– Trage! zbiară Heide, scos din sărite.

Urlu îngrozit când o grenadă cade lângă mine. Instinctiv, o lovesc cu piciorul şi-o trimit înapoi. Aterizează lângă un caporal, pe care-l aruncă în aer.

– Ce naiba tot faceţi acolo jos? şuieră Barcelona, căruia i se vede creştetul capului cu puţin deasupra muchiei turelei.

– Nu vezi că trag în noi? zbier eu iritat.

– Şi ce-ai vrea? râde el. Încă n-ai aflat că lupţi într-un război mondial?

Motorul duduie. Din ţevile de eşapament ţâşnesc flăcări, în timp ce şenilele ne împroaşcă cu bulgări mari de pământ.

– Pentru numele lui Dumnezeu, ieşiţi odată de acolo, se răsteşte Barcelona, aplecându-se peste marginea turelei. Idioţilor, vreţi să vă alegeţi cu fuduliile ţăndări?

Mă rostogolesc într-o parte şi automatul îmi alunecă sub şenile.

– O să-l plăteşti, se răţoieşte Heide, pe tonul său de Unteroffizier arogant. O să ţi se reţină din soldă şi ultimul sfanţ.

– Cap pătrat ce eşti! şuier eu, adăpostindu-mă din calea unei rafale de puşcă-mitralieră.

– Hai să scoatem cablul acum, ordonă Barcelona cu superioritate, când Tigerul nostru este tras afară din groapă.

– Cum e vremea pe la voi? întreabă Porta când ne strecurăm prin trapă. Aţi aflat ceva nou de la băieţii vecinilor?

Nu ne sinchisim să-i răspundem.

După-amiază târziu, regimentul pândeşte la marginea pădurii. Ţevile lungi ale tunurilor sunt îndreptate spre şoseaua Harkov-Kiev, care trece prin Orel şi duce drept la Moscova. Mulţi dintre noi ne îndoim că am putea să răzbim până acolo.

În plutonul nostru, doar Heide crede că vom reuşi; e optimist cât pentru noi toţi.

Dinspre râu se apropie o ceaţă deasă, care se întinde peste câmpurile cu floarea-soarelui şi porumb. O baterie grea de "orgi ale lui Stalin" lansează rachete asupra poziţiilor germane. O rachetă, care apare prin ceaţă şi explodează deasupra solului, oferă un spectacol de nedescris. Parcă ar fi o lampă veche cu gaz gata să se stingă, dar care se aprinde din nou, inundând totul într-o lumină strălucitoare.

Pe o casă din vârful dealului, flăcările dansează sălbatic. Probabil, e reşedinţa vreunui mare grangur. Tot dealul e acoperit cu un covor de flori, sădite şi aranjate de mâna unui. specialist, oferind o privelişte fantastică sub lumina flăcărilor tremurătoare. În depărtare se vede un sat înghiţit în întregime de foc. Pare că vâlvătăile se întind până la noi.

Vălătuci de fum negru se ridică din tancurile ruseşti T-34 şi din P-4-urile germane care ard pe malul râului.

S-a ordonat încetarea comunicaţiilor prin radio şi în atmosferă domneşte o linişte stranie. În jurul nostru se ivesc copaci desfrunziţi, ca nişte santinele dezbrăcate. În gară, sau mai exact lângă ruinele a ceea ce odinioară fusese o gară, se văd multe locomotive distruse de obuze şi vagoane de marfă arse. Un tren de persoane a nimerit, probabil, direct sub ploaia de oţel şi foc: cadavrele soldaţilor sunt împrăştiate peste tot.

O bătrână bâjbâie printre dărâmăturile a ceea ce fusese cândva satul ei. Adulmecă aerul cu prudenţă, asemenea unei feline care se furişează printr-o pădure întunecoasă. Şuieră o singură împuşcătură şi femeia cade, se târăşte puţin, apoi se prăvăleşte între ruine, ca o paiaţă dezarticulată.

