luat-o prin desiş spre locul unde-mi priponisem barca. Am sărit în ea şi-am vâslit din răsputeri, dar fără zgomot, spre mijlocul apei. De-acolo am pornit uşurel spre ostrovul unde ascunsesem pluta. Acum strigătele şi lătră-turile de pe mal se auzeau tot mai slab, stingându-se în depărtare.

  Când, în sfârşit, am pus piciorul pe plută, i-am spus lui Jim:

  — Mă Jim, acum eşti iar liber şi pun prinsoare că n-ai să mai fii niciodată sclav.

  — Straşnică ispravă a fost, Huck! Straşnic gândită şi straşnic făcută! Nimeni n-ar putea ticlui un plan mai încurcat şi mai grozav ca ăsta.

  Eram cu toţii bucuroşi din cale-afară, mai cu seamă Tom, fiindcă avea un glonte în pulpă.

  Când am auzit asta, eu şi Jim n-am mai fost aşa de bucuroşi. Rana îi sângera şi-l durea rău de tot. L-am întins în wigwam şi am rupt o cămaşă de-a ducelui ca să-l oblojim, dar Tom nu ne lăsă!

  — Dă-mi mie cârpa, mă descurc şi singur. Hai, nu mai pierdeţi vremea, altfel se duce de râpă minunăţia asta de evadare. Puneţi mâna pe lopeţi şi daţi-i drumul! Băieţi, am lucrat în stil mare, zău aşa! Să fi primit noi misiunea de a-l slobozi pe Ludovic al XVI-lea, în cartea vieţii lui n-ar mai fi scris nimeni: „Fiu al Sfântului Ludovic, urcă-te-n cer!” Nu, nene, noi l-am fi trecut lesne şi repede peste graniţă! Hai, puneţi mâna pe lopeţi, daţi-i zor!

  Am stat şi m-am gândit, sfătuindu-mă în şoaptă cu Jim:

  — Ia spune, Jim, tu ce crezi?

  — Uite cum vede Jim lucrurile, Huck – îmi răspunse el. Dacă domnu’ Tom ar fi fost slobozit, şi alt băiat ar fi fost împuşcat, crezi că dom’ Tom ar fi zis: „N-avem vreme să căutăm doctor pentru rănit, grăbiţi-vă să mă salvaţi pe mine”? Nu! Domnu’ Tom Sawyer n-ar fi vorbit aşa. Atunci, de ce să vorbească Jim aşa? Nu, dom’le, Jim nu se mişcă de-aici fără doctor, nici dac-ar aştepta patruzeci de ani!

  Ştiam eu că Jim e alb pe dinăuntru şi nu m-au mirat de loc vorbele lui, ba chiar le aşteptasem. I-am spus aşadar lui Tom că mă duc să caut un doctor. A făcut gălăgie, dar eu şi Jim nu ne-am lăsat. Apoi a încercat să se târască afară din wigwam, ca să dea singur drumul plutei, dar l-am oprit. Atunci începu să ne ocărască, dar tot degeaba.

  Când văzu că-mi pregătesc barca, îmi spuse:

  — Dacă ţii cu tot dinadinsul să te duci, stai niţel să te-nvăţ ce să faci. Când ajungi la doctor, încui uşa şi-l legi la ochi, apoi îl pui să jure că n-o să sufle o vorbă. Îi strecori în mână o pungă cu galbeni şi-l aduci pe întuneric la barcă, trecând prin uliţele cele mai lăturalnice, şi p-ormă vii cu el încoace pe ocolite, strecurându-te printre ostroave. Nu uita să-l cauţi prin buzunare şi să-i iei tibişirul; nu i-l dai până nu te-ntorci cu el în sat. Altminteri, o să facă un semn pe plută ca s-o poată găsi mai târziu. Aşa obişnuiesc toţi.

  I-am făgăduit c-o să-l ascult întocmai şi-am plecat. Jim urma să stea ascuns în pădure din clipa când îl va vedea pe doctor şi până la plecarea lui.

  C A P I T O L U L XLI.

  Doctorul era un bătrânel foarte simpatic şi blajin la înfăţişare. I-am povestit cum în ajun mă dusesem cu fratemeu la vânătoare pe Ostrovul Spaniolului, cum înnoptasem pe o plută părăsită şi cum, pe la miezul nopţii, în timp ce dormeam, fratele meu şi-a descărcat pistolul, pesemne în vis, iar glonţul l-a nimerit în picior.

  — Vă rog să veniţi cu mine pân-acolo şi să-i legaţi rana, dar să nu spuneţi nimănui nimic, fiindcă vrem să ne-ntoarcem acasă chiar deseară, ca să le facem o surpriză alor noştri.

  — Dar cine-s ai voştri? întrebă el.

  — Phelpsii. Casa noastră-i ccva mai jos, pe mal.

  — Aha! zâse el şi după câteva clipe adaugă: Cum spuneai că s-a întâmplat?

  — A visat ceva şi pistolul s-a descărcat.

  — Ciudat vis!

  Îşi aprinse felinarul, îşi luă taşca şi pornirăm. Când văzu însă barca, strâmbă din nas, spunându-mi că o fi ea bună pentru un singur om, dar pentru doi nu merge.

  — Nu vă temeţi – i-am zis – ne-a dus pe toţi trei, şi-ncă destul de uşor.

  — Care trei?

  — Păi, eu, Sid şi… şi… şi pistolul, asta voiam să spun.

  — Aha!

  Puse piciorul pe marginea bărcii şi o clătină puţin. Apoi, dând din cap, îmi spuse că se duce să caute o barcă mai mare. Văzând însă că toate bărcile sunt ferecate cu lanţuri şi lacăte, se sui într-a mea şi-mi zise să aştept până se întoarce sau, dacă nu, să mai caut şi eu o barcă.

  — Cel mai bine ar fi să te-ntorci acasă şi să-ţi pregăteşti neamurile în vederea surprizei.

  — Nu, n-are rost să mă-ntorc – i-am spus eu şi i-am arătat cum s-ajungă la plută.

  După ce porni, mă fulgeră un gând: „Dar dacă nu-i poate vindeca piciorul numaidecât? Te pomeneşti că are nevoie de trei sau patru zile pentru treaba asta! Atunci ce ne facem? Rămânem acolo până ce-o să ne dea în vileag? Nu merge aşa, nene! Ştiu eu ce-am ele făcut. Am să-l aştept să se-ntoarcă, şi dacă mi-o spune că trebuie să se mai ducă o dată, merg şi eu cu el, la nevoie chiar înot… Odată ajunşi la plută, îl legăm fedeleş şi-l ducem cu noi la vale, pe fluviu, şi când Tom n-o să mai aibă nevoie de el, îi plătim ce i se cuvine sau îi dăm toţi banii pe care-i avem şi-l trimitem la mal”.

  Ceva mai liniştit, m-am dus la o stivă de lemne ca să trag un pui de somn.

  Când m-am deşteptat, soarele era