Următorul obuz spulberă una din şenilele celui mai apropiat T-34. Tancul se răsuceşte şi se ciocneşte de un altul, aflat în imediata lui apropiere.

– Loviţi în faţă, strigă Bătrânul. Obuz brizant. Repede!

– Mai uşor, amice, protestează Micuţul. Am băgat deja un perforant pe ţeavă şi n-am de gând să-l scot. Pentru banii pe care mi-i dă Armata, nu cred că e cazul să mă spetesc cărând muniţie! (Se şterge pe faţă cu o cârpă neagră şi trage o duşcă zdravănă din sticla cu apă.) Asta-i sclavie curată! mormăie el îmbufnat. Armata germană ne tratează mai rău decât se purtau vânzătorii de sclavi din America cu strămoşii lui Albert când i-au luat cu arcanul din Africa!

– Gura! se răsteşte Bătrânul. Foc!

– Ai spus brizant, protestez eu, încrucişându-mi braţele. Pe ţeavă e-un perforant. Ce să fac?

– Ţi-am ordonat să tragi! urlă enervat Bătrânul, bătând cu piciorul în podeaua de oţel. O să te sugrum într-o bună. zi!

Un trosnet îngrozitor ne sparge aproape timpanele. Timp de câteva minute asurzim. Staţia radio cade în poala lui Heide şi cablurile ei ne zboară pe deasupra capetelor. O ţeavă de ulei plesneşte şi-l împroaşcă pe Porta, făcându-l să semene cu un monstru din filmele americane de groază.

– Lovit, exclamă Heide, care vrea să iasă prin trapă, dar Porta îl trage înapoi.

– Numai o secundă, Unteroffizier Heide. N-am terminat încă. Minunatul, cumpătatul, nepreţuitul nostru Führer n-ar fi prea încântat să-şi vadă soldatul său model fugind din calea inamicului inferior! N-ar suporta aşa ceva. S-ar putea să fie atât de dezamăgit, încât să se întoarcă în Austria şi să-i lase pe nemţi să se descurce singuri!

Următorul nostru obuz nimereşte în plin, drept în compartimentul muniţiei. Tancul rusesc explodează ca un pepene copt, aruncat dintr-un zgârie-nori. Celălalt tanc se rostogoleşte ca o cutie de conserve şutată şi cade în râu.

Explodează sub apă asemenea unui vulcan subacvatic.

Cei patru Tigeri ai plutonului 2 înaintează prin pădure, strivind trunchiurile groase ale copacilor ca pe nişte beţe de chibrit. Casa unui pădurar e transformată instantaneu într-un morman de moloz. Un băiat se împiedică şi e strivit sub greutatea şenilelor.

Trecem printr-un gard lat. Crengi groase, încărcate de spini, se înfăşoară pe şenile, parcă ar încerca să oprească tancul. Ne apare în faţă o coloană nesfârşită de camioane verzi, căruţe trase de cai, tancuri şi autobuze încărcate cu femei-soldat. Coloana e prinsă în mijlocul unui blocaj de circulaţie care devine din ce în ce mai încâlcit.

Soldaţi OGPU se agită ca nişte dulăi care adună o turmă de oi şi se străduiesc să descurce traficul. Camioanele încărcate sunt împinse în lături şi se rostogolesc pe panta de la marginea drumului. Ţipetele răzbat până departe.

Din când în când, se aude câte o rafală din automatele soldaţilor OGPU. Nu sunt îngăduite protestele. Numai soldaţii OGPU, cu bonete albastre, au dreptul să vorbească.

– Doamne ajută, murmură Bătrânul. Ne-au fost serviţi ca pe tavă. Stau acolo şi parcă aşteaptă să fie cu toţii împuşcaţi. Plutonul 2! Atenţiune! Ochiţi transportoarele de combustibil şi nimic altceva! Încărcaţi cu obuze incendiare. Restul o să vină de !a sine!

– Ce-ar fi să luăm noi puicuţele alea care miros a săpun carbolic, înainte de-a distruge şandramaua? sugerează Porta, arătând spre un autobuz alb, plin cu infirmiere.

