– Îţi garantez că una se potriveşte, face "Degerilă" jignit, zornăind legăturile de chei.

– Una singură îmi ajunge, spune Porta, sprijinindu-se obosit de uşa masivă a pivniţei. Prin gaura cheii, nu desluşeşte nimic. Se apucă să le încerce. Nici una nu se potriveşte.

"Degerilă'" se schimbă la faţă şi bâlbâie ceva despre posibilitatea ca el să fi pus mâna pe alte legături de chei.

– Am bănuit eu! spune furios "Curvarul", ultima oară când te-ai înşelat te-a luat durerea de dinţi, iar acum ai un tremur nervos.

– Întreaga închisoare le soileşte, anunţă Micuţul. (Duduie fericit pe scări, învârtind neglijent în mână masca de gaze.) În viaţa mea n-am crezut că gazul ăsta ar putea pune capăt răzbelului mondial cât ai clipi. Ce n-aş da să-i văd pe băşinoşii lui Adolf şi pe-ai lui Iosif trăgând la aghioase ca pruncii, unii în braţele altora, ca ăştia de pe-aici.

– Din păcate, n-are efect decât într-un spaţiu închis, spune Comisarul. Altminteri, vă asigur că întreaga Armată germană ar fi fost de mult trimisă la culcare.

Furios, Bătrânul coboară în pivniţă.

– Nu credeţi că de data asta ne băgăm singuri pielea în saramură? Întreabă el, stând proţăpit în mijlocul încăperii cu picioarele răscrăcărate.

– O scoatem noi la capăt, face Porta, trecându-şi degetele peste uşa blindată. Trebuie să aflăm doar cum funcţionează drăcia asta, şi pe urmă suntem bogaţi!

– Şi cât va dura? întreabă nerăbdător Comisarul. N-avem prea mult timp la dispoziţie. Mai avem gaz doar pentru a-i mai adormi încă o dată, şi apoi, gata!

– De ce nu-i lichidăm pe toţi? propune Igor, cu Naganul pregătit.

– Nu te mai saturi odată să tot omori oameni? face Comisarul, iritat. Cum de nu ţi-e greaţă de tine? Mie mi-e silă doar când te văd.

Igor dă din umeri indiferent şi-şi trânteşte Naganul înapoi în toc cu un zâmbet obraznic.

După ce trudeşte o jumătate de ceas la complicata încuietoare, Porta se aşază dezamăgit.

– Pot s-o fac, spune el. Dar nu asta-i problema!

– Atunci fii atât de bun şi comunică-ne care e problema, spune Comisarul, ironic. Mor de curiozitate!

În situaţii de maximă încordare, ochiul drept al Comisarului se zbate involuntar. Se deschide şi se închide de parcă pleoapa i-ar fi legată cu o aţă. Acest lucru l-a făcut să cunoască în viaţă o mulţime de femei, dar i-a adus şi o grămadă de ocări din partea unor doamne care nu admiteau să fie racolate astfel. De data asta, ochiul său drept se zbate furios, dar pe-aici nu se zăresc defel fete drăguţe.

– E chestie de timp, explică Porta, schimonosindu-şi mutra.

– Timp? şopteşte Comisarul, a cărui pleoapă se zbate atât de repede încât e de mirare cum de nu-i sare ochiul din orbită.

– Întocmai, timp! zâmbeşte Porta, cu un efort. Se aşază turceşte înaintea uşii impenetrabile a visteriei.

– Va să zică, va dura mai mult, încuviinţează Comisarul, trântindu-se resemnat într-un scaun. Mai mult cu cât?

Porta socoteşte pe degete şi o clipă se pare că le va număra şi pe cele de la picioare.

– Avem de-a face aici cu o visterie cât se poate de isteaţă"! Tipul care a construit-o nu era cu siguranţă un prieten de-al spărgătorilor. E un model cu totul deosebit. (Ciocăneşte gânditor în uşa masivă de deasupra lui.) Oţelul e de alt soi. Încuietoarea e un model necunoscut şi toată uşa e ciudată! Cred c-a fost născocită de-un jidan.

