Nu primisem nici o scrisoare. Am intrat în casă, m-a aşezat şi am sunat-o pe Sara. Era la magazin.

– Cum merge treaba? am întrebat.

– Curva aia a plecat?

– A plecat.

– De mult?

– Tocmai am urcat-o în avion.

– Ţi-a plăcut?

– Avea nişte calităţi.

– O iubeşti?

– Nu. Ascultă, aş vrea să te văd.

– Nu ştiu. A fost îngrozitor de greu pentru mine. De unde ştiu că n-o s-o faci din nou?

– Nimeni nu este vreodată foarte sigur de ce o să facă. Nici tu nu eşti sigură de ce ai putea face.

– Ştiu ce simt.

– Ascultă, nici măcar nu te întreb cum ţi-ai petrecut timpul, Sara.

– Mulţumesc, eşti foarte amabil.

– Aş vrea să te văd. Diseară. Treci pe la mine.

– Hank, nu ştiu deloc...

– Treci pe-aici. Măcar să stăm de vorbă.

– Sunt al naibii de supărată. Am trecut prin chinurile iadului.

– Ascultă, atunci hai să-ţi zic aşa: pentru mine, tu eşti pe locul întâi, iar pe locul doi nici măcar nu e nimeni.

– Bine, am să trec pe la şapte. Acum am doi clienţi care aşteaptă.

– Bine, ne vedem la şapte.

Am închis. Sara chiar că era un suflet bun. S-o pierzi pentru o Tanya era ridicol. Totuşi, Tanya îmi adusese ceva. Sara merita să mă port cu ea mai bine decât o făceam. Oamenii îşi datorau unul altuia un oarecare grad de loialitate, chiar dacă nu erau căsătoriţi. De fapt, încrederea trebuia să fie mai adâncă, pentru că nu era o relaţie binecuvântată de lege.

Ei bine, aveam nevoie de vin. Un vin bun. Alb.

Am ieşit afară, am urcat în maşină şi m-am dus la magazinul de băuturi de lângă supermarket. Îmi place să schimb frecvent magazinele, pentru că vânzătorii ajung să-ţi cunoască obiceiurile, dacă treci pe acolo zi şi noapte şi cumperi cantităţi uriaşe. Îmi puteam da seama că se întrebau de ce nu murisem încă şi asta mă făcea să mă simt prost. Probabil că nici nu se gândeau la aşa ceva, dar un om poate deveni paranoic când e mahmur de vreo trei sute de ori pe an.

Am găsit patru sticle de vin alb bun în magazinul acela nou şi am ieşit cu ele. Patru puşti mexicani stăteau afară.

– Hei, domnu'! Dă-ne nişte bani. Hai, dă-ne nişte bani!

– Pentru ce?

– Avem nevoie, nu ştii?

– Vreţi să vă cumpăraţi nişte cola?

– Pepsi cola!

Le-am dat 50 de cenţi.

(SCRIITOR NEMURITOR VINE ÎN AJUTORUL COPIILOR STRĂZII)

Au întins-o. Am deschis uşa maşinii şi am pus vinul înăuntru. Tocmai când făceam asta, o dubiţă a pus o frâna bruscă şi uşa s-a deschis în viteză. O femeie a fost împinsă afară cu violenţă, Era o tânără mexicană de vreo 22 de ani, fără ţâţe, îmbrăcată cu pantaloni gri. Părul ei negru era murdar şi ciufulit. Bărbatul din camionetă a ţipat la ea:

– CURVĂ NENOROCITĂ! CURVĂ PERVERSĂ! AR TREBUI SĂ-ŢI DAU UN ŞUT ÎN CUR!

– BĂI, PUŢA BLEAGĂ, a ţipat la rândul ei. PUŢI A CĂCAT!

El a sărit din maşină şi s-a îndreptat către ea. Femeia a rupt-o la fugă spre magazinul de băuturi. Omul m-a văzut, a renunţat, s-a urcat iarăşi în dubă, a accelerat şi apoi a cotit-o pe Hollywood Boulevard.

M-am dus spre ea.

– Eşti teafără?

– Da.

– Te pot ajuta cu ceva?

– Da, du-mă cu maşina până pe Van Ness colţ cu Franklin.

– Bine.

A urcat în maşină şi am ieşit pe Hollywood. Am luat-o la dreapta, apoi la stânga, şi am ajuns pe Franklin.

– Ai cumpărat o mulţime de sticle de vin, nu-i aşa? a întrebat ea.

– Da.

– Cred că am nevoie să beau ceva.

– Aproape toată lumea simte nevoia asta, dar n-o ştie.

– Eu o ştiu.

– Putem merge la mine.

Am întors maşina, am luat-o înapoi.

– Am nişte bani, i-am spus.

– 20 de dolari, a zis ea.

– O iei la muie?

– E specialitatea mea.

Când am ajuns acasă, i-am turnat un pahar de vin. Era cald. Nu-i păsa. Am băut şi eu unul cald. Apoi mi-am tras pantalonii jos şi m-am întins pe pat. A venit după mine în dormitor. Mi-am scos puţa bleagă din şort, S-a apucat imediat de treabă. Era îngrozitoare. N-avea pic de imaginaţie.

E un rahat, m-am gândit.

Am ridicat capul de pe pernă.

– Hai, dragă, termină o dată! Ce dracu' faci? Aveam probleme, nu mi se scula. O sugea şi se uita în ochii mei. A fost cca mai proastă muie de care avusesem vreodată parte. S-a chinuit vreo două minute, apoi s-a retras. Şi-a scos batista din poşetă şi a scuipat în ea de parcă ar fi expectorat spermă.

– Hei, ce dracu', încerci să mă duci de nas? N-am ejaculat.

– Ba da, ba da.

– Hei, eu ar trebui să ştiu.

– I-ai dat drumul în gura mea.

– Termină cu rahaturile! la-o din nou. A început iar, dar la fel de prost. Am lăsat-o să se agite, sperând că se va întâmpla ceva. Ce mai curvă! îşi mişca capul şi sugea. Era ca şi cum se prefăcea doar c-o face, de parcă amândoi ne-am fi prefăcut. Pula mi s-a fleşcăit. Ea o ţinea tot aşa.

– Bine, bine, am zis, las-o baltă.

Mi-am tras pantalonii şi mi-am scos portmoneul.

– Ia banii. Poţi să pleci acum.

– Nu mă duci cu maşina? Vreau să ajung în Franklin colţ cu Van Ness.

– Bine.

Am ieşit afară şi am dus-o pe Van Ness. În vreme ce mă îndepărtam, am văzut-o ridicând mâna. Făcea autostopul.

Când am ajuns acasă, am sunat-o din nou pe Sara.

– Cum merge treaba?

– Azi nu prea am clienţi.

– Încă mai eşti hotărâtă să vii diseară?

– Ţi-am spus c-o să vin.

– Am cumpărat nişte vin alb bun, o să fie din nou ca pe vremuri.

– Ai de gând să te mai vezi cu Tanya?

– Nu.

– Să nu bei nimic până ajung.

– Bine.

– Trebuie să închid. Tocmai a intrat un client.

– Bine, ne vedem diseară.

Sara era o femeie de treabă. Trebuia să mă adun. Un bărbat avea nevoie de o mulţiroe de femei doar atunci când nici una dintre ele nu era bună de nimic. Un bărbat îşi putea pierde identitatea tot futându-se cu cine se nimerea. Sara merita mult mai mult decât îi ofeream eu. Acum de mine depindea.