O cotim pe un bulevard larg şi zărim un şir de cadavre zăcând la intrarea într-o pivniţă. Au ars până când au ajuns de mărimea unor păpuşi şi sunt contorsionate în poziţii ciudate, ca orice cadavru ars.

Un general de infanterie cu mantia fluturându-i pe umeri urlă nişte comenzi şi ne ameninţă turbat văzând că nu-l băgăm în seamă.

– Iob tvoie mati! rânjeşte Igor sinistru. Lasă-l să ardă! Soldaţii amărâţi n-au la ce se aştepta din partea generalilor bogaţi.

Generalul aleargă în urma noastră, urlând şi gesticulând. Se opreşte şi sare în lături pentru a nu fi strivit de T-34 al lui Kostia, care se apropie cu viteză maximă. Cade într-o băltoacă imensă. Când se ridică din nou, cizmele îi ard. Pe fundul bălţii se află fosfor, care se aprinde de îndată ce intră în contact cu aerul. Îşi freacă disperat cizmele de ciment. Se vede treaba că e pentru prima dată când are de-a face cu fosforul. Altfel şi-ar fi scos neîntârziat cizmele. Acum nu face decât să întindă fosforul şi să-l facă să ardă şi mai vehement. Se împiedică şi cade pe spate în baltă. Se târăşte afară cuprins de panică şi de disperare. Flăcărui albastre îi dansează pe spate. Mantaua i se aprinde rapid. În câteva minute zace în stradă ca un morman de zdrenţe în flăcări.

– Fosforul îi vine de hac oricui, murmură Porta, privind grămăjoara arsă care odinioară fusese un general. Am auzit că s-au apucat să-l folosească şi în iad. E mai practic. decât demodatul cărbune.

Un Stuka e lovit şi explodează într-o minge de foc. Schije şi bucăţi încinse de metal cad ca. grindina şi răpăie pe acoperişul tancurilor.

Tunurile antiaeriene bubuie. Oriîncotro priveşti, explodează câte ceva. E ca şi cum o umbrelă albastru-roşu-gălbuie de foc s-ar fi deschis deasupra oraşului.

Câţiva pompieri mai vârstnici, dotaţi cu o maşină învechită, lucrează ca apucaţi la manetele pompei. Nu iese cine ştie câtă apă, însă ei continuă să pompeze.

Ceva mai încolo, un bărbat corpolent într-o uniformă verde se holbează încremenit de uimire la braţul său. Învăluit în flăcări albăstrui, arde şi bolboroseşte. A avut nechibzuinţa să mânuiască un obuz incendiar.

În jurul lui aleargă oameni înspăimântaţi. Se ţin departe de el. Nimeni nu-i sare în ajutor. Un atac aerian masiv îi fac pe toţi insensibili. Au destul de furcă îngrijindu-se de ei şi de rudele apropiate.

Urletul infernal al bombardierelor în picaj îţi sfâşie nervii. Oamenii sunt cuprinşi de panică şi. aleargă de colo-colo ca orătăniile îngrozite.

– Nu-i rea ideea de a pune sirene pe Stukasuri, spune Porta, acoperindu-şi urechile cu palmele. Urletul ăla ar putea face un miel să ia parte la o cursă de obstacole!

În curând, întregul oraş devine un infern de nedescris. Marile aparate Heinkel îşi lansează bombele brizante în marea de flăcări.

Un camion greu e azvârlit în aer. Soldaţii cad ca nişte confetti şi, câteva clipe mai târziu, ard cu toţii pe asfaltul topit.

Arme automate încep să se declanşeze singure. Gloanţe ricoşează în toate direcţiile, ca orezul aruncat peste tinerii însurăţei.

Pe marele bulevard din cartierul select al oraşului, drumul e blocat de două ambulanţe în flăcări. Din ele atârnă tărgi pe care ard corpuri de nerecunoscut, într-o învălmăşeală de obiecte carbonizate.

Porta intră în panică în clipa în care se năruie o clădire uriaşă de beton. Pereţii exteriori se prăbuşesc de-a curmezişul bulevardului, blocând trecerea. În acelaşi timp, în spatele nostru, strada se cufundă într-o mare drăcească de fosfor în flăcări, datorită valului de oxigen.

Din radio răsună comenzi confuze.

– Opriţi porcăria aia de aparat! şuieră disperat Bătrânul. (Scoate mufa din staţie şi difuzorul amuţeşte.) Haide, Porta! Uşurel, înapoi! Linişteşte-te şi fă întocmai cum spun eu! Dacă ne apucăm să ne rotim în cerc, s-a zis cu noi!

În cele din urmă, Porta pune în mişcare tancul greu şi dă înapoi, pătrunzând drept printr-o brutărie. Peste tot zboară rafturi de sticlă, pâine şi pungi de hârtie. Tancul trece apoi printr-un perete despărţitor, într-un nor de făină şi, în cele din urmă, străpunge zidul exterior, într-o ploaie de cărămizi.

– Ard şenilele, urlă Micuţul agitat. Fir-ar să fie, ard! Şi put ca toţi dracii!

– E fosfor! face Bătrânul cu disperare. Trebuie să-l curăţăm înainte ca toate casele că sară în aer, şi noi dimpreună cu ele.

Ne zoreşte. Sărim urgent prin trape şi începem să frecăm de zor şenilele şi roţile cuprinse de flăcări.

– Băgaţi de seamă, ne avertizează Bătrânul. Atingeţi numai mizeria aia şi s-a zis cu voi!

Nu e nevoie să ne atragă atenţia. Ştim prea bine ce va să zică fosforul de război. Substanţa aceea îngrozitoare care se lipeşte de orice şi arde cu atât mai vârtos cu cât primeşte mai mult oxigen. Cu cât freci mai mult, cu atât arde mai tare.

Dogoarea din jur e de nesuportat. Părul nostru pârlit se încreţeşte şi pielea ne arde. Bombe incendiare îşi varsă pârjolul alb de magneziu oriunde se prăbuşesc.

Un ofiţer OGPU într-o uniformă pe jumătate arsă, dar cu un Kalaşnikov nou-nouţ legănându-i-se pe piept, apare val-vârtej de pe o străduţă laterală, se opreşte şi ne împroşcă furios cu o ploaie de blesteme.

Comisarul apare ca un doberman feroce, se proţăpeşte înaintea ofiţerului OGPU şi sloboade un torent de ocări care-i taie celuilalt pur şi simplu răsuflarea.

Locotenentul OGPU e pe cale să-şi ia tălpăşiţa, dar se răzgândeşte pe loc în clipa în care se iveşte de după colţ o formaţiune întreagă de soldaţi OGPU cu Kalaşnikovurile pregătite. Unul dintre ei îl înşfacă pe Gregor şi-i vâră ţeava automatului în ceafă.

Prima salvă trece peste capetele noastre şi are un efect neaşteptat asupra locotenentului OGPU speriat de bombe. E azvârlit în aer, cu braţele desfăcute ca nişte aripi. Ofiţerul e lovit în piept şi arată ca şi cum trasoarele ar trece prin el. Mai apucă să scoată un urlet gutural înainte de a se prăbuşi într-o baltă arzândă de fosfor. Vâlvătăile îl cuprind instantaneu.

Patru pistoale-mitralieră scuipă foc în direcţia noastră.

Heide se adăposteşte în spatele Pantherului, trăgând dintre şenilele arzânde.

Soldaţii OGPU cad la pământ cu rotulele sfărâmate. Din poziţia în care se află, Heide e nevoit să tragă razant. Se ridică în picioare şi păşeşte calm spre soldaţii