Tom scrise aşadar ‘nonima. În aceeaşi seară am furat rochia mulatrei, am pus-o pe mine şi-am strecurat scrisoarea sub uşa din faţă, întocmai cum mă învăţase Tom.

  Scrisoarea zicea aşa: „Păzea. Se pune ceva la cale. Fiţi cu ochii-n patru.

  UN PRIETEN NECUNOSCUT”

  În seara următoare, Tom desenă cu sânge pe uşa din faţă o tidvă şi două oase încrucişate, iar o seară după aceea, zugrăvi pe uşa din dos un coşciug. Toată familia începu să tre-mure de frică. Dac-ar fi aflat că li-e casa plină de strigoi gata să se repeadă asupră-le din toate părţile, de sub paturi şi din tavan, n-ar fi fost mai speriaţi. Când se trântea vreo uşă sau cădea ceva pe jos, tuşa Sally sărea în sus, zbierând. Când şedea în jilţ şi-i puneai mâna pe umăr, tot aşa. Nu mai avea linişte, săraca. Una-două, i se părea că-n spatele ei se mişcă ceva, aşa că într-una sărea şi ţipa. N-apuca să facă doi paşi şi se repezea înapoi, zbierând. Îi era teamă să se ducă la culcare, dar nici să stea trează nu-i venea. Tom zicea că treaba merge strună:

  — În viaţa mea n-am văzut ceva mai straşnic, asta înseamnă că am lucrat cum scrie la carte. Şi-acum – adăuga el – să dăm asaltul cel mare!

  A doua zi, în zori, am pregătit o nouă scrisoare. Ne întrebam cum o să le-o ducem, fiindcă în ajun, la cină, Phelpşii spuseseră că vor să pună câte un negru la fiece uşă să stea toată noaptea de veghe.

  Tom coborî pe paratrăsnet ca să cerceteze locurile. Văzând că negrul de la uşa din dos adormise, îi lipi scrisoarea de ccafă şi se întoarse. Scrisoarea glăsuia: „Nu mă trădaţi, vreau să vă fiu prieten. Astă-seară o bandă de ucigaşi desperaţi din Teritoriul Indian57 va sosi aici ca să vi-l răpească pe negrul fugar. Au încercat să va bage-n sperieţi ca să rămâneţi în casă şi să nu-i stânjeniţi. Eu fac parte din bandă, dar mi-am păstrat credinţă-n Dumnezeu şi vreau să părăsesc banda şi să duc din nou o viaţă cinstită. De aceea vă dezvălui planul lor diavolesc. Taman la miezul nopţii vor veni dinspre miazănoapte şi, târându-se de-a lungul gardului, vor descuia c-un şperaclu coliba negrului, ca să pună mâna pe el. Mie mi s-a dat poruncă să stau de veghe ceva mai încolo şi să suflu într-o trompetă la caz de pericol. În loc de asta, însă, o să behăi ca o oaie de îndată ce bandiţii vor intra în colibă; în vreme ce ei vor dezlega lanţurile negrului, daţi fuga şi închideţi-i acolo. Puteţi să-i şi omorâţi dacă vreţi. Faceţi întocmai cum vă spun, altminteri au să intre la bănuială şi-au să dea iama-n voi. Nu cer nici o răsplată, îmi ajunge să ştiu că mi-am făcut datoria, UN PRIETEN NECUNOSCUT”

  C A P I T O L U L XL.

  După micul dejun, simţindu-ne în formă, ne-am dus cu barca la pescuit, luând cu noi şi ceva demâncare pentru la prânz. Am petrecut pe cinste şi ne-am dus să vedem şi pluta: era la locul ei, nevătămată. Ne-am întors acasă târziu, la vremea cinei şi i-am găsit pe toţi într-un hal fără hal. Nu mai ştiau pe ce lume se află. Cum am isprăvit masa, ne-au trimis la culcare, fără sa ne spună ce se-ntâmplă şi fără să pomenească de noua scrisoare. Noi însă ştiam mai bine ca ei despre ce e vorba, aşa că nu ne păsa. Ajunşi sus pe scări, de îndată ce tuşa Sally s-a întors cu spatele, ne-am strecurat până la cămară, am luat din dulăpior niscaiva merinde şi le-am dus în odaia noastră. Apoi ne-am culcat.

  Ne-am trezit noaptea, pe la unsprezece şi jumătate. Tom îşi trase pe el rochia mătuşii Sally, pe care o furase, şi dădu să plece cu merindea.

  — Unde-i untul? mă-ntreba el deodată.

  — L-am pus pe-o bucată de mălai.

  — Se vede c-ai uitat-o, că nu-i aici.

  — Merge şi fără ea – i-am zis.

  — Ba merge mai bine cu ea. Du-te-n cămară şi ad-o-ncoace. P-ormă coboară pe paratrăsnet. Pân-atunci eu mă duc să umplu cu paie hainele lui Jim, ca să semene cu mă-sa în travesti. Cum ajungi şi tu acolo, încep să behăi ca o oaie, şi-apoi o-ntindem.

  Şi ieşi, iar eu mă dusei în cămară. Felia de unt, groasă de-o palmă, era acolo unde-o lăsasem; am luat bucata de mălai pe care unsesem untul, am stins lumânarea şi-am urcat tiptil scările. Când am ajuns sus, deodată mi-a ieşit în faţă tuşa Sally, ţinând în mâna o lumânare. Am vârât repede mălaiul în pălărie şi mi-am îndesat-o pe cap. Tuşa Sally mă luă la rost:

  — Ai fost în cămară?

  — Mda.

  — Ce-ai căutat acolo?

  — Nimic.

  — Nimic?

  — Îhî!

  — Atunci ce-ţi veni să te duci acolo în puterea nopţii?

  — Nu ştiu.

  — Nu ştii? Ascultă, Tom, mie să nu-mi răspunzi în doi peri. Vreau să ştiu ce-ai căutat acolo?

  — N-am căutat nimic, tuşă Sally, să mă bată Dumnezeu dacă mint!

  Nădăjduiam c-o să mă lase să plec, şi poate că m-ar fi lăsat, dar după toate năzdrăvăniile petrecute în ultima vreme, ajunsese să nu mai aibă încredere în nimic. Tremura pentru orice fleac.

  — Marş în salon – îmi porunci ea – şi stai acolo până mă-ntorc. Iar ai făcut vreo boroboaţă; da’ aflu eu îndată şi ne răfuim noi dup-aceea!

  Când mă văzu că deschid uşa salonului şi intru, porni mai departe. Dumnezeule! Ce de lume era în salon! Vreo cincisprezece fermieri şi fiecare cu o flintă! M-a apucat ameţeala şi m-am prăbuşit într-un jilţ. Oamenii şedeau în jurul mesei şi unii din ei vorbeau în şoaptă. Toţi stăteau ca pe ace, tulburaţi, deşi se sileau