pe umăr, dar își dă seama că e mai bine să n-o facă. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că Bancă are bastonul aproape.

Se aude o bătaie la ușă. Bancă iese în hol, dar se îndreaptă spre sufragerie fără să deschidă, pentru că știe cine este. Britt-Marie se mai uită o dată de jur-împrejurul bucătăriei. Își apropie degetele de pereți, cât de aproape se poate, fără să-i atingă, căci, la urma urmelor, sunt niște pereți foarte murdari. N-a avut timp să se ocupe și de pereți. Ar fi avut nevoie de mai mult timp în Borg pentru asta.

Kent zâmbește ușurat când Britt-Marie îi deschide.

— Ești gata? spune el stresat, de parcă se teme că ea s-ar putea răzgândi din nou.

Britt-Marie încuviințează și își ia geanta. Chiar atunci, în televizor, un jucător începe să urle ca un apucat, de parcă l-a pocnit careva.

— Ce Doamne iartă-mă! exclamă Britt-Marie.

— Haide! Să nu prindem trafic! încearcă Kent, dar e prea târziu.

Britt-Marie se întoarce în sufragerie. Bancă înjură printre dinți un tânăr în tricou roșu, care aleargă în jurul terenului și urlă până se învinețește.

— Doi la doi, Liverpool a făcut doi la doi! mormăie ea și lovește fotoliul de parcă el e de vină.

Britt-Marie iese în goană pe ușă.

•

BMW-ul lui Kent e în fața casei. Kent vine în fugă spre ea, cu brațele întinse. Dar Britt-Marie se ferește. Nu se cuvine, firește, femeie în toată firea să alerge ca o infractoare urmărită. Se oprește gâfâind pe bordura trotuarului, cu gâtul în flăcări de atâta efort. Se întoarce și se uită spre Kent cu lacrimile șiroind pe obraji.

— Ce naiba faci, scumpo? Trebuie să plecăm! zice el.

Dar vocea lui sună spart, căci pricepe și singur ce are de gând Britt-Marie.

Fusta îi e mototolită, dar Britt-Marie nu și-o netezește. Părul îi e aproape ciufulit. Mă rog, cât de ciufulit poate fi părul lui Britt-Marie vreodată. În sfârșit, rațiunea capitulează complet și o lasă să ridice vocea:

— Liverpool a făcut doi la doi! Cred că vor câștiga!

Capul lui mare își lasă bărbia în piept. Kent parcă se împuținează pe loc.

— Nu poți fi mama lor, scumpo! Și dacă ai putea, ce se întâmplă mai încolo? Când nu mai au nevoie de tine? Ce se întâmplă atunci?

Britt-Marie clatină din cap. Sfidătoare și rebelă, nu descumpănită sau tristă. Ca și cum se pregătește să sară, fie și doar de pe bordura unui trotuar.

— Nu știu, Kent. Nu știu ce se întâmplă atunci.

El închide ochii și arată din nou ca băiatul de demult, de pe scara blocului. O roagă încet:

— Mai pot s-aștept doar până mâine, Britt-Marie. Stau la părinții Țestosului. Dacă nu bați mâine la ușa aia, plec singur acasă.

Încearcă s-o spună cu stăpânire de sine. Dar știe că a pierdut-o pe Britt-Marie.

•

Britt-Marie a plecat deja spre baza de agrement.

*

Omar și Vega o văd, dar Britt-Marie trece în fugă pe lângă ei fără să-i vadă. Se oprește când îi aude strigând-o enervați.

— Ce Doamne iar… Liverpool a… da, nu știu exact ce-au făcut, dar am impresia că o să câștige meciul cu… cum le zice? Ceva cu Villa! spune Britt-Marie.

Gâfâie atât de strașnic, încât e nevoită să-și sprijine palmele pe genunchi, în mijlocul străzii. Ce-o să creadă vecinii, că s-a apucat de droguri?

— Știm! încuviințează Omar cu însuflețire.

— Ha! icnește Britt-Marie.

— E doi la doi, o să câștigăm! S-a văzut în ochii lui Gerrard când a înscris! O să câștigăm! spune Omar extaziat.

Britt-Marie ridică privirea și trage aer în piept cu atâta sete, încât o apucă migrena.

— Pot să vă întreb ce Doamne iartă-mă faceți în mijlocul străzii?

Vega o privește, cu mâinile în buzunare și dând din cap resemnată, ca și cum își dă seama că trebuie să accepte că Britt-Marie e redusă mintal.

— Veneam să te luăm! Când se întoarce roata, trebuie să ne uităm cu tine la meci!

•

Dar Liverpool nu reușește să întoarcă roata în meciul acela. Se încheie doi la doi. Nu contează. În același timp, contează mai mult decât oricând.

În seara aceea, mănâncă slănină și ouă în bucătăria lui Bancă – Vega, Omar, Britt-Marie, Bancă și câinele. Când Omar își pune coatele pe masă, Vega îi zice să le dea jos. Privirile li se întâlnesc preț de-o clipă, apoi băiatul face cum i s-a zis, fără să protesteze.

Britt-Marie așteaptă în hol, în timp ce își pun gecile. Își strânge ghem degetele de la picioare în pantofi. Le perie hainele cu palmele până când copiii sunt nevoiți să o ia de mână ca să se oprească.

Fata de la Asistență Socială îi așteaptă în fața casei.

— E-n regulă. Nu-i place fotbalul, dar e-n regulă, îi spune Vega lui Britt-Marie.

— O s-o învățăm, adaugă Omar.

Britt-Marie își mușcă obrajii și dă din cap.

— Eu… treaba e că eu… vreau doar să spun că eu… voi… eu n-am… niciodată… începe ea.

— Știm, murmură Vega cu chipul îngropat în sacoul lui Britt-Marie.

— E OK! îi promite Omar îmbrățișând-o.

Din stradă, Omar se întoarce. Britt-Marie a rămas pe loc, uitându-se lung după ei, de parcă ar vrea să păstreze imaginea lor pe retină cât mai mult timp. O întreabă:

— Ce faci mâine?

Britt-Marie își împreunează mâinile pe burtă. Trage aer în piept.

— Kent mă așteaptă să-i bat la ușă.

Vega își bagă mâinile în buzunare. Ridică din sprâncene.

— Și Sven?

Britt-Marie inspiră. Expiră. Își umple plămânii cu Borg.

— Mi-a spus că, de fiecare dată când bate cineva la ușă, speră să fiu eu.

Copiii par atât de mici în lumina lampadarelor de pe stradă. Dar Vega se îndreaptă de spate și spune:

— Fă-mi o favoare, Britt-Marie!

— Orice, șoptește femeia.

— Nu bate la nicio ușă mâine. Ia mașina și du-te! o roagă fata.

•

Britt-Marie rămâne singură în întuneric mult timp după ce au dispărut. Nu spune nimic, nu promite nimic. Știe că ar fi o promisiune pe care nu o poate ține.

•

Stă pe balconul casei lui Bancă și simte cum Borg