lipsit de griji şi necazuri. Pe partea stângă a gâtului – vă aşteaptă o viaţă grea. Pe partea din faţă a gâtului – veţi face o carieră strălucită; pe bărbie – vă veţi bucura de stima oamenilor, dar dacă e pe partea stângă a maxilarului iveţi avea o sănătate şubredă şi veţi duce o viaţă dezordonată. Pe umeri – viaţa vă va fi grea, dar veţi munci ca un bivol. Aluniţa de pe coasta din dreapta – sunteţi o fire nehotărâtă, iar dacă e pe partea costală din stânga – însuşirile menţionate vor fi compensate de un pronunţat simţ al umorului”. Lesne se poate observa că se valorifică o străveche simbolică a părţilor corpului uman, iar principala axă şi scară de valorificări pozitive sau negative este ancestrala opoziţie drept-stâng.

  ALUNUL: în cultura populară românească, alunul e considerat un arbore sacru, având proprietăţi miraculoase. Este legat de lumea de dincolo şi de unele divinităţi ale cerului (zeul fulgerelor) şi de demonii htonieni (şarpele). Cultul acestui copac e de o mare vechime, venind din vremurile precreştine, ceea ce explică alunecarea simbolismului şi a întrebuinţărilor sale rituale sau magice mai mult spre sfera magiei populare, atât a celei benefice, cât şi a magiei negre. Se consideră că fulgerul nu atinge copacul de alun. De aceea, şarpele, principalul rival al zeului tunetelor şi fulgerelor din mitologia indo-europenilor, se ascunde în aluniş. „Şarpele mai mult sub alun sade. Alunul e cumătru cu şarpele, pe şarpe să-1 atingi cât de uşor cu o nueluşă de alun şi el îndată moare” (E. N.-Voronca, Datini, 839). Interesant insă e faptul că fulgerele şi tunetele, care nu ating copacul, erau considerate nocive pentru fructele sale. Se credea că miezul de alună, se înnegreşte sau seacă dacă tună şi fulgeră în anumite zile consacrate zeilor uranieni: „in ziua de Sf. Ilie de va tuna toate alunele vor seca” (A. Gorovei, Credinţi şi superstiţii, 5). Explicaţia pe care o dă poporul denotă clar lupta, când ascunsă, când făţişă, dusă de Biserică împotriva credinţelor şi cultelor păgâne din care făcea parte şi adorarea alunului. Autorul citatului mai sus menţionat mai adaugă: „in anii în care nu se fac alune, Dumnezeu a poruncit, căci în loc să se ducă oamenii, în zi de sărbătoare, la biserică, ei se duc la cules de alune, şi le sfarmă cu piatra, şi-i păcat” (ibidem, 5). Asemenea ieşiri colective sau procesiuni se făceau nu numai cu ocazia culesului alunelor, ci şi în momentul înfloririi arbustului. „In noaptea de Ispas se duc feciorii şi fetele în aluniş ca să culeagă flori de alun, care sunt bune de leac şi de dragoste. Tot în această noapte adună vrăjitoarele şi femeile pricepute vărguţe de alun, cu care fac de dată şi cu care aduc ursita” (Olinescu, MitoL. Românească, 369). Cultul alunului e răspândit la toate popoarele Europei. La germani, celţi, slavi, mai ales prin fructele sale, alunul semnifică abundenţa, fecunditatea şi fertilitatea (DSy., 239). În Irlanda aluna este privită ca un ou cosmic, ca un macrocosmos in, reducţie; aluna este, de asemenea, r fructul ştiinţei şi cunoaşterii. La noi, funcţiile magice revin mai ales nuielei de alun. Cu ea se detectează comorile, cu ea se lovesc de trei ori obiectele sau făpturile ce trebuie fermecate sau desfermecate, pe nuiele de alun călătoresc uneori vrăjitoarele şi-i ţin în frâu pe spiriduşi şi alte duhuri necurate. Demoni de tot felul se tem de puterea nuielelor de alun: „Când întâlnesc o nuia de alun proptită de uşa de la intrare a unei case, cer scuze nuielei şi dispar cât mai repede din calea ei” (R. Vul-cănescu, MitoL. Română, 488). Funcţii apotropaice, dar şi pe cele de stimulare a fecundităţii, aveau băţul de alun al colindătorilor şi toiagul de nuntă al vornicului: „Cuvântul colindă (corindă) se dă şi băţului de alun construit pentru colindat în timpul Anului Nou, şi a cărui lovire sau atingere cu un obiect sau fiinţă dă acestora calităţi de creştere, sănătate şi întinerire” (O. Buhoeiu, Folclorul de iarnă, 88). Lovirea cu creanga sau nuiaua de alun o practicau şi tinerii spartani adunaţi în templul Artemisei, care era adorată şi sub forma unei crengi de alun; prin lovire, puterea de fertilitate a zeiţei trecea şi asupra tinerilor. Cultul alunului la români, ca şi numeroasele practici magice în care este implicat acest arbust, reprezintă un argument puternic al preponderenţei mitologiei de tip arian în cultura românească.

  AMULETA: Obiect mic, atârnat de gât sau de o altă parte a corpului omului, considerat a fi înzestrat cu puteri magice de apărare împotriva atacului forţelor malefice sau aducător de noroc. Cuvântul este de origine latină (amuletum – „obiect mic ce fereşte de rele”), dar obiceiul de a purta asemenea obiecte magice datează din preistorie, ele fiind nelipsite şi din ornamentica triburilor primitive. Amuletele au fost la mare cinste la chaldeeni, asirieni, babilonieni sau egipteni. De mare trecere la evrei se bucurau amuletele-rugă-ciuni şi amuletele cu nume cabalistice. Ele au fost preluate şi în creştinism şi purtau numele grecesc de filacteră, având înscrise pe ele versete evanghelice. Deşi Sinodul al V-lea ecumenic de la Constantino-pol din anul 553 a condamnat folosirea filacterelor şi pedepsirea celor ce „fac baere legându-le cu mătase”, tocmai acest obicei şi acest tip de amuletă a fost răspândit în Evul Mediu românesc şi a supravieţuit până în zilele noastre. Conform studiului lui N. Cartojan, în calitate de amuletă la români figurează unele texte apocrife, precum Călătoria Maicii Domnului la Iad, Epistolia Domnului Nostru Isus Hristos, Sfântul Sisinie, Visul Maicii Domnului, ca şi câteva filactere purtând nume şi combinaţii de nume sacre ce datează din epoca creştinismului primelor secole (Sator-arepo-rotas-opera) sau liste cu cele 72 de nume ale lui Hristos sau ale Precistei (Cărţile populare, 125- 128). Un anumit gen de amuletă ce nu ţine de tradiţia creştină, ci vine din vremuri preistorice, poate fi considerat şi mărţişorul românesc (v. Mărţişorul).

  AMURGUL: Această parte a zilei, când lumina diurnă se îngemănează cu întunericul nopţii, e puternic marcată mitologic şi ritualic în credinţele poporului. Chiar numele acestui interval de timp, cuprins