Nici Gédéon Spilett, nici Harbert şi nici Pencroff nu închiseseră ochii în noaptea de 12 spre 13 octombrie, fiind cu toţii foarte emoţionaţi. Era atîta nesiguranţă în încercarea lor ! Se apropiau oare de insula Tabor ? Se mai afla oare pe insulă naufragiatul în ajutorul căruia veneau ? Cine era omul acesta ? Nu va aduce oare tulburări prezenţa lui în mica lor colonie, atît de unită pînă acum? Va consimţi el să schimbe o închisoare cu alta ? Toate aceste întrebări, care trebuiau să capete răspuns a doua zi, nu-i lăsau să doarmă. în zorii zilei călătorii cercetau cu încordare întreg orizontul, spre vest.

— Pămînt! strigă Pencroff, pe la orele şase dimineaţa.

Şi cum Pencroff nu se înşela niciodată, curînd un ţărm se ivi în faţa lor.

Se poate lesne închipui bucuria micului echipaj Peste cîteva ore aveau să Coboare pe insulă !

Insula Tabor, un fel de coastă joasă, abia răsărită din valuri, se afla doar la o depărtare de cincisprezece mile. îndreptară vasul spre ea şi, pe măsură ce răsărea soarele, zăriră ici, colo cîte un pisc.

— Este mai mică decît insula Lincoln, observă Harbert, şi îşi datorează probabil existenţa aceloraşi frămîntări submarine.

La ora unsprezece dimineaţa, vasul „Bonadventure” ajunse la două mile de coastă şi Pencroff îl conducea cu multă băgare de seamă în aceste ape necunoscute.

Acum insula putea fi cuprinsă cu vederea în toată întinderea ei; ici, colo se zăreau grupuri de arbori de cauciuc înfrunziţi şi alţi copaci înalţi, de felul acelora care creşteau şi în insula Lincoln. Dar, lucru ciudat, nicăieri nu se ridica vreun nor de fum, care să trădeze prezenţa unui om, nicăieri pe litoral nu se zărea vreun semnal.

Şi totuşi, documentul era limpede: există un naufragiat pe insulă şi acest naufragiat ar fi trebuit să stea la pîndă pe ţărm !

Între timp, corabia înainta printre trecătorile destul de întortochiate dintre stînci şi Pencroff observă cu luare-aminte toate cotiturile drumului. Îl pusese pe Harbert la cîrmă, iar el stătea la prova cercetînd apele, gata în orice clipă să strîngă pînzele, a căror frînghie o ţinea în mînă. Gédéon Spilett cerceta ţărmul prin ochian, fără să vadă nimic deosebit.

În sfîrşit, pe la amiază, prova corăbiei se lovi de o plajă de nisip. Aruncînd ancora, echipajul strînse pînzele şi coborî pe uscat.

Nu încăpea nici o îndoială că se aflau pe insula Tabor. Pe hărţile cele mai recente nu se găsea nici o altă insulă în această margine a Pacificului, între Noua Zeelandă şi coasta americană.

Vasul fu bine legat ca să nu fie luat de reflux; apoi, Pencroff cu cei doi tovarăşi ai săi, bine înarmaţi, o luară de-a lungul ţărmului, în direcţia unui con înalt de aproximativ două sute cincizeci de picioare, ce se înălţa la vreo jumătate de milă.

— Din creştetul acestui deal, spuse Gédéon Spilett, ne vom forma o oarecare idee despre înfăţişarea insulei, lucru care ne va uşura cercetările.

— Prin urmare, vom face şi noi, spuse Harbert, la fel cum a procedat domnul Cyrus pe insula Lincoln, atunci cînd s-a urcat mai întîi pe muntele Franklin.

— Chiar aşa, răspunse reporterul. Este lucrul cel mai bun !

Tot vorbind, exploratorii înaintau de-a lungul unei păşuni, care se termina chiar la poalele conului. Stoluri de porumbei şi rîndunele de mare, asemănătoare celor din insula Lincoln, zburau în faţa lor. În păduricea din stînga păşunii se stîrni un freamăt uşor printre ierburi, care trăda prezenţa unor animale ce o luaseră la fugă; dar nimic nu arăta că insula este locuită.

Ajunşi la poalele conului, Pencroff, Harbert şi Gédéon Spilett îl urcară în cîteva minute şi privirile lor cercetară întreg orizontul.

Se aflau pe o insulă cu un diametru de cel mult şase mile, de formă ovală, alungită, cu foarte puţine capuri, promontorii şi golfuri. De jur-împrejur, pînă în fundul zărilor se întindea marea pustie. Nu se zărea nici un ţărm şi nici un catarg !

Mica insulă, în întregime împădurită, nu prezenta varietatea insulei Lincoln, stearpă şi sălbatică într-o parte, roditoare şi bogată într-alta. De-a curmezişul insulei curgea printr-o păşune un pîrîiaş, vărsîndu-se în mare printr-o gură îngustă.

— Nu-i prea întinsă insula, spuse Harbert.

— Da, ar fi fost cam mică pentru noi, spuse şi Pencroff.

— Şi pare nelocuită, zise reporterul. Într-adevăr, observă Harbert, nimic nu trădează prezenţa omului.

— Să coborîm totuşi, spuse Pencroff, şi să căutăm.

Marinarul şi tovarăşii săi se întoarseră pe ţărm, la locul unde lăsaseră corabia. Hotărîră apoi să facă înconjurul insulei, mergînd de-a lungul ţărmului, înainte de a se aventura în interior. În felul acesta, nici un punct nu putea rămîne necercetat.

Plaja era netedă, străpunsă din loc în loc de nişte stînci mari, pe care le ocoleau. Exploratorii coborîră spre sud, stîrnind stoluri de păsări de apă şi turme de foci, care se aruncau în mare de cum îi zăreau.

— Animalele astea, observă reporterul, au mai văzut oameni. Se tem de noi, deci cunosc oamenii.

Peste o oră, călătorii ajunseră- la extremitatea de sud a insulei, terminată printr-un cap ascuţit, şi o luară îndată spre nord, mergînd de-a lungul coastei apusene, care şi ea se înfăţişa nisipoasă şi stîncoasă, mărginită de pădurea deasă.

Nu găsiră nici o locuinţă şi nu zăriră nici o urmă de picior omenesc pe întreg perimetrul insulei, pe care-l străbătură în patru ore.

Lucrul părea oricum foarte ciudat, şi le venea să creadă că insula Tabor nu era, sau nu mai era locuită. La urma urmei, documentul putea să aibă tot atît de bine cîteva luni sau cîţiva ani; se putea prin urmare ca naufragiatul să fi murit doborît de lipsuri sau să fi fost repatriat.

 Prînzind în grabă pe corabie, Pencroff, Gédéon Spilett şi Harbert făceau tot felul de presupuneri, mai mult sau mai puţin vrednice de crezare.

La ora cinci după-amiază îşi reluară expediţia, aventurîndu-se în pădure.:

Prin faţa lor fugeau nenumărate animale, mai ales capre şi porci, aparţinînd speciilor europene. Se putea să le fi debarcat vreun balenier pe insulă, unde se înmulţiseră cu repeziciune. Harbert se gîndi să ia cu el vreo două perechi pe insula Lincoln.

Deci,