– M-ai lovit, Moise! latră el. O să te omor.

Se încinge bătaia. Heide se năpusteşte cu un urlet turbat. Micuţul e prea greoi pentru a scăpa de ploaia de lovituri care cad asupra lui. Un pumn ucigător îl trăsneşte în tâmplă şi se împleticeşte, clătinând din cap ca un taur dus la tăiere. Muchia palmei lui Heide îl pocneşte peste laringe şi-l trimite la pământ. Pe altul l-ar fi omorât.

– De data asta te omor. şuieră Heide orbit de furie, pregătindu-se să-l izbească pe uriaş în rinichi.

Acum, Micuţul e turbat cu adevărat, şi în starea asta e mai primejdios decât o ladă plină cu dinamită. Se ridică în picioare, îşi şterge sângele de pe faţă şi scuipă câţiva dinţi sparţi. Cu un zgomot ca de cranii zdrobite, îşi repede fruntea în figura lui Heide.

– Uh! mormăie, şi scuipă sânge în clipa în care pumnul lui Heide se îngroapă în şalele lui, tăindu-i respiraţia. Uh, icneşte el încă o dată. Se întoarce pe jumătate şi trânteşte o lovitură de karate în stomacul lui Heide.

Acesta încearcă disperat să se arunce într-o parte, dar bocancul patruzeci şi nouă al Micuţului i se repede în coapsă cu forţa unui Stukas în picaj. Se frânge de mijloc şi Micuţul îşi înfige cu un rânjet fericit pumnul uriaş în figura schimonosită de durere a celuilalt. Urmează pumnul drept, şi Heide aterizează cu un zgomot ca al unei tone de monezi căzând dintr-un zgârie-nori.

– Mama mia! Ce mai pumn! exclamă Porta, care şade pe un morman de lingouri de aur şi savurează încăierarea.

Suntem cu toţii acaparaţi de bătaie. Strigăm la ei în chip de încurajare şi le dăm sfaturi preţioase.

Cu faţa şiroind de sânge. Heide încearcă un atac care. conform tuturor specialiştilor într-ale boxului, e sinucigaş. Pumni de fier. unul după celălalt, trosnesc în mutra tăbăcită a Micuţului ce seamănă cu o strachină de carne tocată, mustind de sânge. Micuţul înghite totul cu indiferenţa unei stânci, fără ca măcar să se ferească din calea pumnilor necruţători. Nu-ţi mai poţi da seama de unde ţâşneşte sângele. Îi curge din toată faţa.

– Arde-i la fudulii! strigă Porta amabil.

– Ciomăgeşte-l pe şobolanul râios cu svastică! urlă Igor furios, boxând în aer.

– Smulge-i capul! ţipă Comisarul. Omoară-l pe nazistul ăla împuţit!

Nu încape îndoială de partea cui se află asistenţa ruso-germană.

Micuţul se retrage spre pivniţă. Kostia micul siberian cu ochi teşiţi şi cu căciula căzăcească de blană, deschide uşa. Întreaga închisoare pare a se cutremura în clipa în care Micuţul cade de-a-ndăratelea pe scări, prin trapa care duce la centrala termică. Nu mai zărim din el decât bocancii săi patruzeci şi nouă agăţaţi de marginea trapei. Restul e suspendat deasupra ţevilor cu apă clocotită care au fost rupte de explozii.

Heide sloboade un urlet de victorie şi se aruncă ucigător asupra Micuţului, care încearcă cu disperare să se elibereze din trapă. Kostia şi Porta îl ajută, scoţându-i bocancii. Cu un salt spectaculos e din nou în picioare.

Pentru o clipă, cei doi bătăuşi setoşi de sânge se pândesc reciproc. Heide, boxerul, se mişcă neîncetat, folosindu-şi stânga. Nu e nici un secret că are o stângă de care se teme toată lumea. A învăţat să se folosească de ea la fel ca profesioniştii. Fiecare pumn e zdrobitor şi extrem de precis. E un temut boxer al Regimentului şi a câştigat nenumărate meciuri. Oricine în afară de Micuţul ar fi fost mort de mult. Heide e ferm hotărât să-l ucidă. Această bătaie reprezintă punctul culminant al unor ani întregi de ură.

Micuţul dă un răget ca al unui elan în perioada de împerechere şi-şi roteşte sălbatic braţele, dar fără ca vreunul din pumni să-şi atingă ţinta. Nici nu-i trece prin cap să se apere. O grindină de izbituri dure îl face pentru o clipă să se clatine. Mai scuipă câţiva dinţi sparţi. Gura îi seamănă cu o roşie storcită.

Heide plasează două lovituri de karate în trupul Micuţului. Spectatorii huiduie în semn de protest. Când Micuţul reuşeşte aceeaşi figură, ovaţionează şi bat frenetic din palme, simţind că totul merge strună.

În curând, Micuţul cade într-un genunchi. Heide îl pocneşte imediat cu piciorul în figură, cu un sunet ca al unor ouă care se sparg.

Acum Micuţul e smintit de furie. Cu un urlet sălbatic, se ridică în picioare şi-i trânteşte lui Heide o dreaptă în tâmplă care-l proiectează ca pe-un titirez. Îi mai plasează o serie de lovituri, dar de data asta în coaste. Cu sângele curgându-i gârlă pe faţă şi cu amândoi ochii acoperiţi, se repede asemenea unui taur turbat pentru a zdrobi mutra nazistului.

Heide eschivează însă la iuţeală şi trimite o stângă în faţa însângerată a Micuţului. Sare imediat în lături, evitând o lovitură ucigătoare în vintre, care, dacă şi-ar fi nimerit ţinta, i-ar fi strivit nu doar testiculele, ci şi bazinul.

Heide rânjeşte diabolic şi începe să-i tăbăcească Micuţului mutra devastată cu stânga lui ca un mai.

– Trebuie să-i oprim, face Bătrânul cu îngrijorare. La dracu', golanul ăla din Hamburg e-un bătăuş de mâna a şaptea. Habar n-are să boxeze. Porcul de nazist o să-l ucidă. E ca o pisică care se joacă cu şoarecele.

– Matahala idioată nici nu ştie să se apere! afirmă Gregor, clătinând dispreţuitor din cap.

– Opriţi-i! repetă Bătrânul. Ăsta-i omor cu sânge-rece.

– Va trebui să-l împuşti pe Heide ca să-i desparţi, spune Porta, acceptând un "Caporal'' de la Legionar.

Pumnii lui Heide lucrează ca nişte pistoane şi de fiecare dată când aterizează în figura Micuţului, sună ca maşina unui măcelar care toacă o porţie de carne.

Micuţul continuă să lovească şi el. dar fără efect.

Heide ţopăie în jurul lui fulgerându-i din când în când faţa cu stânga, sigur pe victorie.

Micuţul sloboade un răget răsunător şi se repede înainte ca un taur în arenă.

Atacul îl determină pe Heide să eschiveze cu măiestrie şi să accepte câteva lovituri uşoare. Se fereşte şi fentează, perfect stăpân pe el. face un pas înainte şi împuşcă o stângă care-l opreşte pe Micuţul de parcă s-ar fi izbit de un perete. Răgetul său animalic se transformă într-un icnet sugrumat în clipa