în care rămâne fără suflu. Se opreşte dezorientat şi-şi şterge sângele din ochi, încercând să-l dibuie pe Heide, care ţopăie pe vârfuri în jurul lui. De fiecare dată când Micuţul îşi aruncă pumnul lui ca o ghioagă spre Heide, acesta e în afara razei de acţiune. Micuţul clatină din capul său desfigurat, încercând să şi-l limpezească. Urechea stângă îi atârnă pe ceafă, pe jumătate smulsă.

– Porc nazist laş! mârâie el furios, lovind de-a-ndăratelea ca un cal.

Heide vede cum i se iveşte şansa. Două lovituri cumplite, un şut, şi Micuţul se împleticeşte pe podeaua de beton ca un muribund, cu sângele ţâşnindu-i din nas şi din gură.

Heide se îndreaptă spre perete, frecându-şi mâinile cu dispreţ, de parc-ar fi mânuit ceva murdar.

– Gunoi de măcelărie! şuieră, mergând la cişmea să-şi clătească sângele de pe faţă.

Micuţul, care zace la podea încercând cu disperare să-şi recapete suflul, îşi înălţă capul însângerat şi priveşte în jur. Arată ca un urs grizzly trezit prea devreme din hibernare, şi e tot atât de furios.

Murmurul spectatorilor se stinge. Tăcerea bruscă îl previne pe Heide, care s-a apucat să se pieptene. Se răsuceşte şi abia apucă să se ferească de pumnul uriaş al Micuţului care se repede spre el într-un croşeu. Dacă l-ar fi nimerit, cu siguranţă că i-ar fi smuls capul.

Heide continuă cu o serie de lovituri profesioniste la corp.

Plămânii Micuţului gem după aer, dar Heide e pe fază, izbindu-l în plex. Are senzaţia că i-a fost zdrobit stomacul şi plămânii se dilată în gol.

În ochii lui Heide sticleşte ura. Suntem siguri că de data asta. nu se va opri până ce Micuţul nu va fi mort.

– Mititel Moise al lui Adolf, gâjâie Micuţul, cu un rânjet oribil, învârtindu-şi braţele! Îi repede lui Heide un pumn în bărbie cu atâta forţă încât îl ridică de la podea şi-l proiectează între nişte rasteluri. Pistoale-mitralieră se prăvălesc peste el zornăind. Micuţul se năpusteşte înainte şi nimereşte drept în ţeava unui automat pe care Heide îl ţine în mâinile întinse. Se mişcă atât de repede încât e de mirare să ţeava armei nu l-a străpuns dintr-un capăt în altul. Sloboade un ţipăt ascuţit şi cade în genunchi cu mâinile lipite de burtă.

Cu un rânjet dement, Heide dă să-l pocnească cu automatul, dar Micuţul reuşeşte să se ferească, astfel încât patul armei îl şterge uşor. Se rostogoleşte pe podea şi se ridică din nou în picioare. Între timp, a pus şi el mâna pe-un automat şi acum cei doi se năpustesc unul asupra celuilalt cu paturile armelor. Şi aici Heide e mai iute. Micuţul rămâne greoiul bătăuş de cartier care n-are habar de niţică tehnică. Pentru ceea ce Heide judecă într-o fracţiune de secundă, Micuţului îi trebuie un ceas. De fiecare dată când Micuţul crede că l-a dat gata pe Heide şi se repede să-l pocnească, patul automatului loveşte altceva. Igor cade la pământ ca trăsnit, cu sângele şiroindu-i pe faţa vopsită în roşu.

Heide ajunge în spatele Micuţului, care stă şi se holbează cum zace fără cunoştinţă Igor, pe care-l consideră prieten.

– Îmi pare rău, îngaimă el, trăgându-şi cu regret nasul. Înapoia lui, Heide ocheşte cu grijă şi-i repede patul automatului în ceafă. Cade cu faţa înainte ca un arbore doborât, cu braţele desfăcute ca un om crucificat.

