– Permiteţi să raportez, domnule, conform Regulamentului Armatei, prizonierii în stare de arest pot fi transportaţi doar de către personalul autorizat. Numai cei care au depus un jurământ special pot fi însărcinaţi cu o asemenea misiune, să trăiţi!

– Atunci, mărşăluieşte înapoi până la Cartierul General, hotărăşte sec aghiotantul. Dă-mi cheile şi documentele maşinii.

– Permiteţi să raportez, domnule. Nu pot lăsa vehiculul acesta din mână fără un ordin scris de la Cartierul General al Regimentului, să trăiţi! răcneşte Helmer, salutând din nou. Dar, să trăiţi, dacă domnul aghiotant îl va arunca pe Obergefreiter Porta din maşină sau dacă-i veţi declara eliberat, domnule, atunci vă pot duce înapoi la Cartierul General, să trăiţi!

După câteva momente de gândire, aghiotantul îl declară pe Porta eliberat temporar. Tocmai dă să se aşeze pe bancheta Kübelului, când ceva lung şi negru trece fulgerător pe lângă el şi aterizează, cu un zgomot înfundat, pe bancheta din spate. E Ulrich, care l-a regăsit pe Porta, şi care şade acum mândru înapoia lui, pe banchetă.

Aghiotantului i se înmoaie picioarele şi, cu un gâlgâit, cade în noroi, lângă Kübel.

– E mort? întreabă Helmer nepăsător, întinzându-se leneş. Doamne, amice, în curând nu-i vei mai putea număra pe toţi cei care s-au curăţat de atac de cord din cauza mâţei tale!

– Hai să-l săltăm, hotărăşte Porta, şi s-o întindem acasă la Cartierul General. Comandantul vrea să vorbească cu Ulrich şi cu mine.

Cartierul General e în plină alarmă şi domneşte o mare confuzie, în clipa în care Porta şi Ulrich îşi fac apariţia. Trei funcţionari încep să tremure, când pantera le arată colţii ei lungi.

– Ce mama dracului e în capul tău, Porta? întreabă Oberst Hinka pe un ton calm dar şi ameninţător, în timp ce Porta pocneşte din călcâie în faţa biroului. Ştii ce scrie în cartea animalelor despre bestia de care ai făcut rost? E o ucigaşă. Ucide tot ce întâlneşte în cale, şi asta pentru că-i place să ucidă!

– Permiteţi să raportez, domnule, cartea-i plină de minciuni de la un capăt la altul. Ulrich e blând ca un mieluşel, domnule, e numai jucăuş.

– Nu vreau să mai am necazuri din cauza ta, Porta. Pantera trebuie să dispară. Şi dacă ea nu dispare de urgenţă, dispari tu în faţa Curţii Marţiale. Cum o să fiu în stare să-ţi scap pielea de data asta, nu ştiu, zău, dar bagă la cap, e pentru ultima oară când te ajut. Răbdarea mea a ajuns la limită. Ieşi, dar fii atât de bun şi ia monstrul ăsta negru cu tine.

Porta pocneşte din călcâie, salută şi iese pe uşă de-a-ndăratelea, împreună cu Ulrich.

– Că veni vorba, ce s-a ales de Ulrich? întreabă Helmer într-o zi, când îl întâlnim întâmplător la gara de mărfuri din Harkov, de unde urmează să luăm în primire câteva tancuri noi Tiger.

– A emigrat în Suedia, face Porta abătut. S-a săturat de dictatura germană.

– În Suedia? exclamă Helmer, rămânând cu gura căscată. O panteră nu poate pleca netam-nesam în Suedia!

– Dacă ştii să tragi sforile, poate, răspunde Porta. A luat un tren sanitar spre Libau. Acolo s-a suit la bordul unei bărcuţe suedeze. Acum, probabil că se plimbă prin Stockholm, admirând luminile vitrinelor. Şi-o fi făcut rost şi de o altă haină de blană, cu picăţele, în locul celei negre pe care o avea. În caz că Gestapoul mai e încă pe urmele ei, puţin camuflaj nu strică.

"Dacă trebuie să câştigăm timp, şi aproape întotdeauna trebuie, atunci vom lansa o mie sau trei mii de bombe asupra unui oraş care ne stă în cale, şi în urma noastră va rămâne doar un morman de moloz. Nu ne putem permite să avem milă faţă de populaţia civilă. Avem misiunea să înaintăm şi să distrugem cât mai repede forţele inamice.

Războiul e război, şi e nemilos."

GENERAL BRADLEY

Un cârd de gâşte gălăgioase trece prin piaţa plină de praf. Îşi întind gâturile şi fâlfâie din aripi. Pretutindeni e linişte.

– Văgăuna asta-i părăsită, face comandantul de pluton.

– Să mai aşteptăm puţin, spune tanchistul. Putem avea surprize din partea lui Ivan.

Cele patru tancuri ale plutonului sunt deja pregătite de-o oră pentru atac. În sat domneşte o atmosferă stranie şi singurul semn de viaţă e cârdul de gâşte.

– Trebuie să intrăm, spune comandantul de pluton. Transmite semnalul celorlalte trei tancuri. O luăm direct prin râu. S-ar putea ca podul să fie minat, şi nu cred că vreţi să vă treziţi luaţi pe sus de suflu şi azvârliţi în rai, nu?

Traversează râul, ajung pe celălalt mal, dărâmă două colibe de pământ şi apoi se opresc în mijlocul pieţei satului.

Gâştele gâgâie, agitate. Un gâscan se năpusteşte spre tancuri, şuierând şi fâlfâind din aripi.

– Conductorul şi trăgătorul din turelă să rămână în vehicul, porunceşte comandantul de pluton. Ceilalţi, afară! O să folosim câteva din gâştele astea!

Turela se deschide brusc. Râzând nebuneşte, membrii echipajului sar din tanc şi pornesc în urmărirea gâştelor. Unul dintre ei tocmai reuşeşte să prindă una, când o puşcă-mitralieră începe să latre, împroşcând piaţa cu gloanţe. Într-o clipă, priveliştea seamănă cu cea din curtea unui abator. Tanchiştii sunt aruncaţi printre gâştele înspăimântate. Doi soldaţi grav răniţi încearcă să se târască înapoi spre tancuri.

Soldaţii ruşi năvălesc afară din colibe. Grenadele explodează şi turelele tancurilor se închid brusc. Tunurile urlă, iar puştile-mitralieră latră.

Încărcături explozive sunt aruncate între şenilele tancurilor, zădărnicindu-le orice manevră. Mine nimeresc sub turele. În câteva clipe, cele patru tancuri sunt înghiţite de o mare infernală de flăcări.

Nu după mult timp, tancurile distruse sunt descoperite de către un Regiment Panzer. Un scurt intermezzo, într-o zi de vară, în vreme de război.

TANCURILE TIGER

În curând o s-o păţiţi, zbiară mecanicul-şef Wolf, care îşi pune şi el o dată preţioasa lui piele în pericol venind în apropierea liniei frontului. Când, peste câteva zile, voi primi vestea c-ai fost prăjit, dragul meu Porta, o să mă îmbăt cui, cu cea mai bună şampanie franţuzească.

– Ai bălegar între urechi, şuieră Porta de sub motorul tancului Tiger.

– Ai grijă să nu te lovească în ţeastă maşina aia de cusut, îl avertizează Wolf cu un rânjet sadic, în timp ce motorul greu al Tigerului e scos din tanc.

Abia-şi termină vorba, când sârma cedează şi motorul cade, prinzându-i