Gâfâind, Porta se întoarce cu o ladă de cârnaţi şi o bucată rotundă de brânză, şterpelite de la cei cu aprovizionarea.

– Compania a 5-a, se aude vocea comandantului în staţia radio. Ţineţi dreapta. Formaţiune în vârf de săgeată. Treceţi podul. Trageţi în orice mişcă. Regimentul trebuie să treacă peste pod înainte să fie aruncat în aer.

Compania a 5-a, formată din. şaisprezece tancuri Tiger, se îndreaptă cu viteză maximă spre râu. Uruitul cumplit al şenilelor acoperă zgomotul făcut de infanterişti.

Soldaţi ruşi ţâşnesc din gropile individuale şi încearcă să fugă din calea coloşilor de oţel. Mulţi dintre ei nu reuşesc să scape şi sunt striviţi sub şenile.

Trei tancuri ale companiei a 5-a sunt lovite şi iau foc. În scurt timp, întregul câmp de luptă este acoperit cu blindatele germane distruse, care ard. Vehicule Krupp Sport, Panzer 3, legendarele Panzer 4, cât şi tancuri Panther şi Tiger. Dar pierderile ruseşti sunt şi mai însemnate: tancuri BT-7, KW-2, T-34, alături de tancurile americane Christie şi de Matildele engleze.

Pentru a evita un KW-2, Porta schimbă direcţia vehiculului şi trece prin zidurile unei case; turela e acoperită cu bucăţi de mobilă şi alte obiecte. Ne oprim în mijlocul casei şi privim precauţi prin fantele de observaţie. Într-unul din colţuri se află un pian mare, alb. Pe clape e întins un ofiţer rus, mort. Alţi doi, cu feţele pline de sânge, sunt tolăniţi pe scaune.

– Să plecăm, murmură Bătrânul cu voce joasă, ca şi cum s-ar teme să nu-l audă cineva.

– Motorul ăsta german ne lasă, bufneşte Porta. Probabil că praful rusesc a blocat filtrul. Câţiva dintre voi trebuie să pună mâna pe manivelă. Aprinzătorul automat nu face faţă.

– Du-te tu, zbiară Micuţul. N-am de gând să învârtesc la manivelă.

– Tu şi Sven, ordonă Bătrânul. Şi fără comentarii. E un ordin!

Protestând violent, ieşim prin trape. În timp ce lucrăm la siguranţele care fixează manivela, mâinile încep să ne sângereze. Abia reuşim s-o răsucim. Micuţul e cuprins de un acces de furie oarbă, sare şi se lasă cu toată greutatea corpului pe coada manivelei. Mă adăpostesc în spatele unei senile, în clipa în care o rafală pornită dintr-un pistol-mitralieră trece razant pe deasupra capetelor noastre. Mă întorc şi zăresc un rus mânuind încărcătorul unui Kalaşnikov. Scot, cu un gest fulgerător, o grenadă de mână din buzunar şi o arunc spre el. Explodează cu un bubuit strident, sfârtecându-i pieptul.

– Ce dracu' faci? se răsteşte Micuţul, înnebunit de furie, înghiontindu-mă. Nu e frumos să arunci cu pocnitori prin casele oamenilor! Puteai foarte bine să mă omori, maniac obsedat de război ce eşti!

Motorul se aprinde. O flacără de un metru izbucneşte din ţeava de eşapament şi motorul porneşte, duduind puternic. Tencuiala din tavan se cerne peste noi.

Scăpând manivela din mână, Micuţul este proiectat în aer. Cade apoi, cu un trosnet sec, peste pian, sfărâmându-l.

– Până aici! rage el, încurcat în corzile acestuia. Vrei să mă omori? Se urcă pe Tiger dintr-un singur salt. Cu P-38-ul pregătit, e gata să-l omoare pe Porta, care l-a făcut să aterizeze pe pian.

– Termină, mârâie Bătrânul, proptindu-şi automatul în faţa uriaşului.

Ochii Micuţului privesc ţeava automatului care îi turteşte nasul. Se uită cruciş şi are o expresie complet idioată.

Cu un zâmbet trist, îşi pune pistolul în toc şi intră bombănind în vehicul. O grenadă de mână îl loveşte în spinare şi se rostogoleşte în interiorul tancului.

– Nemernici idioţi! răcneşte el înfricoşat, ridicând grenada. (Se holbează lung la ea, dar îşi dă seama că inelul de siguranţă nu e tras.) Isuse, exclamă el, trăgând inelul şi aruncând înapoi grenada, în direcţia din care a venit.

O explozie răsună în întreaga casă şi două cadavre sunt aruncate până în tavan.

– Ce naiba, mormăie Micuţul, pălind de frică. Era să ne ia dracu' de data asta. Dacă rahatul ăla împuţit ar fi tras inelul…

– Atunci, interiorul tancului ar fi arătat ca una din picturile medievale ce înfăţişau Iadul. Sânge şi cadavre împrăştiate peste tot! oftează Porta, inspirând adânc.

Cei şapte sute de cai putere ai motorului se pun în mişcare, şi Porta roteşte Tigerul. Masa şi scaunele căptuşite cu mătase sunt complet sfărâmate. O canapea zboară până în tavan, urmată de o bibliotecă. Cărţile cad pe turelă.

Ambele puşti-mitralieră latră răutăcios. Tigerul intră prin perete şi dărâmă o bucătărie mare cât o sală de bal.

Pereţii despărţitori se năruie într-un nor de mortar şi tencuială. Ajungem în grădină, sfărâmând o terasă acoperită cu geamuri. Strivim sub şenile gardul de liliac, şi Tigerul e acoperit de flori albe şi violet; arată de parcă ar fi trăsura unei mirese în drum spre biserică.

Trecem printr-un closet pe care-l distrugem complet. La douăzeci de metri în faţa noastră, observăm un tanc Stalin de cincizeci şi cinci de tone. Echipajul schimbă şenilele. Ne privesc împietriţi de frică. Două secunde mai târziu, pe locul în care se afla tancul şi echipajul său nu se mai văd decât nişte urme scofâlcite în pământ. Casa de alături a dispărut o dată cu ei. Probabil că obuzul brizant a lovit rezerva de muniţie şi cele optzeci şi cinci de proiectile au sărit în aer într-o singură explozie nimicitoare.

Suflul aruncă Tigerul la câţiva metri înapoi, chiar în grădina prin care am venit.

Un căpitan rus atârnă într-un copac despicat; trupul său ars seamănă cu o bucată de carne friptă. Nenumărate baterii de "orgi ale lui Stalin" scuipă o perdea de foc şi de oţel, spre a-i nimici pe infanteriştii noştri care merg în apropierea tancurilor; în scurt timp, sunt transformaţi cu toţii într-o masă informă de carne, sânge şi oase sfărâmate.

Două T-34/86 se apropie huruind de noi. Trag din mers, dar, obuzele lor nu ne ating.

– Turela ora zece! ordonă calm Bătrânul. Panzer, stai! Distanţa opt sute. Perforante! Foc!

Primul obuz nu loveşte T-34-ul, dar cel de-al doilea despică blindajul asemenea unui cuţit care taie o piersică. Trupul decapitat al conductorului atârnă prin blindajul sfârtecat. Telegrafistul şi-a pierdut jumătatea de jos a corpului.

Două obuze se izbesc de blindajul nostru frontal, fără să pătrundă însă prin cei zece centimetri grosime ai plăcii de oţel. Ricoşează, şuierând, drept în sus.

– Ar fi mai bine chiar şi pentru Dumnezeu s-o şteargă cât mai repede de