– Avem nevoie de uniforme noi, spune "Degerilă", care musteşte de vopsea roşie. O să fim arestaţi de cum ne va zări careva. Nimeni nu-i atât de roşu cum suntem noi. Nici măcar în ţara asta.

– Înapoi toată lumea! ne previne Porta, din turelă. Acum o ardem la mir.

– Dar nu cu încă un marcator! strigă neliniştit Bătrânul. Unda de şoc de la obuzul perforant e îngrozitoare. Avem senzaţia că o gigantică mână fierbinte ne strânge tot trupul. Zgomotul asurzitor despică aerul. Când se risipeşte praful, obuzul pare să fi făcut niscaiva stricăciuni. În uşă a apărut o mică gaură.

– Am dat-o gata! ţipă Porta încântat din trapa turelei, rânjind cu toată faţa. Din gaură răzbate un fum albastru-cenuşiu.

– Ai reuşit! strigă Gregor fericit.

– Ce-i cu fumul ăla? întreabă Bătrânul speriat.

Într-o clipă, peste pivniţă coboară o linişte mormântală. Privim cu toţii fumul care iese prin orificiu.

– Aurul poate să ardă? întreabă Albert, clipind din ochi de după masca de culoare roşie care-i acoperă faţa tuciurie.

Comisarul traversează încăperea din trei salturi lungi şi se benoclează prin gaură.

– Drace! Porcăria aia de obuz nemţesc a aprins un foc înăuntru! Repede! Aduceţi nişte apă.

În fugă, ne împiedicăm unii de alţii pe scări.

– Foc! răcneşte Micuţul. Apare ca o vijelie, cu un furtun şi o scară pe care le-a găsit pe-afară, rezemate de perete.

În clipa în care "Curvarul" deschide robinetul, presiunea din furtun îl aruncă pe Micuţul înapoi de-a berbeleacul şi jetul de apă ne proiectează pe toţi spre marginile încăperii.

Cu ţipete şi urlete de răzbunare, punem în cele din urmă stăpânire pe furtun şi îndreptăm jetul prin gaură.

– Mai arde-i două obuze, porunceşte Comisarul, muşcându-şi buzele.

Tunul de pe tanc trage de două ori succesiv. Pare că întreaga închisoare se va prăbuşi în capul nostru. Pentru câteva minute, nu mai auzim nimic şi durerea ne străbate dintr-un capăt în altul.

– Pun rămăşag ca suntem primii oameni din lume care au folosit un tanc drept şperaclu! spune Porta, cu un râs scurt, în timp ce sare de pe turela Pantherului.

– Să intrăm şi să aruncăm o privire asupra bunurilor, propune Comisarul, frecându-şi mâinile.

Uşa masivă stă căscată asemenea cojilor unei banane. Porta se opreşte pentru a vedea mai bine.

– Într-adevăr, murmură, e cu totul altfel! N-am mai văzut aşa ceva!

– Isuse şi Marie! şopteşte Micuţul, impresionat. Priveşte fascinat la mulţimea de lingouri de aur care-au fost împroşcate de pe rafturi. O să cumpăr întreaga lume şi-o să dau şuturi în oricare fund îmi doreşte inima, şi nicicând n-o să mai salut pe nimeni.

– Mişcaţi-vă, îi zoreşte Comisarul. Gazul îşi va înceta în curând efectul, şi-o să vină o gloată de idioţi mahmuri, cuprinşi de panică, care or să se-apuce să pună întrebări tâmpite. Scoateţi Pantherul şi băgaţi camioanele cu spatele, ca să putem încărca şi s-o ştergem!

Bătrânul şade pe lada cu scule, supraveghind încărcarea cu o expresie ciudată pe chip.

– Nu dai şi tu o mână de ajutor, face Porta întrebător.

– Nu, i-o retează Bătrânul, cu o mutră de parcă i-ar mirosi ceva urât.

Toată lumea se opreşte din lucru şi-l priveşte pe Bătrânul care şade nepăsător, pufăind din pipa sa cu căpăcel de argint.