– Mulţumesc! zâmbeşte Comisarul, şuierând.

– După cum văd, nu mi s-a explicat totul, spune Bătrânul împingându-şi pe ceafă căciula de blană. E limpede! Am fost tras în piept.

– Porta, face Gregor, aplecându-se asupra lui, spune-ne verde! Cât e de grav?

Porta icneşte de parcă l-ar fi lovit un glonţ în plex.

– Căcăcioasă treabă! răspunde.

– Cât de căcăcioasă? vrea să ştie Gregor.

– Cât cuprinde, anunţă Porta, aprinzându-şi o ţigară. Mai mult decât mi-aş fi închipuit.

– Ei, hai, îţi ia mult s-o deschizi? se interesează Comisarul, pufăind nervos din ţigară.

Porta numără din nou pe degete.

– Toată noaptea şi ceva din ziua de mâine, spune el cu tristeţe, întinzându-şi mâinile ca un pescar care explică deznădăjduit cât de mare era peştele care tocmai i-a scăpat.

– Nemaipomenit! explodează Comisarul, sărind din scaun. În cazul ăsta vom avea timp berechet şi pentru o plimbărică.

Porta îl fixează lung cu privirea.

– Află că nici eu nu sunt mai puţin amărât ca tine. Dar nu uita că avem de-a face c-o uşă sovietică, meşterită în U.R.S.S. Nici o uşă nemţească n-ar fi fost atât de afurisită.

– Ia ascultaţi! spune Barcelona, venind în faţă. Scurt pe doi: Înainte de Crăciunul viitor vom putea s-o ştergem cu aurul?

– V-am mai spus. Nu există încuietoare pe lume căreia să nu-i pot veni de hac, dar fiecare cere timpul adecvat. Pe când îl ajutam pe Egon, cel mai priceput lăcătuş din Berlin, nu era broască să ne stea în cale. Obişnuiam să deschidem zăvoare până şi pentru caralii, şi eram extrem de respectaţi. Aflaţi de la mine! Ia uite ce de rotiţe! Nici măcar rotunde nu sunt, arată ca ale unui avion prăbuşit!

Comisarul se plimbă nervos încolo şi-ncoace, făcând opturi pe podea.

– Am impresia că visez, face el, lovindu-se peste frunte. Da! Visez. Sunt la spital, anesteziat înainte de a mi se tăia ambele picioare! (Loveşte cu furie în uşa visteriei şi se schimonoseşte de durere.) Şi vreau să sper că-i aievea, pentru că altfel situaţia e mult prea gravă.

– O să supravieţuim? intervine Bătrânul fatalist, pufăind din pipa sa cu căpăcel de argint. Asta-i tot ce vreau să ştiu. Şi să nu veniţi să-mi spuneţi că-i prea grea întrebarea.

– Treaba asta nu-i de noi, strigă hotărât Micuţul. Ia fiţi atenţi, haideţi s-o ştergem de-aici cât mai iute şi să căutăm o bancă potrivită. Dăm buzna cu automatele, umflăm mălaiul şi-o ştergem. Orice dobitoc poate duce la bun-sfârşit una ca asta. Eu ştiu un puşti de doişpe ani care-a făcut-o. Au aşteptat să împlinească şaişpe şi l-au împuşcat.

– Şi unde te-ai descotorosi de toate rublele pe care le-ai umfla? face Bătrânul cu dispreţ.

– Ruble? Ce ruble? întreabă nedumerit Micuţul.

– Rublele pe care tu şi cu automatul tău le-aţi speria din bancă, îl lămureşte Porta cu ironie. Doar nu-ţi închipui cumva că băncile ruseşti ar fi tixite de dolari, ai? Cu rublele te poţi şterge la fund, dar nici măcar pentru