— Adică mă baţi, mă legi şi apoi mă violezi pe la spate?

  — Ia ascultă, eu vorbesc serios.

  — Mă simt cumplit de singură! Vreau să fiu cu cineva! Ştiu că te sâcâi îngrozitor, că-ţi tot cer favoruri fără să-ţi dau nimic în schimb, că te scot în oraş şi te târăsc după mine, că-ţi impui urechile cu tot ce-mi trece prin cap, dar eşti singurul cu care îmi permit aşa ceva. Niciodată, dar niciodată nu am putut face ce vreau, nimeni nu mi-a permis aşa ceva în cei douăzeci de ani de viaţă. Tata şi mama nu mă băgau în seamă, iar iubitul acela al meu nu e genul acesta. El se înfurie când am eu chef de ceva şi sfârşim întotdeauna prin a ne certa. Eşti singurul pe lumea asta căruia pot să-i spun orice şi acum sunt cumplit de obosită şi vreau să adorm spunându-mi-se că sunt plăcută, drăguţă şi alte prostii de felul acesta. Este tot ce-mi doresc. După ce mă scol mâine dimineaţă, o să mă simt iar bine şi nu o să te mai bat niciodată la cap cu tâmpenii. Jur! Promit că o să fiu fată cuminte.

  — Te cred, dar nu te pot ajuta de data aceasta.

  — Te implor! Dacă nu accepţi, o să mă aşez aici, o să plâng toată noaptea şi o să mă culc cu primul individ care intră în vorbă cu mine.

  Văzând că nu o scot la capăt cu ea, am sunat la cămin şi am vorbit cu Nagasawa. I-am spus că sunt cu o fată şi l-am rugat să facă în aşa fel încât să creadă lumea că m-am întors.

  — Stai liniştit, a spus el. E pentru o cauză nobilă şi sunt bucuros că te pot ajuta. O să întorc eticheta de la uşa ta ca să se creadă că eşti în cameră. Stai cât îţi pofteşte inima şi mâine dimineaţă poţi să intri pe fereastra mea.

  — Mulţumesc, îţi rămân dator.

  — S-a aranjat? m-a întrebat Midori.

  — Destul de bine, am răspuns cu un oftat.

  — Grozav! Hai să dansăm! E încă devreme.

  — Parcă spuneai că eşti obosită, nu?

  — Pentru asemenea lucruri mă simt excelent.

  — Vai de capul meu! am exclamat eu.

  Avusese dreptate. Am intrat într-o discotecă şi energia i-a revenit pe măsură ce dansam. A băut două pahare de whisky şi de Coca şi a stat pe ringul de dans până a fost leoarcă de sudoare.

  — Mă simt atât de bine! spuse ea când ne-am aşezat la masă, să ne tragem sufletul. N-am mai dansat aşa de secole! Nu ştiu cum să-ţi explic, dar când îţi mişti trupul, ai senzaţia că ţi se eliberează spiritul.

  — Nu cred că e cazul să te plângi. Spiritul tău e întotdeauna liber.

  — Nici vorbă! spuse ea, zâmbind. Acum, că mă simt mai bine, mi s-a făcut o foame de lup. Hai să mâncăm o pizza!

  Am dus-o la o pizzerie pe care o ştiam bine. Am comandat bere la halbă şi pizza cu anşoa. Nu-mi era foame, dar am mâncat patru din cele douăsprezece felii. Midori a terminat restul.

  — Repede ţi-ai mai revenit! am zis. Nu cu multă vreme în urmă erai palidă şi ameţită.

  — Pentru că e cineva care-mi satisface toate poftele, răspunse ea. Mi-a trecut şi oboseala. Pizza a fost extraordinară!

  — Ia ascultă, chiar nu e nimeni acasă la tine? am întrebat-o.

  — Pe cuvânt că nu e. Sora mea e la prietenul ei. E foarte fricoasă şi nu poate să doarmă singură în casă.

  — Atunci să nu mai mergem la hotel, am spus eu. N-are nici un rost. Hai să mergem la tine! Poate găseşti un aşternut şi pentru mine, nu?

  Midori s-a gândit câteva clipe şi pe urmă a dat din cap.

  — Bine, hai la mine!

  Am luat trenul spre Otsuka, pe linia Yamanote şi nu după mult timp ridicam oblonul de metal al librăriei Kobayashi. Pe el era prinsă o plăcuţă pe care scria „închis temporar”. Bătrâna librărie mirosea a hârtie de parcă nu s-ar mai fi tras oblonul de foarte multă vreme. Jumătate din rafturi erau goale şi majoritatea revistelor fuseseră legate în grămezi, pentru a fi returnate. Senzaţia aceea de gol rece era mai accentuată decât o avusesem când am vizitat-o pe Midori prima oară. Librăria arăta ca o corabie naufragiată, abandonată.

  — Nu aveţi de gând să mai deschideţi librăria?

  — Nu, o să o vindem, spuse Midori. Împărţim banii şi trăim fiecare pe cont propriu, fără nici un alt sprijin. Sora mea se va căsători anul viitor, iar eu mai am trei ani de facultate. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Eu îmi păstrez serviciul acela despre care îţi vorbeam, iar după ce vindem librăria, o să stau o vreme împreună cu sora mea, într-un apartament închiriat.

  — Crezi că o va cumpăra cineva?

  — Probabil că da. Ştiu o persoană care vrea să-şi deschidă un magazin de textile. M-a întrebat nu de mult dacă vreau să vând clădirea. Săracul tata! A muncit toată viaţa ca să aibă acest colţişor al lui şi a plătit toată viaţa împrumutul făcut, iar acum se alege praful de toate… asemenea baloanelor din săpun.

  — Dar ai rămas tu.

  — Eu? spuse Midori cu un zâmbet sarcastic. A inspirat adânc şi apoi a expirat. Hai sus! E frig aici.

  M-a aşezat la masa din bucătărie şi s-a dus să încălzească apa de la baie. M-am ridicat, am pus ibricul cu apă la fiert şi am făcut ceai. Aşteptând să se încălzească baia, am stat faţă-n faţă, la masă, şi ne-am băut ceaiul. Midori