la ușa biroului ei, la ora 09.02, ca să o întrebe cum merge treaba. Fata a tastat ceva în computerul ei, a oftat din rărunchi și a zis:

— Am ceva. Dar e într-un loc undeva la mama naibii și e atât de prost plătit, încât, dacă rămâneți șomeră, probabil ajutorul de șomaj ar fi o cifră cu minus în față.

— Mie nu-mi trebuie niciun ajutor, a răspuns Britt-Marie apăsat, de parcă ajutor ar fi o boală.

Fata a oftat din nou și a încercat în schimb să-i vorbească despre „cursuri de recalificare profesională” și „măsuri” de care ar putea beneficia, dar Britt-Marie i-a retezat-o că ea n-are nevoie să fie „recalificată”.

— Dar, Britt-Marie, e doar o slujbă pentru trei săptămâni și înseamnă să vă mutați în… Borg ăsta, a încercat atunci fata să o convingă, în timp ce căuta Borg pe hartă.

— Ha! a zis Britt-Marie, aranjându-și mai bine geanta în poală.

Fata și-a trecut gânditoare degetele peste frunte și a spus pe un ton grav:

— Britt-Marie, nu vreau să par răutăcioasă, dar la vârsta dumneavoastră eu n-aș recomanda o asemenea slujbă.

Atunci Britt-Marie s-a ridicat, și-a netezit o cută a fustei și a răspuns:

— Nu vreau să par răutăcioasă, dar cu o frunte ca a dumitale, eu aș alege o altă tunsoare.

Atunci fata a făcut o mutră ca și cum Britt-Marie n-are decât să ia slujba, dar să nu vină pe urmă să dea vina pe ea! Apoi a printat o foaie și i-a dat-o și pe urmă lucrurile s-au petrecut cum s-au petrecut.

•

Iar acum Britt-Marie e în Borg și i-a explodat mașina. O primă zi la serviciu nu tocmai bună. Nu, chiar deloc bună.

Nu că Britt-Marie ar fi critică. Nici gând. Nu e ea genul.

*

Simte că ar fi fost mai bine dacă era și Kent acolo. Da, chiar ar fi fost mult mai bine.

•

Telefonul fetei de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă sună din nou la vreo trei minute după discuția despre mașina explodată.

— Unde găsesc ustensilele pentru curățenie? întreabă Britt-Marie.

— Ce?! se miră fata.

— Ai zis să te sun dacă am întrebări despre slujbă, zice Britt-Marie.

Vocea fetei se aude ca dintr-o cutie de conserve.

— Se aude foarte prost, Britt-Marie, nu e acoperire?

Britt-Marie oftează câte se poate de răbdătoare și repetă cât poate de clar:

— Ai zis că pot să s-u-n dacă am întrebări despre s-l-u-j-b-ă. E o întrebare despre slujbă! Unde sunt ustensilele pentru curățenie?

— Ce? Nu știu! răspunde vocea din cutie.

Britt-Marie nu ridică vocea. Nu, în niciun caz. Spune doar răspicat:

— Auzi, drăguță, ia ascultă aici! Am de gând să caut poșta aia, de unde mi-ai zis să iau cheile. Dar n-am de gând să fac un pas în baza aceea de agrement până nu-mi spui unde sunt ustensilele de curățenie!

— Bine, dar chiar nu știu! răspunde vocea din cutie.

Britt-Marie își aruncă exasperată brațele în sus, gata-gata să scape telefonul.

— Sunt în fața clădirii cu pricina. Are niște ferestre murdare ceva de speriat. De speriat! Oamenii ăștia trăiesc în propriul lor jeg pe-aici sau ce?

— Nu știu! strigă fata în telefon.

— Dar cine știe?

— Păi e… deci… nu știu! BRITT-MARIE, SE AUDE FOARTE PR…

Britt-Marie se pregătește să întrebe dacă e firesc ca Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă să nu fie în stare să răspundă la întrebări despre slujbele pe care le intermediază, dar este, la rândul ei, întreruptă de mingea de fotbal care se rostogolește din nou pe pietrișul parcării. Lui Britt-Marie nu-i place. N-are nimic personal fix cu mingea asta, ci pur și simplu nu-i plac mingile de fotbal. Fără discriminare.

În urma mingii vin doi copii. Sunt foarte murdari toți trei, și mingea, și copiii. Blugii copiilor sunt rupți de-a lungul coapselor. Prind mingea, șutează în direcția opusă, apoi dispar după clădirea bazei de agrement. Unul dintre ei își pierde echilibrul și se sprijină în treacăt de-o fereastră, lăsând o urmă neagră pe geam.

— Sfârșitul lumii și-alta nu! exclamă Britt-Marie îngrozită.

Britt-Marie spune des asta: „Sfârșitul lumii și alta nu!” Poate avea mai multe sensuri, cel puțin așa cum o folosește Britt-Marie, dar, de obicei, înseamnă că tocmai s-a întâmplat ceva ce ar trebui clasificat drept infracțiune. Nu că Britt-Marie ar fi critică de felul ei, dar orișicât.

— Ce se-ntâmplă? întreabă fata de la celălalt capăt al firului, văzând că Britt-Marie a amuțit.

— Copiii ăștia n-ar trebui să fie la școală? întreabă Britt-Marie.

Își amintește că trebuie să pună încă un semn de exclamație după punctul cu „Cumpără Faxin!” de pe listă. Dacă o găsi vreun magazin în locul ăsta…

— Ce?! se miră fata.

— Drăguță, termină odată cu ce-ul ăsta, zici că ești redusă! o apostrofează Britt-Marie.

— Dar… deci… se aude foarte rău, Britt-Marie, folosiți hands-free? întreabă fata.

— Ce anume? întreabă Britt-Marie.

— E un dispoz… ăăă… nu… lăsați… oftează fata.

— Ce să las? se burzuluiește Britt-Marie supărată.

— Despre ce copii vorbiți? strigă fata, încercând să aleagă subiectul mai puțin periculos pentru a continua discuția.

— Sunt niște copii aici! o informează scurt Britt-Marie.

— Bine, Britt-Marie, dar chiar nu știu nimic despre Borg! N-am fost niciodată acolo!

— Nu, nu, nu, firește, înțeleg. Că doar ocupată cum ești cu cariera… spune Britt-Marie binevoitoare.

La celălalt capăt al firului, fata trage adânc aer în piept.

— Britt-Marie, se aude foarte rău, cred că… s-ar putea… deci… nu cumva țineți telefonul cu susul în jos?

Britt-Marie se uită critic la telefon. Îl întoarce invers.

— Ha! spune ea în microfon, ca și cum ar vrea să dea de înțeles că vina pentru telefonul cu fundul în sus e, firește, a persoanei de la celălalt capăt al firului.

— Acum se aude foarte bine! spune fata încurajatoare.

— N-am folosit niciodată telefonul mobil. Că unii chiar au treburi mai bune de făcut decât să vorbească la telefon toată ziua bună ziua, pricepi dumneata? declară Britt-Marie sus și tare.

— Nicio grijă, așa pățesc și eu când am un telefon nou! spune fata, brusc prietenoasă și înțelegătoare.

— Nici gând să-mi fac griji! Și nu e nou telefonul, are cinci