscând asemenea unui cal somnoros. Ce se-ntâmplă? Drace, unde sunt? Se sprijină de uşă şi încearcă să-şi amintească unde se află.

– Mişcă! îl zoreşte Comisarul, îmbrâncindu-l. Ai de desfăcut o uşă de visterie! Ne-ai tot povestit c-ai fost ucenic de lăcătuş şi că eşti în stare să-i vii de hac oricărei încuietori din lume!

– Cam aşa ceva! murmură Porta, împleticindu-se somnoros pe scări.

"Degerilă" vine în urma lui cu două legături imense de chei şi jură că una dintre ele trebuie să fie cea pentru pivniţă.

– Eşti sigur că aici e şi