– Ce-i cu tine? face Comisarul. Trebuie să recunoşti că am reuşit. Putea să fie un fiasco!

– Eu nu mai sunt cu voi, spune Bătrânul, privindu-l supărat pe Comisar, şi regret amarnic c-am făcut-o până acum! Ei o porcărie, asta e. Uite în ce hal am ajuns, omorând în dreapta şi-n stânga pentru aurul ăsta mizerabil. Faceţi ce vreţi, eu mă retrag.

– O să ne vinzi când ne vom întoarce? întreabă "Degerilă" cu ochii mijiţi.

– Nu pricep felul tău murdar de a gândi! scrâşneşte Bătrânul, dispreţuitor.

– Nu vrei nici un pic de aur? face Micuţul, practic. Te-ai gândit cât scoţi pe-o bucată când va fi s-o vinzi?

– Nu, i-o retează Bătrânul decis. În orice caz, nu cred că vreunul dintre voi va apuca să se distreze cu rahatul ăsta.

– Rahat? râde Barcelona forţat. Te-ai ţicnit. Suntem oameni bogaţi. Într-o săptămână de aici înainte ne putem demobiliza, şi dacă-ţi doreşti cel mai mare atelier de tâmplărie din lume, ţi-l poţi cumpăra. Asta în caz că mai ai de gând să te distrezi tăind scânduri.

Porta adună praful de aur de pe lingourile boţite şi-l pune în buzunar.

– De ce faci asta? întreabă sec Gregor.

– Intuiţie berlineză, zâmbeşte Porta vulpeşte. Cine ştie, s-ar putea să ne sufle careva la noapte fundurile de sub noi şi-ar fi bine să ai ceva prin buzunare pentru orice eventualitate.

– Stop! vine un strigăt de avertisment din partea lui Barcelona. Camionul nu poate căra mai mult.

– Ce păcat, face Micuţul, frustrat. Au mai rămas o mulţime de lingouri. Doar nu i le putem lăsa plocon lui Ivan Putorovici! Gândul ăsta mă îmbolnăveşte.

– Băgaţi-le în tancuri! striga Comisarul, agitat. Timpul s-a scurs. Gazul nu mai are efect. În curând vor fi aici cu toţii, şi n-o să le placă deloc ce-am făcut.

De pe terenul de apel răsună două împuşcături rapide. Igor coboară scările, rânjind.

– Câţiva au făcut ochi prea devreme, lămureşte el. vârându-şi Naganul în toc.

– Pregăteşte-te să arunci în aer centrala de comunicaţii. Îi ordonă Comisarul lui Igor. În primul rând nu trebuie să aibă nici un fel de posibilitate de comunicare cu cineva din afară pentru următoarele douăşpe ore! Potriveşte detonatoarele pentru treizeci de minute şi înconjură totul cu canistre cu fosfor. O să ardă ca iasca şi le va da straşnic de furcă.

– Aici nimic nu va mai fi aruncat în aer, spune Bătrânul cu asprime, şi nu va mai fi omorât nimeni!

– Eu poruncesc, rage Comisarul, turbat de furie, si ce spun eu aşa se va tace! Dă-i drumul, Igor! Ce prostovani naivi sunteţi voi, nemţii, la o adică! aruncă el în bătaie de joc, cu buzele răsfrânte în semn de dispreţ.

– Gura! Rahat împuţit de jidan sovietic! Închide gura. Heide se întoarce cu automatul pregătit.

Comisarul îi smulge fulgerător arma din mâini şi-l proiectează în perete.

– Pe mine să nu mă faci rahat de jidan, mă lepădătură nazistă!

Alb la faţă de furie, Heide smulge Naganul şi-l îndreaptă spre Comisar.

– Fii băiat bun, micuţule Moise, că te altoieşte tăticu, rânjeşte Micuţul, pocnindu-l pe Heide peste mâna în care ţine pistolul.

Heide zvâcneşte înainte ca un arc de oţel şi pumnul său