ocară!

TYBALT

Răbdarea care braţul mi-l reţine

Şi furia ce-mi clocoteşte-n vine

M-alungă, şi, plecând, îi fac plăcere,

Dar în curând i-o voi preface-o-n fiere! (Pleacă)

ROMEO (Către Julieta, luându-i mâna) De pângăreşte mâna-mi sfânta-ţi mână, Să ierţi acestor buze ale mele -Doi pelerini ce-s ruşinaţi - stăpână, Cari c-un sărut păcatul vor să-l spele.

JULIETA

Nu, pelerine, mâna-ţi vină n-are, Căci pelerinii mâinile de sfinţi Le-ating, şi ei, în loc de sărutare, Se-nchină şi-şi strâng mâinile fierbinţi.

ROMEO

Dar sfinţi şi pelerini n-au gură oare?

JULIETA

Da, pentru rugăciune, pelerine!

38

ROMEO

Ca să nu-mi schimbi credinţa-n disperare, Dă voie gurii focul să-şi aline.

JULIETA

Stau liniştiţi de-a pururi sfinţii, chiar Atunci când rugăciunea o-mpUnesc.

ROMEO

O, sfânta mea, stai liniştită dar, Să-mi curăţ vina, sa mă-mpărtăşesc, Şi-al gurii tale har la gura-mi vină! (O săivtă)

JULIETA Atunci de vină gura-mi are parte.

ROMEO

De vina gurii mele! Dulce vină! Dă-mi-o-napoi!

(O sărută a doua oară)

JULIETA Săruţi chiar după carte!

DOICA

Vrea să vă spuie-o vorbă mama. (Julieta pleacă)

ROMEO

Domniţei? Cine e?

Mama

DOICA

Cum bag eu sama N-o ştii pe doamna casei, tinere? O, e-o cucoană prea cinstită mama!

Pe fiică-sa, cu care-ai stat de vorbă Eu o-alăptai. Halal de cine-o ti Odată şi odată ginere! Ştiu c-o să-noate-acela în bănet!

ROMEO

Ea este dar din neamul Capulet?

Ah, viaţa mea zălog în mâini duşmane!

Cum voi putea s-o mântui de blestem?

BENVOLIO

Hai să ne ducem. Balu-i pe sfârşite.

ROMEO

Da, de această clipă eu mă tem, Neliniştea mea este tot mai mare.

CAPULET

Nu, scumpi signori, nu-i vremea de plecare... O masă mică, simplă, de-o gustare?... Nu-i chip să mai rămâneţi? Nu?... Prea bine! Vă mulţumesc la toţi! Vă mulţumesc La toţi, scumpi domni şi doamne! Noapte bună! Mai multe torţe-aici, faceţi lumină. Veniţi acum. Să mergem la culcare. Pe legea mea, s-a cam făcut târziu Mă duc să m-odihnesc.

(Pleacă toţi afară de Julieta şi doica)

JULIETA Cine e signorul Ce trece-acum, doică, poţi să-mi spui?

DOICA

Acela? Cred că e moştenitorul Şi fiul lui Tiberio moşneagul...

40

JULIETA Dar cel ce trece chiar acuma pragul?

DOICA

E fiul lui Petrucchio, mi se pare.

JULIETA

Dar tânărul care-i urmează, care N-a vrut deloc să joace?

DOICA

Nu-l cunosc.

JULIETA

Mergi repede şi află cum îl cheamă Şi vin de-mi spune.

(Doica pleacă) Dacă-i însurat,

Mormântul mi-e şi patul de mireasă (Se întoarce)

DOICA

Romeo-l cheamă şi-i un Montague, Duşman de moarte e cu neamul vostru, Şi e unicul fiu...

JULIETA

O, vai, unică

Iubire aprinsă din unică ură! Făr' să-l cunosc văzut prea timpuriu, Şi cunoscut acuma prea târziu. Trist zorile iubirii-mi începură. Căci vai! Sunt osândită să iubesc Pe omul ce-s datoare să-l urăsc.

