continuare, alte câteva momente, cuprins de o senzaţie de sfârşeală. Ochii lui O'Brien îl privesc din nou cu acea vagă lucire dementă de entuziasm. Ştie dinainte răspunsul lui O'Brien. Că Partidul nu caută să păstreze puterea pentru el însuşi, ci numai şi numai pentru binele majorităţii. Asta pentru că marile mase de oameni nu sunt altceva decât nişte fiinţe slabe şi laşe, care nu pot îndura libertatea şi nici nu privesc adevărul în faţă şi de aceea trebuie să fie conduse şi sistematic înşelate de alţii mai tari ca ele. Că omenirea are de ales între libertate şi fericire şi că marea majoritate a oamenilor ar prefera fericirea. Că Partidul este păzitorul etern al celor slabi, că el s-a constituit într-un fel de sectă pre-destinată care face rău cu gândul la binele ce va să vină şi care îşi sacrifică propria fericire de dragul fericirii altora. Lucrul cel mai cumplit, se gândeşte Winston, cel mai cumplit, este că O'Brien şi crede lucrurile astea când le spune. I se citeşte pe faţă. O'Brien ştie totul. Ştie de o mie de ori mai bine decât el, decât Winston Smith, cum arată lumea în realitate, în ce stare de degradare trăiesc masele largi de oameni şi prin câte minciuni şi cruzimi sălbatice îi ţine Partidul în starea respectivă. O'Brien le-a înţeles şi le-a cântărit pe toate, şi totuşi nu contează: scopul final justifică orice. Ce poţi face, se gândeşte el, în faţa unui nebun mai inteligent decât tine, care stă şi îţi ascultă argumentele cu calm şi pe urmă stăruie în nebunia lui?

— Ne conduceţi pentru binele nostru, zice el în cele din urmă. Sunteţi de părere că oamenii nu sunt capabili să se conducă singuri, şi de-aceea…

Îşi înghite vorbele într-un spasm de durere care îi străbate tot corpul, durere parcă nouă şi neaşteptată. O'Brien a împins maneta pe cadran până la treizeci şi cinci.

— Asta a fost o prostie, Winston, o prostie cât tine de mare!  — exclamă el. Eşti prea deştept ca să spui aşa ceva.

Trage maneta la loc la zero şi continuă:

— Uite, am să răspund tot eu la întrebarea pe care ţi-am pus-o. Partidul doreşte puterea numai, strict, exclusiv de dragul puterii. Nu ne interesează binele altora: ne interesează exclusiv PU-TE-REA. Nici bogăţia, nici luxul, nici viaţa îndelungată, nici fericirea: puterea şi-atât — puterea pură. Ce înseamnă aceea putere pură ai să-nţelegi imediat. Noi suntem altfel decât toate oligarhiile din trecut prin faptul c ă ştim ce facem. Toţi ceilalţi, chiar şi cei care semănau cu noi, au fost nişte laşi, nişte ipocriţi. Naziştii germani şi comuniştii ruşi s-au apropiat foarte mult de noi prin metodele pe care le-au folosit, dar n-au avut niciodată curaj să-şi recunoască propria motivaţie. Şi unii şi ceilalţi au pretins, şi poate chiar au crezut, că ajunseseră la putere siliţi de împrejurări şi numai pentru o vreme şi că undeva, după colţ, îi aştepta raiul pe pământ, în care oamenii trăiau liberi şi egali. Noi nu suntem atât de naivi. Noi ştim că nimeni nu pune mâna pe putere cu intenţia de-a o mai preda vreodată altcuiva. Puterea nu este un mijloc, puterea este un scop în sine. Nu instaurezi o dictatură ca să aperi o revoluţie, ci revoluţia o faci ca să instaurezi dictatura. Scopul persecuţiei este persecuţia însăşi. Scopul torturii este chiar tortura. Scopul puterii este puterea. Acuma începi să pricepi?

Pe Winston îl şochează, ca şi mai înainte, faţa obsedată a lui O'Brien. O figură puternică, masivă şi brutală, care emană inteligenţă şi un soi de pasiune controlată în faţa căreia el, unul, se simte cu totul neajutorat; şi totuşi, este o faţă obosită, cu pungi sub ochi şi cu pielea pomeţilor căzută. 'Brien se apleacă deasupra lui, apropiindu-şi într-adins faţa istovită de cea a lui Winston.

— Te gândeşti, zice el, ca şi cum ar şti, o dată în plus, ce se află în mintea subiectului întins pe pat, că am o faţă îmbătrânită şi obosită. Te gândeşti că vorbesc despre putere, în schimb nu sunt în stare să previn nici măcar decăderea propriului meu trup. Înţelege odată, Winston, că individul nu este decât o celulă. Obosirea celulei este vigoarea organismului. Ce, când îţi tai unghiile, mori? !

Se întoarce şi îşi reia plimbarea dintr-o parte în cealaltă a camerei, cu o mână în buzunar.

— Noi suntem preoţii puterii, zice. Dumnezeul nostru este puterea. Dar acum, pentru tine, puterea nu este decât un cuvânt. Este cazul s ă începi să-ţi formezi o idee despre ce înseamnă puterea. Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegi este că puterea e colectivă. Individul are putere numai în măsura în care încetează de a mai fi un simplu individ. Ştii lozinca Partidului „Libertatea este sclavie”, nu-i aşa? Te-ai gândit vreodată că se poate spune şi invers: „Sclavia este libertate”? Singur — adică liber — omul este întotdeauna şi inevitabil înfrânt. Aşa şi trebuie să fie, pentru că orice om este sortit să moară. Ceea ce reprezintă cel mai mare eşec al vieţii. Dar, dacă reuşeşte să scape de propria lui identitate, dacă se poate contopi cu Partidul, în aşa fel încât să fie Partidul, atunci individul devine atotputernic şi nemuritor. In al doilea rând, trebuie să înţelegi că puterea înseamnă puterea asupra oamenilor. Şi asupra trupului, dar, mai presus de orice, asupra minţii oamenilor. Puterea asupra materiei — asupra realităţii exterioare, cum spui — nu are nici o importanţă. Avem, deja, de pe acum, controlul absolut asupra materiei.

Pentru o clipă, Winston uită de cadran. Face un efort violent să se ridice în capul oaselor, dar nu reuşeşte decât să-şi provoace o durere sfâşietoare în tot corpul.

— Dar cum puteţi să controlaţi materia? — izbucneşte el. Nu puteţi controla, de pildă, clima sau legea gravitaţiei… Şi mai sunt şi bolile, şi durerea, şi moartea, şi…

O'Brien îl reduce, însă, la tăcere cu un gest din mână.

— Controlăm materia din moment ce controlăm mintea oamenilor. Realitatea se află numai sub ţeastă. Ai să înveţi tu, Winston, încetul cu încetul, dar ai să înveţi până