– Închideţi trapele! ordonă Bătrânul. Foc de voie! Soldaţii ruşi ne observă. O linişte mormântală se aşterne brusc peste întregul convoi. Apoi, oamenii încep să urle de groază.

Soldaţi şi pasageri coboară din vehicule şi o iau la goană pe câmp. Ştiu cu toţii ce va urma.

Femeile-soldat încearcă cu disperare să scape dintr-unul din autobuzele lungi.

Tunurile de pe tanc deschid focul. Obuzele incendiare nimeresc în încărcăturile inflamabile ale transportoarelor. Limbi uriaşe de foc se înalţă spre cer, în timp ce motorina încinsă împroaşcă toate camioanele cu muniţie. Cât ai clipi, convoiul devine un iad de vâlvătăi, în care pier instantaneu sute de oameni.

Câţiva soldaţi ruşi se năpustesc către noi, în momentul în care ne înţepenim într-o groapă adâncă.

Smulg mitraliera de pe afet şi deschid violent capacul. Trebuie să acţionăm repede dacă vrem să-i împiedicăm să ne distrugă cu bombele lor de luptă corp-la-corp, care îngrozesc orice tanchist.

Am ieşit pe jumătate din trapă, când mă pomenesc în faţa unui chip încruntat, cu o barbă roşcată şi o claie de păr încâlcită.

– Ciort{58}, răcneşte el, descriind un arc cu mâna în care ţine o grenadă.

Apăs pe trăgaci şi golesc un încărcător întreg.

Ploaia de gloanţe îl trânteşte pe spate, mutilându-i faţa. Şiroind de sânge, alunecă de pe tanc pe jumătate sub şenile. Grenada explodează lângă el cu un zgomot puternic.

– Pe toţi dracii, blestemă Bătrânul. Ne-a stricat vreo şenilă?

Închid trapa. Am inspirat destul aer curat.

Bătrânul îl cheamă pe Barcelona prin staţia radio şi îi ordonă să vină şi să ne scoată din groapă. De fapt, remorcarea este strict interzisă, pentru că ar însemna o supralicitare a resurselor de energie ale Maybachului.

Am făcut-o, totuşi, deşi tancul care execută remorcarea este aproape întotdeauna avariat. Ordinul vizează toate tipurile de tanc, dar e foarte greu să iei o decizie; echipajul ar plăti cu capul dacă ar abandona un tanc în stare de funcţionare. Eşti bun de închisoare când strici un motor ajutând un alt tanc care se află la ananghie.

– Cui i-a venit rândul de data asta? se interesează Bătrânul, zâmbind maliţios.

– Urmează supersoldatul Führerului şi Sven, rânjeşte Porta cinic.

– Duceţi-vă afară. Pregătiţi cablurile! ordonă scurt Bătrânul.

– Tot noi am fost şi data trecută, protestează cu încăpăţânare Heide.

– De ce te plângi? îl întreabă Micuţul, rânjind satisfăcut. Ai şansa să mori ca un adevărat erou, camarade! Cară-te şi răţoieşte-te niţel la Ivan.

– Am ajuns, se aude vocea lui Barcelona în staţia radio. Mişcaţi-vă fundurile şi legaţi strâns cablurile. Vecinii se îndreaptă spre noi cu pârâitorile lor automate.

– Transmite-i lui Ivan toate cele bune, surâde Porta, în vreme ce Heide deschide trapa şi iese din tanc.

Mă adăpostesc între, şenile, când o rafală de puşcă-mitralieră răscoleşte colbul dintr-o latură a Tigerului.

– Mişcaţi-vă mai repede, strigă nervos Barcelona din turelă.

O să ne trezim aruncaţi în aer imediat.

– Închide pliscul, nemernicule! mârâie furios Heide. Mai bine ai cobori să ne-ajuţi. Cablul e complet înţepenit!

Înjurând şi blestemând, cu mâinile pline de sânge, reuşim până la urmă să agăţăm