– Oare de ce-au făcut asta? suspină Porta întristat. Bucuraţi-vă de viaţă cât mai puteţi, băieţi. Aveţi şansa s-o pierdeţi foarte curând!

– Mă întreb ce-o fi gândind un individ care se trezeşte împuşcat? spune Micuţul cu interes. Oare mai ai răgaz să-ţi pară rău de timpul pierdut?

– Totul se petrece atât de repede încât nu-ţi dai seama de nimic! spune Bătrânul.

– Dar unii dintre ei urlă multă vreme, protestează Micuţul, îngândurat.

– Da, cred că ai dreptate, aprobă Bătrânul, obosit. Obuzele încinse la roşu brăzdează cerul, venind de pe malul opus al râului. Cad printre ruine, spulberând rămăşiţele pereţilor năruiţi. Bateriile germane de rachete răspund de undeva de după copaci. Un val de flăcări se înalţă spre cer. Pretutindeni răsună bubuiturile exploziilor, de parcă o mie de demoni turbaţi năvălesc pe pământ. Uriaşa puşcărie OGPU din Stirti se năruie arzând. O întreagă salvă de rachete sfărâmă acoperişul. Ţiglele zboară tocmai pe celălalt mal al râului. Zidurile groase de un metru se prăbuşesc; pretutindeni se întind nori imenşi de praf şi tencuială, ajungând până în Piaţa Proletarilor.

Un şir lung de celule ale închisorii apare în spatele peretelui căzut.

– Isuse şi Marie, exclamă uimit Micuţul. Ia uite cum cade puşcăria asta nenorocită!

– Asta-şi doreşte cel mai mult un deţinut, spune Porta, luând o ţigară de la micul legionar. Trebuie să le fie totuşi destul de neplăcut celor de-acolo atunci când nişte nebuni în uniformă se apucă să-i bombardeze.

– Vedeţi cerul? întreabă Bătrânul, cu o voce stinsă. (Îşi încrucişează mâinile sub cap.) De necrezut, câte stele!

Ne întindem pe iarba plină de rouă şi încercăm să ne destindem în întunericul nopţii de vară. Râul aruncă sclipiri ca un colier împodobit cu diamante.

Undeva, departe, pe malul celălalt al râului, artileria grea rusească bubuie ameninţător. Obuzele trec la mare distanţă deasupra capetelor noastre, vuind asemenea unui tren de marfă care traversează un pod de oţel. Brusc, strălucirea stelelor este înghiţită de lumina orbitoare a unei ploi de paraşute cu magneziu. Văpaia albă învăluie totul: ruine, cadavre, trenuri distruse, tancuri zdrobite, tunuri contorsionate. Ploaia crudă de magneziu încins dezvăluie un peisaj dezolant. Orice cotlon şi orice crăpătură din pământ se ivesc ca nişte prevestiri ale unei morţi violente şi rapide. Dârele de foc par încrustate pe cer dintotdeauna, iar lumina lor cade ca un şuvoi de sânge alb, în care se reflectă ruinele şi malurile râului.

După ce ultima flacără se stinge şi stelele strălucesc din nou deasupra noastră, ne ridicăm cu grijă şi privim încordaţi prin întunericul nopţii; ştim că moartea ne pândeşte de după fiecare copac şi de după fiecare stâncă.

Tunurile bubuie iarăşi. Ecoul exploziilor răsună de-a lungul râului. Flăcările au sclipiri colorate. Fumul urât mirositor ce se ridică din tancurile care ard capătă o nuanţă albăstruie. O mitralieră latră şi un şir lung de trasoare zboară de pe un mal al râului pe celălalt.

Un sunet sfâşietor se desluşeşte în depărtare. Izbucnesc flăcări şi soldaţii se aruncă la pământ, ascunzându-şi faţa în iarba umedă.

Lanurile de porumb ard, trosnind puternic, de parcă mii de petarde ar fi fost aruncate în vâlvătaie. Deşi iarba e îmbibată de rouă, ne lungim