fel de neliniştit ? Oare să aibă puţul şi alte ramificaţii afară de legătura verticală cu marea ? Duceau ramificaţiile acestea spre alte regiuni ale insulei ? Iată ce dorea să ştie Cyrus Smith şi deocamdată ţinea s-o afle numai el. De.aceea hotărîse să încerce explorarea puţului în lipsa tovarăşilor săi şi acum i se ivea cel mai bun prilej s-o facă.

Era uşor de coborît pînă în fundul puţului, întrebuinţînd scara destul de lungă de frînghie, pe care nu o mai foloseau de cînd instalaseră ascensorul. Inginerul trase scara pînă la gură, care avea un diametru de şase picioare, şi o aruncă înăuntru, după ce legase zdravăn capătul ei de sus. Apoi aprinse un felinar, luă un revolver şi, vîrîndu-şi un cuţit la cingătoare, începu să coboare primele trepte.

Zidul era aproape în întregime neted, doar din loc în loc răsăreau cîteva colţuri de stîncă şi, pe aceste ieşituri, o fiinţă îndemânatică ar fi putut într-adevăr să se ridice pînă la deschizătura puţului.

Observînd acest lucru, inginerul plimbă cu grijă felinarul în jurul acestor ieşituri, fără să găsească vreo urmă veche sau nouă, care să-i dea de gîndit.

Apoi coborî mai adînc, cercetînd cu luare aminte pereţii.

Nimic suspect. Ajungînd la ultimele trepte, inginerul simţi apropierea apei, care în clipa aceea era cu desăvîrşire liniştită. Nici la nivelul ei, şi nici în altă parte a puţului nu văzuse vreun culoar lateral, care să se ramifice în interiorul masivului. Peretele, lovit cu mînerul cuţitului, suna plin. Pentru a ajunge în fundul puţului şi a se ridica apoi pînă la gura lui, ar fi fost neapărat nevoie să se treacă pe sub apele mării, lucru ce nu l-ar fi putut face decît animalele marine. De altfel, era cu neputinţă de determinat în ce punct al litoralului şi la ce adîncime sub nivelul mării se isprăvea canalul.

Încheindu-şi cercetările, Cyrus Smith se urcă înapoi, trase scara, acoperi gura puţului şi se întoarse gînditor în sala mare a Casei de Granit, spunîndu-şi:

„N-am văzut nimic şi totuşi este ceva în puţul ăsta.”

 

CAPITOLUL XII

Echipamentul corăbiei. O ofensivă a vulpilor. Jup e rănit. Jup e îngrijit şi se vindecă. Corabia este isprăvită. Triumful lui Pencroff. Vasul Bonadventure. Călătorie de încercare în jurul insulei. Un document neaşteptat.

 

Seara, cei patru vînători se întoarseră supraîncărcaţi. Pînă şi Top purta în jurul gîtului un şirag de păsări vînate, iar Jup o cingătoare de becatine.

— Prieteni, strigă Nab, avem cu ce să ne trecem timpul ! Vom avea o cămară frumoasă, plină cu conserve şi pateuri minunate, am însă nevoie de un ajutor. Mă bizui pe tine, Pencroff.

— Nu se poate, Nab, răspunse marinarul. Mă aşteaptă pînzele corăbiei, aşa că va trebui să te lipseşti de ajutorul meu.

— Dar dumneata, domnule Harbert ?

— Eu, Nab, trebuie să mă duc mîine la stînă, răspunse tînărul.

— Atunci poate că dumneavoastră, domnule Spilett, îmi veţi da o mînă de ajutor ?

— Desigur, Nab, dacă vrei, răspunse reporterul, dar te previn că dacă îmi vei dezvălui reţetele tale am să le public.

— N-aveti decît, domnule Spilett, răspunse Nab.

Şi iată cum a doua zi, Gédéon Spilett, devenit ajutorul lui Nab, se instala în bucătărie. Inginerul îl pusese şi pe reporter la curent cu rezultatul explorării sale din ajun şi acesta era şi el de părere că în jurul puţului stăruie totuşi un mister.

Gerul nu se muie. El se mai menţinu o săptămînă. Din această pricină pionierii nu părăsiră Casa'de Granit decît pentru a se repezi la curtea păsărilor, întreaga locuinţă era plină de miresmele plăcute, pe care le răspîndeau savantele preparaţii culinare ale lui Nab şi ale reporterului. Ei nu transformară însă în conserve întreg produsul expediţiei, căci vînatul se păstra minunat pe frigul ce domnea, aşa că toată colonia se înfrupta cu friptură de raţă sălbatică şi de alte zburătoare, deci afirmînd că e cel mai gustos vînat din lume.

Pencroff, ajutat de Harbert, lucră de zor întreaga săptămînă şi pînzele corăbiei erau gata. Frînghii nu ie lipseau, căci puteau folosi toate frînghiile de la învelişul aerostatului. Cablurile, plasa şi odgoanele balonului erau de cea mai bună calitate şi-i prinseră foarte bine marinarului. Pînzele fură întărite pe margini cu frînghii puternice, dar tot le mai rămăseseră destul material pentru a confecţiona funiile necesare la legarea acestor pînze la colţuri şi cu care să le ridice şi să le fixeze apoi de catarguri. Cît despre scripeţi Cyrus Smith îi fabrică, slujindu-se de' strungul pe care şi-l instalase. Şi astfel, toate cele trebuitoare pentru înzestrarea corăbiei fură gata cu mult înaintea acesteia. Pencroff confecţiona şi un pavilion: albastru, roşu şi alb, folosind în acest scop plantele colorate ce creşteau din belşug pe insulă. Numai că în loc de treizeci şi şapte de stele, cîte împodobesc steagul Statelor Unite, marinarul zugrăvi treizeci şi opt, adăugînd încă una pentru „Statul Lincoln”, pentru insula pe care o şi considera alipită la patria sa.

„Dacă nu în faptă, spunea el, dar cu sufletul ea aparţine marii noastre ţări”.

În aşteptarea acestui eveniment, steagul fu arborat la fereastra din mijloc a Casei de Granit şi pionierii îl salutară cu trei puternice urale.

Între timp, iarna se apropia de sfîrşit şi părea că va trece fără nici un incident grav, cînd iată că, în noaptea de 11 august, platoul Grande-Vue fu ameninţat să fie devastat complet.

Pionierii dormeau adînc după o zi de muncă rodnică, cînd, pe la orele patru dimineaţa, fură treziţi de lătratul lui Top.

De data aceasta, cîinele nu lătra lîngă gura puţului, ci în faţa uşii, aruncîndu-se peste ea de parcă ar fi vrut s-o spargă. Jup ţipa şi el cît îl ţinea gura.

— Ce e, Top ? strigă Nab, care se trezise primul.

Dar cîinele continua să latre.

— Ce s-a întîmplat ? întreba şi Cyrus Smith. îmbrăcîndu-se în grabă, pionierii se repeziră cu toţii la ferestre şi le deschiseră.

Nu vedeau nimic, însă auzeau nişte lătrături ciudate în beznă. Ţărmul părea năpădit de animale ce nu se zăreau în întuneric.

— Ce să fie ? strigă Pencroff.

Lupi, jaguari sau maimuţe ! răspunse Nab.

— Drace Să nu ajungă cumva pe platou ! spuse reporterul.

— Şi păsările noastre,