Faraonul citește cărți gratis .Pdf 📖

Bolesław Prus

FARAONUL

Traducere:

Dan Telemeac și Vasile Theodorescu

virtual-project.eu

Original: Faraon (1896)

Editura pentru Literatură Universală

1961

Bolesław Prus (n. 20 august 1847 - d. 19 mai 1912) a fost un romancier polonez, cu numele adevărat Aleksander Glowacki, fiind cea mai importantă figură a literaturii poloneze a secolului al XIX-lea. I-a studiat pe John Stuart Mill, Charles Darwin, Herbert Spencer, Henry Thomas Buckle și a avut o oarecare asemănare după cum i s-a așezat viața cu Ambrose Bierce. Are 4 romane mai importante: Avanpostul (1886), Păpușa (1889), Femeia nouă (1893) și Faraonul (1896).

Considerat ca unul dintre cei mai mari - pentru unii - cel mai mare - scriitor polonez, Prus a avut un impact major în literatura poloneză a secolului XIX. Scrierile sale, activismul politic și moștenirea sa, precum și faptul că a oferit întotdeauna sprijin pentru tinerii din provincie, a făcut din el o figură națională importantă. La nivel internațional, UNESCO îi marchează aniversarea în calendarul cultural din acest an. Prus s-a născut Aleksander Glowacki în Hrubieszow în jurul anului 1845, cu toate că anul nașterii nu este cunoscut cu exactitate. Pseudonimul său vine de la blazonul familiei sale , ambii părinți provenind din familii nobile,ale căror proprietăți au fost confiscate din partea Poloniei aflată sub ocupația Rusiei. Sunt foarte puține informații despre copilăria lui Prus, dar ambii părinți au murit când Prus era încă tânăr și diferite rude, incluzând-o și pe mătușa sa, cu care a avut o relație foarte bună, au avut grijă de el.

La vârsta de cinsprezece ani, în anul 1863, s-a alăturat insurecției poloneze împotriva Rusiei Imperiale. La scurt timp după împlinirea vârstei de șaisprezece ani,a suferit leziuni grave din luptă. Cinci luni mai târziu, a fost închis pentru participarea sa în cadrul insurecției. Aceste experiențe timpurii pot constitui accentuări ale tulburărilor cauzate de panică și agorafobie, care l-au urmărit pe tot parcursul vieții, determinând opoziția sa privind recuperarea independenței Poloniei prin forța armelor. În 1872, la vârsta de 25 de ani, a început cariera jurnalistică, ce a durat patruzeci de ani, evidențiindu-se în domeniul științei, tehnologiei, educației și dezvoltării economice și culturale. Acest spirit antreprenorial era esențial pentru rezistența unui popor, care în sec. al XVIII-lea a fost exclus din viața politică de Rusia, Prusia și Austria. Glowaki și-a luat pseudonimul ,,Prus" de la denumirea blazonului familiei sale. Ca o măsură secundară de a câștiga bani, a scris povestiri scurte. Reușind cu această activitate scriitoricească, a continuat să scrie explorând subiecte mai profunde; pe parcursul decadei dintre 1884 și 1895 a terminat patru romane importante: ,,Avanpostul", ,,Păpușa", ,,Anielka" și ,,Faraonul". ,,Păpușa"descrie, într-un stil romantic, infatuarea unui bărbat, în toată puterea cuvântului, frustrat de ideea reîntoarcerii în țara sa. Singura sa nuvelă istorică este un studiu despre puterea politică și de soarta națiunilor din Egiptul Antic după căderea celei de-a 20 Dinastii și a Regatului Nou.

În ansamblul literaturii polone moderne și contemporane, genul romanului istoric are o tradiție veche și s-a bucurat dintotdeauna de o mare popularitate. Aproape că n-a existat romancier polonez cu preocupări mai variate, fie în secolul trecut ori în al nostru, care să nu-și fi încercat puterile și în acest gen. Fie că a fost vorba de romantici reacționari, complăcându-se în refugiul istoriei sau al exotismului, ca H. Rzewuski, fie că a fost vorba de scriitori romantici revoluționari, doritori să-și educe concetățenii prin amintirea faptelor mărețe ale strămoșilor, ca J. I. Kraszewski, fie că avem de-a face, la răspântia celor două secole, cu romancieri realiști, care au simțit nevoia analizării critice a momentelor de cotitură din istoria poporului lor, ca W. Reymont, cu trilogia despre împărțirile Poloniei Ultima dietă a republicii, și St Zeromski, cu romanul său Cenușă având ca temă masacrele napoleoniene, cei mai mulți romancieri polonezi, începând de pe la 1848 și până în zilele noastre, ne-au dat unul sau câteva romane istorice. Dintre contemporanii noștri, Zofia Kossak-Szezucka a căutat după exemplul lui Kraszewski, cu altă concepție și cu alte posibilități, să romanțeze aproximativ întreaga perioadă feudală a istoriei polone; Jaroslaw Iwaszkiewicz a redat într-o frescă viguroasă luptele poporului polon împotriva puterii teutone în Scuturi roșii, iar Leon Kruczkowski a reluat problema insurecției din 1830, pe baze realiste, în Kordian și țăranul. Astăzi încă se scriu foarte multe romane istorice în R. P. Polonă.

Marele înaintaș a fost desigur Kraszewski, bun cunoscător al trecutului, plin de erudiție și animat de merituoase intenții didactice-patriotice. Din nefericire, acțiunea romanelor sale se limitează la viața de curte, la traiul îmbelșugat din conacele nobilimii, la gesturile spectaculoase ale personajelor de prim plan, existența maselor, eforturile eroilor mărunți din mulțime fiind trecute cu vederea. Calitățile de bun observator și portretist incisiv, ale lui Kraszewski se remarcă însă nu atât în romanele lui istorice, ci mai ales în romanele sale de moravuri, remarcabile creații consacrate realităților sociale din vremea lui. Prin urmare, creația acestui fecund autor (a scris circa 100 de romane) a îmbogățit domeniul romanului istoric polonez prin pitoresc, intrigi curtene și politice. Contemporanii săi, însă, cel puțin unii – printre care vom vedea că are să se numere în curând și Bolesław Prus – erau conștienți că reconstituirea trecutului se cerea efectuată în alt cadru și cu alte metode.

Zygmunt Kaczkowski (1825—1896), participant la insurecțiile din 1846 și 1863, harnic cercetător de arhive, antiromantic convins, scrisese în 1851