Un gagiu tânăr, la vreo douăzeci şi patru de ani, se apropie din fundul barului.

– Am nevoie de cineva care să-mi cureţe jaluzelele, îmi zise.

– Nu mai spune.

– Tu ce faci?

– Nimic. Beau. Şi una şi alta.

– Ce zici de jaluzele?

– Cinci dolari.

– Eşti angajat.

I se spunea Billy-Boy. Billy-Boy se însurase cu patroana barului. Ea avea patruzeci şi cinci, îmi aduse două găleţi, apă cu detergent, cârpe şi bureţi. Am dat jos jaluzelele, am scos şipcile şi m-am apucat.

– Băutura e gratis, zise Tommy, barmanul de noapte, cât timp munceşti.

– Un whisky mic, Tommy.

Era o treabă migăloasă; praful se întărise şi se transformase într-o crustă de murdărie. De câteva ori m-am tăiat la mâini cu marginile şipcilor metalice. Apă cu detergent ardea.

– Un whisky mic, Tommy.

Am isprăvit un set de jaluzele şi le-am atârnat. Clienţii barului îşi răsuciră capetele ca să-mi admire munca.

– Minunat!

– Sigur o să-i crească prestigiul.

– Probabil că o să scumpească băuturile.

– Un whisky mic, Tommy, am comandat. Am dat jos un alt set de jaluzele şi le-am scos şipcile. L-am făcut pe Jim de douăzeci şi cinci de cenţi la jocurile mecanice, pe urmă am golit găleţile la budă şi le-am umplut cu apă curată.

Al doilea set a mers mai greu. M-am ales cu şi mai multe răni. Cred că jaluzelele alea nu mai fuseseră curăţate de zece ani. Am mai câştigat douăzeci şi cinci de cenţi la jocuri, după care Billy-Boy mi-a trâmbiţat să-mi continui treaba.

Helen trecu pe lângă mine în drum spre closet.

– Helen, îţi dau cinci dolari când termin aici. E destul?

– Cum să nu, doar că n-o să ţi se mai scoale după ce-ai muncit atâta.

– O să mi se scoale.

– Mă găseşti aici când se închide barul. Dacă o să mai poţi, atunci n-o să-ţi iau nici un ban!

– O să fie tare ca piatra, iubito. Helen se cară la budă.

– Un whisky mic, Tommy.

– Hei, ia-o mai uşor, zise Billy-Boy, altfel n-o să fii în stare să-ţi termini treaba în seara asta.

– Billy, dacă nu termin, poţi să-ţi ţii dolarii.

– Batem palma. Aţi auzit cu toţii?

– Da, da, Billy, te-am auzit, zgârie-brânză ce eşti, - E ultimul, Tommy.

Tommy mi-a întins whiskyul. L-am dat pe gât şi m-am pus iar pe muncă. Mă zoream de unul singur. După mai multe whiskyuri, cele trei seturi de jaluzele erau la locul lor şi străluceau.

– Gata, Billy, plata.

– N-ai terminat.

– Cum?

– Mai sunt trei geamuri în camera din spate.

– Camera din spate?

– Da. Unde se ţin petrecerile. Billy-Boy îmi arătă camera din spate.

Mai erau încă trei geamuri, cu încă trei seturi de jaluzele.

– Dublez preţul, Billy.

– Nu, ori le faci pe toate, ori nu primeşti nimic.

Am luat găleţile, am deşertat apa, le-am umplut cu apă curată, detergent şi am dat jos un set de jaluzele. Am scos şipcile, le-am aşezat pe o masă şi am început să mă holbez la ele.

Jim se ducea la budă. Se opri lângă mine.

– Care-i problema?

– Încă o şipcă şi o să mă dea gata. După ce Jim ieşi de la budă, se duse la bar şi îşi aduse berea. Se apucă să cureţe jaluzelele.

– Jim, las-o baltă.

M-am dus la bar şi mi-am mai luat un whisky. Când m-am întors, una dintre fete dădea jos un set de jaluzele.

– Ai grijă să nu te tai, i-am spus. Câteva minute mai târziu, în camera din spate se adunaseră patru sau cinci oameni care vorbeau şi râdeau, chiar şi Helen venise acolo. Cu toţii munceau la jaluzele. Curând, aproape toată lumea din bar migra în camera din spate. Am mai sorbit două whiskyuri. În sfârşit, jaluzelele au fost gata şi atârnau la locul lor. Nu durase cine ştie cât.

Străluceau de curăţenie. Billy-Boy îşi făcu apariţia:

– N-am de ce să te plătesc.

– Treaba e gata.

– Dar n-ai terminat-o tu.

– Nu fi de căcat, Billy, zise cineva, Billy-Boy scoase cei 5 $ şi mi-i întinse.

Ne-am dus la bar.

– Băutură pentru toată lumea! Am pus dolarii pe masă.

– Şi, fireşte, una pentru mine. Tommy se apucă să împartă băutură. Mi-am golit paharul şi Tommy luă cei 5 $.

– Ne datorezi 3,15 $.

– Trece-mi-i în cont.

– O.K., şi cum îţi mai zice?

– Chinaski.

– O ştii pe aia cu polonezul care s-a dus la closet?

– O ştiu.

Băutura a curs până la ora închiderii. După ultimul pahar, m-am uitat în jurul meu. Helen o ştersese. Helen mă minţise.

O căţea şi asta, nimic mai mult, mi-am zis, speriat de drumul lung şi istovitor...

Am ieşit şi am pornit spre pensiunea unde locuiam. Luna împrăştia o lumină strălucitoare. Paşii mei răsunau pe stradă pustie ca şi cum cineva ar fi mers în spatele meu. M-am uitat în jur. Doar mi se păruse. Eram singur-singurel.

Când am ajuns în St. Louis era un frig cumplit, sta să ningă, însă mi-am găsit o cameră într-un loc curat şi plăcut, o cameră dosnică, la etajul al doilea. Seara se lăsase de puţină vreme, iar eu treceam printr-una din crizele mele de depresie, aşa că m-am dus la culcare devreme şi, nu ştiu cum, am izbutit să adorm.

Când m-am trezit a doua zi dimineaţa, mi-era îngrozitor de frig. Nu mă puteam opri din tremurat. M-am ridicat din pat şi am băgat de seamă că una dintre ferestre rămăsese deschisă. Am închis-o şi m-am întors în pat. Am simţit că mă cuprinde greaţa. Am reuşit să mai dorm încă o oră, iar apoi m-am trezit. M-am ridicat, m-am îmbrăcat, de-abia m-am târât spre baia de pe hol şi am vomitat. M-am dezbrăcat şi m-am vârât iar în pat. Curând, am auzit un ciocănit în uşă. N-am răspuns. Ciocănitul nu încetă.

– Da? am întrebat.

– Te simţi bine?

– Da.

– Putem intra?

– Intraţi.

Erau două fete. Una era puţin grăsuţă, însă mignonă şi strălucitoare, într-o rochie roz înflorată. Avea un chip plăcut. Cealaltă purta o curea lată, strâmta, care-i scotea în evidenţă bustul foarte arătos. Avea părul lung, negru şi un năsuc dulce; purta tocuri înalte, avea picioare perfecte şi o bluză albă, cu un decolteu adânc. Avea ochi căprui închis, foarte întunecaţi şi amândouă mă