cartoafo, se delectează Babuinul, ţigan sau barabuşter, baragladină, cataroi, chiloman, cioropină, gaşper! Cum vrei matale, numai scuipă fasolea! Ca să vezi că sunt modest, nici nu te întreb de unde provin dolarii măsluiţi. În ultimă instanţă, puţin îmi pasă de bordelul care-i fabrică, e treaba poliţiei din zonă şi a Interpolului. Mă interesează cui îi predai aici. Cine e destinatarul? Răspunde, fă, că te fac zob! Ajungi la Morgă'n frigider, să joci 66 cu ibovnicu'! După ce că-ţi face servicii la aşternut, îi expediezi un glonţ în ţeastă.

Helga nu mai rezistă, zbârnâie la modul concret. Urlă:

— Porcilor! Ruşinea Europei! Am să vă desfiinţez... Am relaţii!

— Aşa, vacă bătrână, p-alea vrem să le cunoaştem!

— Canalie!

— Uşurel, fără termeni vulgari. Suntem o instituţie decentă... Să nu-ţi uiţi vorba! Ziceai de relaţii...

Pe neaşteptate, o apucă de păr şi-i trage capul peste spătarul scaunului. Femeia începe să răcnească, ceafa o doare cumplit. Cunosc mişcarea, e foarte "convingătoare", dar dacă Bădoiu nu-i atent, îi poate frânge gâtul. Trebuie să fii expert ca să poţi opera fără riscuri.

— Destinatarul banilor! îi urlă în plin obraz şi intensifică presiunea.

Sar de pe scaun:

— Dă-i drumul!

— Nici nu mă gândesc. I-am promis c-o adună autopsistul cu pipeta şi mă ţin de cuvânt... Ţi-o fi milă de fiara asta în stare să arunce în aer un oraş pentru un săculeţe de arginţi! Opt crime pentru ca fecioru-său s-aibe "Boing" cu piscină?!...

O fi, doar că în momentul de faţă, eu nu sunt în stare să-mi amintesc, să fiu pătruns de toată nemernicia invidiei. Am în faţa ochilor o femeie torturată şi atât. De altfel, nu va rezista presiunii fizice. Ăştia pufoşii sunt mai vulnerabili la durere, n-o suportă, cea mai modestă interenţie stomatologică se face sub anestezie. Persoanele fibroase, uscate, îndură mai uşor.

Nu mai ţipă. Horcăie, se sufocă şi, în cele din urmă, cedează. Bădoiu îi toarnă vodcă într-o ceaşcă de cafea. Femeia dă din cap, îşi caută suflul. Babuinul reia tirul. Ca să fie mai convingător, continuă s-o ţină de păr.

— Cui i-ai predat banii?

Helga şopteşte răpusă:

— Lui...

Pronunţă un nume cu rezonanţă ameţitoare. Cu rezonanţă, reverberaţii, implicaţii şi tot ce poftiţi. Noi ne privim stupefiaţi, ne întrebăm dacă am auzit bine.

— Personal lui?!

— Da, nu are încredere în nimeni.

— Unde vă întâlniţi?

— La Palatul Telefoanelor. Înăuntru.

Babuinul o scutură:

— Minţi, nu-i nebun să se expună în buricul târgului.

Nu sunt de acord cu el. Locul e ideal. Totdeauna lume. Multă şi nerăbdătoare, cu probleme de rezolvat. În consecinţă, neatentă. Femeia gâfâie:

— Poartă totdeauna ochelari închişi şi ceva pe cap.

— Cum procedaţi?

— Ne aşezăm la o coadă... El, în spatele meu... Facem schimb de serviete.

— Aha! De câte ori v-aţi întâlnit până acum?

— De şase ori.

— Pe ce cale intră banii în ţară?

Grăbesc ritmul întrebărilor, marele STOP poate interveni în orice moment.

— Cu vaporul... Dă-mi, domnule, drumul la păr!

Babuinul se face că n-aude, totuşi slăbeşte strânsoarea.

— De unde vin?

