Vera explică împrejurările în care fusese angajată secretară.

Apoi, judecătorul continuă:

— Marston?

Anthony răspunse:

— Am primit o telegramă de la un amic. Berkeley — "Bursucul". M-a surprins pe moment, deoarece ştiam că gloaba bătrână plecase în Norvegia. Zicea să vin aici.

Wargrave încuviinţă din nou. Apoi întrebă:

— Doctorul Armstrong?

— Am fost chemat ca medic.

— Înţeleg. Îi cunoşteaţi dinainte?

— Nu. În scrisoare s-au referit la un coleg de-al meu.

— Ca să fie verosimil... da, murmură judecătorul. Şi colegul acesta... probabil că tocmai lipsea din oraş?

— Da, da.

Lombard, care se uitase tot timpul la Blore, spuse deodată:

— Ştiţi ceva, m-am gândit că...

Judecătorul ridică mâna:

— O clipă...

— Dar...

— Răbdare, domnule Lombard, să luăm lucrurile pe rând. Pentru moment cercetăm cauzele care ne-au adus aici... General Macarthur?

Mângâindu-şi mustaţa, generalul bolborosi:

— Am primit o scrisoare... de la acest individ Owen... menţiona câţiva foşti camarazi care urmau să vină... se scuza pentru această invitaţie neceremonioasă. Mă tem că nu am păstrat scrisoarea.

— Domnule Lombard? întrebă în continuare Wargrave.

Lombard se gândise între timp. Să dea cărţile pe faţă sau nu? Se hotărî:

— Acelaşi lucru. Invitaţie... menţionaţi prieteni comuni... am căzut în cursă. Din păcate am rupt scrisoarea.

Judecătorul Wargrave îşi îndreptă atenţia asupra lui Blore. Îşi duse degetul la buze şi vocea îi deveni primejdios de politicoasă:

— Adineauri am trecut printr-o experienţă neplăcută. O voce, după toate aparenţele fără trup, ne-a vorbit adresându-ni-se tuturor pe nume şi aducându-ne anumite acuzaţii precise. Ne vom ocupa îndată şi de ele. Pentru moment mă interesează un lucru mai puţin important. Printre numele pomenite a fost şi cel de William Henry Blore. Dar, după câte ştim, printre noi nu se află nimeni cu numele de Blore. Iar numele Davis nu a fost amintit. Ce ne puteţi spune despre asta, domnule Davis?

Blore răspunse îmbufnat:

— Acum, că tot s-a aflat, cred că ar fi mai bine să recunosc că nu mă cheamă Davis.

— Eşti William Henry Blore?

— Exact.

— Vreau să adaug ceva, spuse Lombard. Nu numai că te afli aici sub un nume fals, domnule Blore, dar am observat astă-seară că eşti şi un mincinos clasa întâi. Pretinzi că vii din Natal, Africa de Sud. Cunosc Africa de Sud şi Natalul şi sunt gata să jur că în viaţa dumitale n-ai pus piciorul acolo.

Toţi ochii se-ntoarseră spre Blore. Ochi furioşi şi bănuitori. Anthony Marston se apropie de el cu pumnii strânşi.

— Acum să te vedem, porcule, spuse. Ai de dat vreo explicaţie?

Blore dădu capul pe spate, împingându-şi bărbia înainte.

— M-aţi înţeles greşit, domnilor. Puteţi să-mi vedeţi actele. Am făcut parte din C.I.D.{4} În prezent conduc o agenţie de detectivi în Plymouth. Am fost trimis aici.

— De cine? întrebă judecătorul Wargrave.

— De acest Owen. Am primit o sumă de bani frumuşică pentru cheltuieli şi instrucţiuni ce să fac. Trebuia să mă alătur grupului trecând drept invitat. Mi s-au comunicat numele dumneavoastră. Trebuia să vă observ pe toţi.

— Ţi s-a dat vreo explicaţie?

