sunt greu de falsificat convingător şi experţii care le-au examinat ne-au asigurat că obiectele fizice în sine sunt autentice. În mod cert înregistrarea în sine, adică suprapunerea vocii peste banda muzicală, nu ar fi putut fi făcut în ultimii o sută cincizeci de ani.

  Presupunând deci că benzile sunt autentice, atunci care este natura relatării în sine? În mod evident ea nu ar fi putut fi înregistrată în timpul perioadei pe care o relatează deoarece, dacă autoarea spune adevărul, nu ar fi avut la îndemână nici aparatul, nici benzile şi nici nu ar fi avut unde le ascunde. De asemenea, naraţiunea are o anumită reflectivitate care după mine ar elimina sincronicitatea. Are un iz de emoţie evocată dacă nu în tihnă şi linişte53, cel puţin post factum.

  Am socotit că dacă am putea stabili identitatea naratoarei, am putea fi pe calea cea bună să explicăm originea acestui document – îl voi numi aşa pentru conciziune. În acest scop, am abordat două direcţii de cercetare.

  Mai întâi, pe baza vechilor planuri ale Bangorului şi alte documente existente, am încercat să-i identificăm pe locuitorii casei care se afla pe terenul descoperirii la vremea respectivă. Am făcut raţionamentul că această casă era poate „o casă sigură” pe Drumul clandestin al femeilor în perioada cercetată şi că autoarea noastră a fost poate ţinută ascunsă acolo în pod sau pivniţă, de exemplu, timp de câteva săptămâni sau luni, în care timp ar fi avut ocazia să facă înregistrările. Desigur că nimic nu exclude posibilitatea ca benzile să fi fost duse pe terenul respectiv după ce au fost făcute. Speram să le putem da de urmă şi să-i localizăm pe descendenţii ocupanţilor ipotetici ai casei, care nădăjduiam că ne-ar putea conduce la alte materiale, precum jurnale de însemnări sau chiar anecdote de familie transmise din generaţie în generaţie.

  Din nefericire, această pistă nu a dus nicăieri. E posibil ca aceşti oameni, dacă au fost într-adevăr o verigă de legătură în lanţul clandestin, să fi fost descoperiţi şi arestaţi, în care caz orice documentaţie cu referinţă la ei va fi fost distrusă. Aşa că am urmărit o a doua linie de atac. Am cercetat actele oficiale din epocă, încercând să corelăm personaje istorice cunoscute cu persoanele care apar în relatarea autoarei noastre. Actele oficiale existente în epocă sunt lacunare, deoarece regimul galaadean avea obiceiul de a-şi şterge computerele proprii şi să-şi distrugă imprimatele după diversele epurări şi mişcări interne, dar totuşi au rămas câteva imprimate. Unele au fost scoase clandestin din ţară şi duse în Anglia pentru a fi folosite în scop propagandistic de către diversele societăţi „Salvaţi femeile”, care erau numeroase şi în Insulele Britanice la vremea aceea.

  Nu aveam nici o speranţă de a da de urma naratoarei înseşi, în mod direct. Era clar, din evidenţa internă a povestirii, că se afla în primul val de femei recrutate în scop de reproducere şi alocate celor care aveau nevoie de asemenea servicii, dar de asemenea şi le puteau revendica datorită poziţiei lor în cadrul elitei. Regimul a creat imediat un fond comun de asemenea femei prin simpla tactică de a declara adultere toate femeile căsătorite a doua oară sau având legături nelegiferate şi, pe motiv că nu corespundeau moral, le-au confiscat copiii pe care-i aveau deja şi care au fost adoptaţi de cupluri fără copii din eşaloanele superioare ce îşi doreau progenituri prin orice mijloace. (În perioada mijlocie, această politică a fost extinsă la toate căsătoriile care nu erau încheiate în cadrul bisericii de stat). Astfel, bărbaţii cu poziţii înalte în cadrul regimului puteau să-şi aleagă pe sprânceană femei care îşi dovediseră deja capacitatea de reproducere producând unul sau mai mulţi copii sănătoşi, o caracteristică foarte de dorit într-o epocă în care coeficienţii de natalitate caucaziană scădeau vertiginos, un fenomen ce se puteau observa nu numai în Galaad, ci şi în majoritatea societăţilor caucaziene nordice din epocă.

  Motivele acestei descreşteri nu ne sunt prea clare. Reproducerea scăzută poate fi parţial atribuită largii răspândiri a mijloacelor anticoncepţionale de diverse tipuri, inclusiv întreruperea de sarcină în perioada imediat pregalaadeană. Deci nefertilitatea era parţial o opţiune, ceea ce poate explica diferenţele dintre statisticile popoarelor caucaziene şi ale celor necaucaziene; dar în cea mai mare parte nu era. E oare nevoie să vă reamintesc că aceasta a fost epoca sifilisului de tulpină R şi a infamei epidemii de SIDA care, o dată ce s-au răspândit în rândurile populaţiei, au eliminat mulţi oameni tineri şi activi sexual din fondul comun de reproducere? Copiii născuţi morţi, avorturile spontane şi malformaţiile genetice erau fenomene răspândite şi mereu în creştere şi această tendinţă a fost asociată cu diversele accidente de la uzinele nucleare, avarii şi acte de sabotaj care au caracterizat perioada, precum şi scurgerile de la stocurile de arme chimice şi biologice şi de pe terenurile de depozitare a deşeurilor toxice, cum existau cu miile atât legale, cât şi ilegale – în unele cazuri aceste substanţe erau pur şi simplu aruncate în sistemul de canalizare – şi cu folosirea necontrolată a insecticidelor şi erbicidelor chimice şi a altor lichide pulverizate.

  Dar oricare ar fi fost cauzele, efectele erau evidente şi regimul din Galaad nu a fost singurul care a reacţionat la vremea respectivă. România, de exemplu, a premers politica Galaadului în anii ’80, interzicând orice metode anticoncepţionale, impunând teste de graviditate obligatorie pentru toată populaţia de parte femeiască şi condiţionând promovările şi sporurile de salariu în funcţie de fertilitate.

  Necesitatea a ceea ce aş putea numi servicii de naştere era deja recunoscută în perioada pregalaadeană unde era inadecvat acoperită prin „inseminare artificială”, „clinici de fertilizare” şi folosirea „mamelor suplinitoare” care erau angajate şi plătite în acest scop. Galaadul a scos în afara legii primele două metode, considerându-le păgâne, dar a legitimat şi a impus-o pe cea de-a treia, socotind că avea precedente biblice; astfel s-a înlocuit poligamia în serie, comună în perioada pregalaadeană, cu forma mai veche de poligamie simultană, practicată atât în perioada timpurie a Vechiului Testament, cât şi în Statul Utah de odinioară,