Bătrânul se apleacă îngrijorat deasupra lui, cercetându-i pulsul.

– Chemaţi medicul! porunceşte el tăios.

– Medic? hohoteşte Comisarul. Unde naiba te crezi? Eşti la puşcăria Vladimir, cu regim special, măi omule. Pe-aici medicii nu fac decât să confirme decesul, şi chiar dac-ar fi vreunul, pe-ăla l-a tâmpit gazul pentru următoarele patruzeci şi opt de ore! Acum s-o ştergem! Şi cât mai iute! Se întoarce spre Igor şi tuşeşte un ordin într-un straniu dialect rusesc.

Când ajungem la câţiva kilometri de închisoare, un fulger orbitor luminează cerul şi auzim tunetul prelung al unei explozii.

– Nemernicii au aruncat în aer puşcăria! scrâşneşte Bătrânul cu obidă.

– Şi ce-i cu asta? Suntem la război, nu-i aşa? observă Porta sec. Şi nu numai că-i ilegal, dar e de datoria noastră să-i lichidăm pe tipii din tabăra adversă. Igor n-a aruncat în aer decât centrala de comunicaţii! Şi dacă a sărit în aer şi comandantul, nimeni n-o să plângă!

Bătrânul mârâie îmbufnat.

Ceva mai târziu, ne lasă diferenţialul unuia dintre camioane. Dăm vina unul pe altul şi al treilea război mondial e cât pe ce să înceapă pe loc.

În cele din urmă, Porta trânteşte sculele şi refuză să mai repare vreo stricăciune.

– Eu sunt conductor de tanc, ţipă el furios. Conform Regulamentului, n-am voie să repar nimic. Inginerii mecanici sunt cei care trebuie să se ocupe de aşa ceva. Formaţi de trei ori zero şi chemaţi-i pe cei de la ADAD{76}.

– Şi eu sunt conductor de tanc, latră Kostia, cu un licăr în ochii săi teşiţi şi negri. Nici eu nu mai repar nimic!

– Hai să te fac un barbut, propune Porta, căţărându-se în burta Pantherului.

– De ce nu? rânjeşte Kostia, urmându-l.

– Aşa ceva nu admit! strigă Bătrânul. Am spus că nu vreau să am nimic de-a face cu jaful vostru, dar sunt în continuare comandantul nemernicilor din Plutonul 2. Afară cu tine, Porta, şi dă-i zor cu diferenţialul! E un ordin.

Singurul răspuns pe care-l capătă Bătrânul e trântitul trapei, care se închide şi e zăvorâtă pe dinăuntru.

Cu o ploaie de înjurături şi de blesteme, Gregor şi "Degerilă" se strecoară sub camionul paradit, dar după un timp renunţă, clătinând din cap.

– S-a terminat, spune "Degerilă", e o epavă totală. Ştiau ei, yankeii, ce fac, trimiţându-ne plocon rablele astea de Studebaker! Rahat capitalist! spurcă el, lovind cu sete în pneurile groase.

– Ce naiba se aude? întreabă Comisarul, trăgând încordat cu urechea.

– O Cioară, exclamă "Curvarul" neliniştit, privind spre cerul întunecat.

Ca la comandă, apare dintre nori un biplan hodorogit de recunoaştere şi se roteşte la mică distanţă deasupra noastră. Apoi dispare din nou în perdeaua de nori.

– Dacă pe noi ne caută, atunci ne-au dibuit, observă neliniştit Bătrânul.

– Nu despre noi e vorba, face Comisarul dus pe gânduri. Am risipit eu nişte echipament şi ceva arme nemţeşti prin închisoare, şi Kübelul cu radiatorul sfărâmat l-am lăsat afară! Aşa că nu vânează rusnaci. Sunt în căutarea unui comando german Brandenburg{77}.

Camionul obosit