Blore spuse cu amărăciune:

— Bijuteriile doamnei Owen. Doamna Owen, pe dracu! Nici nu cred că există o astfel de persoană.

Judecătorul îşi lovi din nou buzele cu degetul, de data asta apreciativ:

— Concluziile dumitale par juste. Într-adevăr, Ulick Norman Owen! În scrisoarea domnişoarei Brent, deşi numele de familie apare ca o simplă mâzgălitură, numele de botez sunt destul de clare — Una Nancy. Observaţi că în ambele cazuri avem de-a face cu aceleaşi iniţiale: Ulick Norman Owen, Una Nancy Owen, adică U. N. Owen. Sau, printr-un uşor efort de fantezie — UNKNOWN.{5}

— Dar e fantastic, e o nebunie, exclamă Vera.

Judecătorul aprobă:

— O, da. Nu mă îndoiesc că am fost invitaţi aici de un nebun, probabil un criminal periculos.

Capitolul al patrulea

I

Pentru moment se făcu tăcere. O tăcere plină de nelinişte şi de consternare. Vocea potolită, clară a judecătorului reluă firul:

— Să trecem acum la etapa următoare a anchetei noastre. Mai întâi, trebuie să adaug totuşi şi eu probele mele la cele spuse de dumneavoastră.

Scoase o scrisoare din buzunar şi o aruncă pe masă.

— Scrisoarea aceasta pare să vină de la o veche prietenă de-a mea, Lady Constance Culmington. N-am văzut-o de câţiva ani. O ştiam plecată în Orient. Este exact genul de scrisoare vagă, incoerentă pe care ar scrie-o — mă roagă s-o întâlnesc aici. La gazde se referă în termeni foarte vagi. Aceeaşi tehnică, dacă observaţi. Menţionez acest fapt, numai pentru că se potriveşte cu celelalte dovezi. Din toate reiese un amănunt interesant: oricine e cel care ne-a atras aici, ştie sau şi-a dat osteneala să afle o mulţime de lucruri despre noi. Această persoană, oricine ar fi, ştie că sunt prieten cu Lady Constance şi cunoaşte stilul ei epistolar. Ştie ceva despre colegii doctorului Armstrong şi pe unde se află acum. Cunoaşte porecla prietenului domnului Marston şi genul de telegrame pe care le trimite. Ştie exact unde şi-a petrecut domnişoara Brent vacanţa acum doi ani şi oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Ştie totul despre foştii camarazi ai generalului Macarthur.

Făcu o pauză, apoi continuă:

— Ştie, după cum vedeţi, o mulţime de lucruri. Şi din aceste cunoştinţe pe care le are despre noi, a alcătuit o serie de acuzaţii foarte precise.

Se stârni imediat o hărmălaie nemaipomenită:

— O grămadă de minciuni sfruntate. Calomnii! strigă generalul Macarthur.

— Neadevărate! ţipă Vera, respirând greu. Şi pline de cruzime!

— E o minciună... o minciună păcătoasă... noi niciodată — nici unul dintre noi... se auzi vocea răguşită a lui Rogers.

— Nu ştiu la ce se referă nebunul ăsta, mârâi Marston.

Mâna ridicată a judecătorului Wargrave potoli tumultul. Apoi, alegându-şi cu grijă cuvintele, rosti:

— Vreau să vă spun ceva. Prietenul nostru necunoscut mă acuză de uciderea unui oarecare Edward Seton. Mi-l amintesc perfect. A fost adus în faţa mea pentru a fi judecat... în iunie 1930. Era acuzat de uciderea unei femei în vârstă. A fost foarte bine apărat şi a făcut o bună impresie asupra juriului. Totuşi, probele dovedeau precis că e vinovat. Am tras concluziile bazându-mă pe aceste probe şi juraţii l-au găsit vinovat. Pronunţând sentinţa de condamnare la moarte, n-am făcut decât să fiu de aceeaşi părere cu juriul. S-a făcut recurs, pe motiv de viciu