DOICA

Ce-ai zis? Ce-ai zis?

41

JULIETA

Un dansator.

Un vers ce mi l-a spus

DOICA

Aşa! Aşa! Să mergem Şi noi, de-acum; toţi oaspeţii s-au dus. (Ele ies)

ACTUL II

PROLOGUL

Intră corul

CORUL

Dorinţa veche-acum pe moarte zace, Iubire nouă să-i ia locul vine, Frumoasa ce-l făcuse să suspine Cu Julieta-alături nu-i mai place. Romeo-acum iubeşte şi-i iubit, Sunt amândoi vrăjiţi dintr-o privire, Dar cu primejdii este-a lor iubire, El crede că-i urât şi duşmănit. Nu poate face sfinte jurăminte, Fiind privit cu ochi duşmani de-ai ei, Ea, deşi prinsă-n vraja dragostei, Nu ştie cum să-i iasă înainte. Dar patima când e prilejul vine Să guste clipe dulci de farmec pline.

SCENA I

O PIA ŢĂ PUBLICĂ MĂRGINITĂ DE GRĂDINA CAPULEŢILOR

ROMEO

Să plec, când inima-mi aici tânjeşte? Hai, lut pustiu, şi regăseşte-ţi axa! (Iese) (Intră Ben voii o şi Mereu tio)

Romeo! Vere!

BENVOLIO

43

44

MERCUTIO

Lasă-l! e cuminte, S-a dus pe-ascuns, pesemne să se culce.

BENVOLIO

Fugi pe-aici, sări peste-acest zid. Mercutio, strigă-l!

MERCUTIO

Ba îl şi conjur,

Romeo! Toane! Patimă! Nebune! Amorezatule! Arată-te Sub forma de suspin măcar! Rosteşte Un singur vers şi mi-e de-ajuns! Exclamă Un «ah» numai, rimează «dor» cu «mor»! Cumetrei Venus ta-i un compliment Şi ia la zor pe Amor, paju-i orb Care-a ochit aşa dibaci când craiul Cophetua iubi pe cerşetoare... N-aude, nu se mişcă, nu se simte! Hai să-l conjur, că mort e maimuţoiul! Auzi! Pe ochii Rozalinei tale, Pe gura-i fragă, pe boltita-i frunte, Pe picioruşul ei micuţ şi gingaş, Pe şoldu-i plin şi alte acareturi, Vin, te conjur, sub propria ta formă Apari!

BENVOLIO

Se supără dacă te-aude!

MERCUTIO

Nu-l poate supăra pe el aceasta. S-ar supăra când aş chema în cercul Iubitei lui un duh de-un soi ciudat Care-ar pluti în preajma dânsei, până Ce el l-ar izgoni cu vr-un descântec...

 

Aceasta, da, i-ar face în necaz. Chemarea mea e bună, e cinstită: în numele iubitei sale doară L-am conjurat, spre a-l face să apară!

BENVOLIO

Cred că-i ascuns acolo, sub copaci îi place noaptea umedă. Amorul E orb şi întunericu-i prieşte.

MERCUTIO

Dar dacă-i orb, e prost ţintaş, fireşte. Acuma sade singur sub o tufă Şi-ar vrea iubita lui în sân să-i pice întocmai ca un soi de rod de-acele Pe care le botează drăgănele Râzând în taină fetele la ţară. Romeo, noapte bună! Merg să sforăi în pătuleţul meu, căci noaptea câmpul E-un aşternut prea rece pentru mine... Ne ducem?

BENVOLIO

Mergem. L-am căta-n zadar Şi chiar dacă-l găsim, nu-i pare bine. (Pleacă)

SCENA A II-A GRĂDINA CAPULEŢILOR - ROMEO

ROMEO

(Juli&ta s-arată sus)

De răni nu-i pasă celui care-i teafăr? Dar taci! Ce străluceşte-acolo oare? Sunt zorile, şi Julieta-i soare, Răsai, o soare sfânt, ucide luna, N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?

45

E galbenă de ciudă şi-i geloasă

Că