Cărți «Femei descarcă carți de dragoste online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
– Hai, să luăm ceva de băut, i-am zis Tanyei. Barmanul face cel mai bun Bloody Mary din California de sud.
Ne-am dus la bar. I-au cerut Tanyei să se legitimeze, apoi ne-au dat de băut.
– Pe cine preferi în cursa următoare? a între-bat Tanya.
– Pe Zag-Zig.
– Crezi că o să câştige?
– Tu ai două ţâţe?
– Ai observat?
– Da.
– Unde este toaleta?
– Ia-o la dreapta şi apoi iar la dreapta. După ce a plecat Tanya, am mai comandat o băutură. Un negru a venit spre mine. Avea vreo 50 de ani.
– Hank, amice, ce mai faci?
– Mă descurc.
– Chiar că îţi simţim lipsa la poştă. Tu ai fost unul dintre tipii cei mai amuzanţi - pe care i-am avut vreodată. Vreau să apun că-ţi ducem dorul, neică.
– Mulţumesc, spune-le băieţilor că-i salut.
– Acum cu ce te ocupi, Hank?
– Ciocănesc la maşina de scris.
– Ce vrei să spui?
– Ciocănesc la maşina de scris... Mi-am ridicat ambele mâini şi am început să bat în aer.
– Vrei să spui că eşti dactilograf?
– Nu, scriu.
– Ce scrii?
– Poezii, nuvele, romane. Iau bani pe chestia asta.
S-a uitat la mine. Apoi s-a întors şi a plecat.
Tanya a revenit.
– Un nenorocit a încercat să mă agaţe!
– Da? Îmi pare rău. Ar fi trebuit să merg cu tine.
– Era foarte tupeist! Ah, urăsc genul ăsta de oameni. Sunt dezgustători.
– Măcar dacă ar avea puţină originalitate. Dar n-au nici un fel de imaginaţie. Probabil că de-aia sunt singuri.
– Mă duc să pariez pe Zag-Zig.
– Îţi fac cinste cu un bilet...
Lui Zag-Zig pur şi simplu îi lipsea entuziasmul. A venit la start abia mişcându-se, jocheul pocnindu-l de mama focului cu biciul. Zag-Zig a luat un start prost şi apoi a alergat indiferent. A reuşit să bată un singur cal. Ne-am întors la bar. Ce cursă de rahat pentru un 6 la 5.
Am luat două Bloody Mary.
– Îţi place sexul oral? m-a întrebat Tanya.
– Depinde, unele o fac bine, majoritatea nu.
– Te întâlneşti vreodată cu prietenii aici?
– Tocmai m-am întâlnit cu cineva adineauri.
– Cu o femeie?
– Nu, un tip, un poştaş. De fapt, n-am nici un prieten adevărat.
– Mă ai pe mine.
– Patruzeci de kile de sex sălbatic.
– Nu vezi decât asta în mine?
– Bineînţeles că nu. Ai ochii ăia mari de tot.
– Nu prea eşti amabil.
– Hai să prindem următoarea cursă. Am prins următoarea cursă. Ea a pariat pe un cal, cu, pe altul. Am pierdut amândoi.
– Hai să plecăm, am zis.
– OK, a zis Tanya.
Am ajuns acasă şi ne-am aşezat pe canapea, la un pahar. Chiar că nu era o fată rea. Avea un aer aşa de trist. Purta rochii şi tocuri înalte şi avea glezne frumoase. Nu prea eram sigur ce aştepta de la mine. N-aveam nici o dorinţă s-o fac să se simtă prost. Am sărutat-o. Avea o limbă lungă, subţire, care intra şi ieşea din gura mea. M-am gândit la un peştişor de argint. Exista atât de multă tristeţe, peste tot, chiar şi atunci când lucrurile funcţionau.
Apoi Tanya mi-a desfăcut fermoarul şi mi-a luat pula în gură. Şi-a scos-o dintre buze şi s-a uitat la mine. Era în genunchi, între picioarele mele. S-a holbat în ochii mei şi şi-a plimbat limba în jurul capului pulii. În spatele ei, ultimele raze de soare se scurgeau printre jaluzelele mele murdare. Apoi s-a pus pe treabă. N-avea absolut nici un fel de tehnică. Nu ştia nimic. Era o chestie simplă de supt şi mişcat capul înainte şi înapoi. Ca idee pur grotescă, era în regulă. Dar era greu să-ţi faci treaba bazându-te doar pe un grotesc pur. Băusem şi nu voiam să-i rănesc sentimentele. Aşa că am intrat pe tărâmul fanteziei. Eram amândoi pe plajă, înconjuraţi de vreo 40-50 de inşi, majoritatea în costume de baie. Erau adunaţi în jurul nostru, soarele strălucea deasupra, valurile se rostogoleau şi puteai auzi marea. Din când în când, doi sau trei pescăruşi se învârteau la mică înălţime.
Tanya sugea şi îşi mişca capul în vreme ce ei priveau şi le auzeam comentariile:
„lisuse, ia uite cum i-o ia!"
„Curvă dementă de doi bani! Să i-o sugă unui tip cu 40 de ani mai bătrân ca ea!"
„Trageţi-o de-acolo, e nebună!"
„Nu, staţi aşa! Mai are puţin! Şi UITAŢI-VĂ la chestia aia."
„ORIBILĂ!"
„Hei! Am să i-o bag în cur în vreme ce i-o face!"
„E NEBUNĂ! SĂ-L SUGĂ PE BABALÂCUL ĂLA!"
„Hai să-i ardem spatele cu chibrituri!"
„UITAŢI-VĂ CE FACE!"
„E TOTAL NEBUNĂ!"
Am întins mâna şi am apucat-o pe Tanya de cap şi mi-am împins pula în centrul craniului ei.
Când a ieşit din baie, pregătisem două băuturi. Tanya a sorbit puţin şi s-a uitat la mine.
– Ţi-a plăcut, nu-i aşa? Mi-am dat seama.
– Ai dreptate, am zis. Îţi place muzica simfonică?
– Folk-rock, a zis ea.
M-am dus la radio, l-am mutat la 160, l-am deschis, i-am dat volumul mai tare. Asta era.
104.
Am dus-o pe Tanya la aeroport în după-amiaza următoare. Am băut ceva în acelaşi bar. Negresă nu mai era prin zonă; cracii ăia erau cu altcineva.
– Am să-ţi scriu, a zis Tanya,
– Bine.
– Crezi că sunt o curviştină?
– Nu, îţi place sexul şi nu-i nimic rău în asta.
– Hai că şi ţie îţi place.
– De fapt, sunt un puritan. Puritanilor s-ar putea să le placă sexul mai mult decât oricui.
– Dar pari mai inocent decât oricare bărbat pe care l-am întâlnit vreodată.
– Într-un anume sens, întotdeauna am fost virgin...
– Mi-ar fi plăcut şi mie să pot spune asta.
– Mai vrei un pahar?
– Sigur.
Am băut în tăcere. Şi a venit timpul să urce în avion. Am sărutat-o pe Tanya de adio în faţa punctului de control. Apoi am coborât pe scara rulantă. Drumul spre casă a fost lipsit de evenimente. M-am gândit: ei bine, sunt iar singur. Ar trebui să mă apuc să scriu naibii ceva sau să mă întorc din nou la slujba de portar. Aia de la poştă nu m-ar primi niciodată înapoi. Un om trebuie să-şi vadă de meserie, după cum aveau obiceiul să spună.
Am ajuns în curte.