biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Margaret Atwood dawnload free .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Margaret Atwood dawnload free .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 96 97 98 ... 105
Mergi la pagina:
în secolul al XIX-lea54. După cum ştim din studiul istoriei, nici un sistem nou nu poate înlocui cu forţa un sistem anterior fără să încorporeze numeroase elemente ale celui din urmă, aşa cum dovedesc elementele păgâne din creştinismul medieval şi dezvoltarea KGB-ului rusesc din serviciul secret ţarist care l-a precedat; şi Galaadul nu a făcut excepţie de la această regulă. Politica sa rasistă era ferm ancorată în perioada pregalaadeană şi temerile rasiste au constituit combustibilul emoţional care a permis ca preluarea puterii în Galaad să se desfăşoare cu atâta succes.

  Deci autoarea noastră aparţinea unui grup numeros şi trebuie discutată în cadrul larg al momentului istoric din care făcea parte. Dar ce mai ştim despre ea în afară de vârstă, câteva trăsături fizice comune şi locul ei de reşedinţă? Nu prea multe. Pare să fi fost o femeie cu carte, în măsura în care un absolvent al oricărui colegiu nord-american din epocă se poate spune că învăţase carte. (Râsete, pe alocuri hohote). Dar, cum se zice, ele erau câtă frunză şi iarbă, aşa că asta nu ne ajută cu nimic. Nu socoteşte potrivit să ne furnizeze numele ei adevărat, iar toate actele oficiale care-l conţineau au fost desigur distruse când a intrat la Centrul de reeducare „Rahela şi Lea”. „Offred” nu ne oferă nici un indiciu întrucât, ca şi „Ofglen” şi „Ofwarren”, era un nume patronimic format din prepoziţia genitivului, a posesiunii, şi numele de botez al domnului în chestiune. Astfel de nume erau luate de aceste femei când intrau în gospodăria unui anumit Comandant, şi încetau să mai fie valabile când ele plecau.

  Celelalte nume din document pot fi folosite la fel de puţin în scopul identificării. „Luke” şi „Nick” au fost bilete necâştigătoare, la fel „Moira” şi „Janine”. Şi de asemenea este foarte probabil că oricum sunt pseudonime adoptate pentru protejarea persoanelor respective, în caz că benzile ar fi fost cumva descoperite. Dacă este aşa, acesta ar fi un argument în favoarea părerii noastre că benzile au fost realizate în interiorul Galaadului şi nu în afara graniţelor sale cu scopul de a fi reintroduse apoi ilegal, pentru a fi folosite de organizaţia clandestină Mayday.

  Eliminarea posibilităţilor de mai sus a însemnat că ne-a rămas doar una. Am socotit că dacă l-am putea identifica pe vagul „Comandant”, cel puţin am face un oarecare progres. Ne-am gândit că un individ cu o poziţie atât de înaltă participase probabil la primele discuţii de experţi, strict secrete, ale Fiilor lui Iacob, unde se elaboraseră filosofia şi structura socială a Galaadului. Ele fuseseră organizate la scurt timp după recunoaşterea impasului cursei înarmărilor marilor puteri şi semnarea Acordului secret al sferelor de influenţă, ceea ce le-a permis marilor puteri să se ocupe fără teamă de imixtiune de numărul tot mai mare de rebeli din interiorul imperiilor lor. Actele oficiale ale întrunirilor Fiilor lui Iacob au fost distruse după Marea epurare din perioada mijlocie care a discreditat şi a lichidat o parte din arhitecţii iniţiali ai Galaadului; dar avem acces la unele informaţii datorită jurnalului cifrat ţinut de Wilfred Limpkin, unul dintre sociobiologii prezenţi la acele întruniri. (După cum ştim, teoria sociobiologică a poligamiei naturale a fost folosită ca justificare ştiinţifică a unora dintre practicile mai vechi ale regimului, aşa cum darwinismul a fost folosit de unele ideologii anterioare).

  Din însemnările lui Limpkin ştim că sunt doi candidaţi posibili, adică, doi în al căror nume se află incorporat elementul „Fred”: Frederick R. Waterford şi B. Frederick Judd. Nu există fotografii ale nici unuia dintre cei doi, deşi Limpkin îl descrie pe cel din urmă ca fiind un tip pompos şi citez: „un tip pentru care jocurile preliminarii se fac doar pe terenul de golf.” (Râsete). Limpkin însuşi nu a supravieţuit mult după instaurarea Galaadului şi jurnalul său ne-a parvenit numai datorită faptului că şi-a prevăzut sfârşitul şi i l-a dat cumnatei sale din Calgary.

  Atât Waterford, cât şi Judd prezintă caracteristici care ar corespunde. Waterford avea studii economice, fiind specializat în sondajul pieţei şi a răspuns, potrivit lui Limpkin, de crearea modelelor costumelor femeieşti şi a propus ca roşul să fie culoarea Cameristelor, idee pe care se pare că a luat-o de la uniformele purtate de prizonierii germani în lagărele canadiene cu prizonieri de război din era celui de-al II-lea război mondial. Se pare că el a creat termenul de „Particicuţie” pe care l-a împrumutat dintr-un program de exerciţii foarte răspândit în ultima treime a secolului; ceremonia frânghiei colective însă a fost desprinsă dintr-o tradiţie sătească engleză din secolul al XVII-lea. Denumirea de „Acţiuni de salvare” se poate să fi fost sugerată de el, deşi la vremea întemeierii Galaadului, termenul, originar din Filipine, fusese generalizat pentru a desemna eliminarea duşmanilor politici. Aşa cum am mai spus şi altădată, Galaadul a avut puţine idei originale şi autohtone, dar a avut geniul sintezei. Pe Judd, pe de altă parte, se pare că l-a interesat mai puţin aspectul formal şi mai mult cel tactic. El a fost cel care a propus ca o neştiută broşură „C. I. A.” pe tema destabilizării guvernelor străine să fie folosită ca manual de strategie a Fiilor lui Iacob şi tot el a întocmit primele liste negre cu „Americanii” importanţi ai vremii. De asemenea, se bănuieşte că el a orchestrat Masacrul din ziua Preşedintelui care a necesitat probabil o maximă infiltrare a sistemului de securitate din jurul Congresului şi fără de care Constituţia nu ar fi fost niciodată suspendată. Tot lui îi aparţine planul Regiunilor Naţionale şi cel ca evreii să plece pe mare55, precum şi ideea de a privatiza operaţia repatrierii evreilor, ceea ce a avut ca rezultat că evreii de pe mai multe vapoare au fost pur şi simplu azvârliţi în Atlantic pentru a realiza profituri maxime. Din câte ştim despre el, nu e o chestiune care să-l fi jenat prea mult. Era un conservator înrăit şi Limpkin îi pune în seamă următoarea remarcă: „Marea noastră greşeală a fost că i-am învăţat să citească. N-o s-o repetăm”.

  De asemenea, lui Judd i se atribuie crearea

1 ... 96 97 98 ... 105
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