Stephen King descarca online gratis cărți de top .pdf 📖

STEPHEN KING

SUB DOM

VOL. 2

SARE

1

Cele două poliţiste de lângă H3-ul lui Big Jim continuau să discute – Jackie trăgând acum dintr-o ţigară, nervoasă –, dar se întrerupseră când Julia Shumway trecu pe lângă ele.

— Julia? întrebă Linda, ezitant. Ce-ai…

Julia îşi văzu de drum. Ultimul lucru pe care-l voia acum, când încă fierbea, era să stea de vorbă cu orice reprezentanţi ai legii şi ordinii, aşa cum păreau aceste valori să fi devenit de-acum în Chester’s Mill. Ajunsese pe la jumătatea distanţei până la redacţia Democratului, când îşi dădu seama că ceea ce simţea nu era furie. Se opri sub copertina magazinului Mill New and Used Books (citind anunţul scris de mână, din vitrină: ÎNCHIS TEMPORAR), parţial ca să aştepte până i se mai linişteau bătăile inimii, dar mai mult pentru a-şi analiza sentimentele. Nu dură mult.

— Sunt mai mult speriată, atâta tot, spuse ea, şi tresări puţin la auzul propriei voci. Nu intenţionase să vorbească cu glas tare.

Pete Freeman o ajunse din urmă.

— Eşti bine?

— Perfect.

Era o minciună, dar suna destul de convingător. Desigur, n-avea de unde să ştie ce anume i se citea pe faţă. Ridică o mână, încercând să-şi aranjeze părul zburlit de deasupra cefei. Îl netezi… apoi sări la loc. „Mai arăt şi ca naiba cu claia asta în cap, peste toate celelalte”, îşi spuse ea. „Ce drăguţ! Doar asta mai lipsea ca totul să fie perfect!”

— Credeam că Rennie o să-l pună pe noul nostru şef să te aresteze, spuse Pete, privind-o cu ochi atât de mari, încât în acel moment părea mult mai tânăr decât cei treizeci şi ceva de ani pe care-i avea.

— Îmi făceam şi eu speranţe, răspunse Julia, încadrând cu mâinile un titlu imaginar: REPORTERUL DEMOCRATULUI ÎI IA UN INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE ARESTATULUI ACUZAT DE OMORURI.

— Julia? Ce se întâmplă aici? Lăsând la o parte Domul, adică… I-ai văzut pe toţi băieţii ăia care completau formulare? M-au cam speriat…

— I-am văzut şi am de gând să scriu despre asta. Am de gând să scriu despre toate. Iar la întrunirea municipală de joi seara, nu cred c-am să fiu singura care va avea nişte întrebări serioase pentru James Rennie.

Îi puse o mană pe braţ:

— Voi vedea ce pot să aflu despre crimele astea, apoi am să scriu ce-am descoperit. Plus un editorial cât de tare pot să-l fac, fără să mă pierd în vorbe.

Râse fără chef, scurt, ca un lătrat.

— Când e vorba de dat din gură, Jim Rennie are avantajul de a juca pe teren propriu.

— Nu înţeleg ce vrei să…

— N-are nimic, vezi-ţi de-ale tale. Am nevoie doar de câteva minute ca să-mi revin. Pe urmă, poate mă hotărăsc cu cine să vorbesc mai întâi. Fiindcă n-avem prea mult timp, dacă vrem ca diseară să intre la tipar.

— La fotocopiator.

— Ce?

— Diseară, intră la fotocopiator.

Julia îi zâmbi tremurător şi-i făcu semn să-şi vadă de drum. Ajuns la uşa redacţiei, Pete se uită înapoi. Julia îi mai făcu o dată cu mâna, ca să-i arate că era totul în regulă, apoi se uită prin geamul prăfuit al vitrinei. Sala de proiecţie din centrul oraşului era închisă de cinci ani, iar cinematograful drive-in de la periferie nu mai exista de mult – parcarea auxiliară a lui Rennie se afla în locul în care ecranul dominase cândva Şoseaua 119 – dar, cum-necum, Ray Towle reuşise să-şi ducă înainte, şontâc-şontâc, micul şi răpănosul emporium galorium. O parte din vitrină conţinea cărţi de autoajutorare. În restul spaţiului stăteau îngrămădite volume de buzunar cu coperte reprezentând conace învăluite-n ceaţă, duduiţe nefericite şi malaci cu pieptul gol, călări sau pedeştri. Câţiva dintre ei îşi agitau mândri spadele şi păreau să fie înveşmântaţi numai în chiloţei. „HAI ALLEGRO, NU ANDANTE / HAI LA INTRIGI CAPTIVANTE!” invita inscripţia din această latură a vitrinei.

Intrigi captivante, într-adevăr.

„Ca şi cum Domul n-ar fi fost destul de rău, destul de anormal, îl mai avem şi pe Alesul venit din infern. ”

Ceea ce-o îngrijora cel mai mult, îşi dădu ea seama – ceea ce o speria cel mai tare –, era iuţeala cu care se întâmpla totul. Rennie se obişnuise să fie cel mai mare şi mai tare cocoş din poiată, şi era de aşteptat să-ncerce, mai devreme sau mai târziu, să-şi consolideze puterea asupra oraşului – eventual, după o săptămână sau o lună de izolare. Dar trecuseră numai trei zile şi schimbările mergeau din plin. Dacă, în aceeaşi seară, Cox şi cercetătorii lui reuşeau să spargă Domul? Dacă dispărea de la sine, chiar…? Atunci, Big Jim ar fi revenit imediat la mărimea lui normală, cu singura deosebire că mai avea şi gălbenuş de ou clocit pe faţă.

— Care ou…? se întrebă, privind în continuare cuvintele „INTRIGI CAPTIVANTE”. Va spune că n-a făcut decât tot ce se putea, în condiţii dificile. Şi-l vor crede.

Probabil că aşa era. Dar asta tot nu explica de ce nu aşteptase mai mult până să facă prima mişcare.

„Fiindcă s-a întâmplat ceva neprevăzut, şi nu mai are încotro. Şi…”

— Din păcate, nu cred că e chiar întreg la minte, spuse ea spre grămada de cărţi. Nici nu cred c-a fost vreodată.

Chiar dacă acesta era adevărul, cum să explici faptul că nişte oameni care încă mai aveau cămările pline dăduseră iama-n supermarketul local? Nu avea niciun sens – decât dacă…

— Decât dacă el a instigat totul.

Dar era ridicol – Specialitatea Albastră de la Paranoid Café. Nu..? Probabil ar fi putut să-i întrebe pe unii dintre cei prezenţi la Food City ce văzuseră, dar nu erau mai importante omorurile? În fond, ea era singura jurnalistă adevărată din oraş, şi..

— Julia? Doamna Shumway?

Era atât de adâncită în gânduri, încât tresări mai-mai să-şi iasă din piele. Se răsuci în loc şi ar fi putut să cadă, dacă Jackie Wettington n-o prindea de braţ. O însoţea Linda Everett, şi ea era cea care vorbise. Amândouă păreau înspăimântate.

— Putem sta puţin de vorbă? o întrebă Jackie.

— Sigur