— Nu ştiu... El ştie. Pe mine mă anunţa doar că a sosit marfa la Constanţa... Săraru se ducea de regulă. O singură dată Voicu.

Încerc să mă strecor printre întrebările lui Bădoiu. Am şi eu obsesiile mele:

— Peştii exotici au constituit un paravan, ştim. În afară de asta, conţineau şi un cod. Care?

A ajuns la capătul puterilor, mi-e teamă să nu clacheze. O simte şi Bădoiu. Îi lasă capul liber, dar rămâne în spatele ei. Strategic.

— Numărul lor... Peştii roşii desemnează zilele...

— Exemplifică!

— Cinci peşti roşii... În cinci zile, Săraru trebuia să se întoarcă la Constanţa cu banii... Peştii negri arată cuantumul sumei pretinse de persoana care procură valuta falsă... Trei peşti negri, să zicem, egal trei sute miliarde de lei.

Încep să văd saşiu. Mă întreb dacă există vreun sistem mai criminal de a-ţi torpila propria monedă! Arunci bancnota naţională peste graniţă şi cumperi parai falşi, numai ca să compromiţi Puterea. Superb! Păi, pe lângă ăştia, hunii, tătarii, goţii şi ostrogoţii ne-au fost bunicuţi devotaţi!

Babuinul mă priveşte iar dintr-o parte, ca găina. Le chibzuieşte:

— Figura asta nu mă convinge. În secolul computerelor, al faxului, sulaxului şi a rachetelor cu rază medie de acţiune, gagiii umblă cu tromboane din Evul Mediu?!

Helga şi-a lăsat capul în piept. Nu-i mai pasă de nimic, "credeţi ce vreţi, dar lăsaţi-mă în pace!" Bădoiu continuă să se mire:

— Ce naiba, mă Boabe, ca'n filmele de capă şi spadă cu nen'tu, Jenică Marinescu?

— Care Jenică?!

— Boschetarul{96} ăla, Jean Marais... Chiar şi pe vremea lui Caragiale, trânteai o depeşă despre atâţia boi şi vaci bălţate, după parolă, nu umblai cu tiribombe şi vertebrate exotice. E fistichie rău de tot, ce să mai discutăm!

În timp ce eu tocmai reflectez că povestea-i prea fistichie ca să fie inventată... O ia din nou la zgâlţâit:

— Alo, tovarăşa SS, mă auzi? Ceva nu rimează. Spui că bossul e prudent şi circumspect, dar ţie, o bandită din lumea largă, îţi acordă credit nelimitat. Cum vine asta?!

Helga geme:

— Sunt fosta lui soţie.

 

***

 

Ea este fosta soţie a lui X, unul din elefanţii albi ai epocii de tranziţie, iar noi — uluiţi. Povestea lor în câteva cuvinte...

Se ştiu de copii, dintotdeauna s-au iubit. Se iubesc şi azi. Au fost obligaţi să se despartă. Ea era fiica celui mai bogat fabricant de dulciuri din Sibiu. Cu un clopoţel din ăsta la dosar, n-ajungeai, până acum opt- nouă ani, nici şef de serviciu la deratizare. O soartă pecetluită, nici o şansă de ascensiune. Devoraţi amândoi de acelaşi demon al puterii şi al banilor, şi-au călcat pe inimă recurgând la soluţia extremă. A ajutat-o să plece din ţară şi cu extremă prudenţă, au continuat să ţină legătura. Au ştiut în permanenţă unul de altul... Destine strâmbe, generate de o orânduire strâmbă...

Babuinul îmi întrerupe reflecţiile:

— Cum l-aţi racolat pe maiorul Demetru? Mai exact, cum aţi reuşit să-l corupeţi?

Cât e de răvăşită, tot mai are puterea să dispreţuiască:

— E şi complicat să corupi în sărăcia asta de ţară!

Banda avea nevoie de un om în Poliţie. L-au contactat prin Negulescu, frate-său. Demetru a făcut treabă bună, s-a dovedit util. A divulgat pas cu pas mersul anchetei, a preconizat cu bună ştiinţă acţiunea de la