e nevoie ca Dantès să moară; de altminteri, ar fi păcat să moară. E un băiat bun şi ţin la el. În sănătatea ta, Dantès!

Fernand se ridică mânios.

— Lasă-l să spună, glăsui Danglars, ţinându-l pe tânăr; de altminteri, oricât de beat ar fi, nu greşeşte prea mult. Absenţa desparte tot aşa de bine ca moartea. Închipuie-ţi că între Edmond şi Mercédès s-ar afla zidurile unei închisori; ele îi vor despărţi tot atât de mult ca şi cum între ei s-ar afla lespedea unui mormânt.

— Da, dar din închisoare poţi ieşi, spuse Caderousse, care ţinea să-şi spună părerea, deşi avea mintea înceţoşată. Iar când ai ieşit din închisoare şi te cheamă Edmond Dantès, te răzbuni.

— Ce-are a face? murmură Fernand.

— Şi, în definitiv, de ce l-ar întemniţa pe Dantès? reluă Caderousse. N-a furat, n-a asasinat.

— Taci, glăsui Danglars.

— Nu vreau să tac, spuse Caderousse. Vreau să mi se spună de ce să fie întemniţat Dantès. Mie mi-e drag Dantès. În sănătatea ta, Dantès!

Şi dădu pe gât încă un pahar cu vin.

Danglars urmări în ochii stinşi ai croitorului progresele beţiei şi, întorcându-se spre Fernand, îi zise:

— Înţelegi, aşadar, glăsui el, că nu este nevoie să-l ucizi.

— Nu, desigur, dacă, precum spuneai dumneata adineauri, am putea face ca Dantès să fie arestat. Dar ce mijloc vei folosi?

— Căutând cu luare aminte, am putea să găsim unul, spuse Danglars. Dar, continuă el, pentru ce dracu' mă amestec eu? Ce-mi pasă mie?

— Nu ştiu dacă îţi pasă, spuse Fernand, prinzându-l de braţ; ceea ce ştiu însă, e că ai un motiv special de ură contra lui Dantès: cine urăşte nu se înşeală asupra simţămintelor altora.

— Eu, motive de ură în contra lui Dantès? Pe cinstea mea, nici unul. Te-am văzut nenorocit şi m-a interesat nenorocirea dumitale, atâta tot. Dacă crezi că fac asta pentru mine, atunci adio, scumpe prietene; ieşi din încurcătură cum te pricepi.

Danglars se prefăcu că se ridică.

— Nu, spuse Fernand, reţinându-l, rămâi. La urma urmei puţin îmi pasă dacă îi porţi pică lui Dantès sau nu. Eu îi port, recunosc cu tărie. Găseşte mijlocul şi-l execut, numai să nu fie vorba de moarte de om, căci Mercédès a spus că se omoară dacă ar fi omorât Dantès.

Caderousse, care îşi lăsase capul pe masă, ridică fruntea, uitându-se la Fernand şi la Danglars cu ochi îngreuiaţi, buimaci:

— Să-l omoare pe Dantès? glăsui el. Cine spune să-l omoare pe Dantès? Eu nu vreau să-l omoare. E prietenul meu. S-a oferit azi dimineaţă să-şi împartă banii cu mine, aşa cum şi eu i-am împărţit cu el; nu vreau să-l omoare pe Dantès.

— Dar cine-ţi spuse că-l omoară, nătărăule? reluă Danglars. E vorba doar de o glumă. Bea în sănătatea lui, adăugă el umplând paharul lui Caderousse şi lasă-ne în pace.

— Da, da, în sănătatea lui Dantès, spuse Caderousse, deşertând paharul. În sănătatea lui. În sănătatea lui...

— Şi mijlocul? spuse Fernand.

— Cum, încă nu l-ai găsit?

— Nu, dumneata ţi-ai asumat sarcina asta.

— Adevărat, reluă Danglars, francezii au asupra spaniolilor superioritatea că spaniolii rumegă şi francezii inventează.

— Atunci inventează, spuse Fernand cu nerăbdare.

— Chelner, glăsui Danglars, o pană, cerneală şi hârtie!

— O pană, cerneală şi hârtie, murmură Fernand.

— Da, eu sunt agent contabil: pana, cerneala şi hârtia sunt instrumentele mele; iar fără instrumente, nu ştiu să fac nimic.

— O pană, cerneală şi hârtie, strigă la rândul său Fernand.

— Aveţi aici pe masă ceea ce doriţi, spuse chelnerul, arătând obiectele cerute.

— Atunci dă-ni-le.

Chelnerul luă hârtia, cerneala şi pana, depunându-le pe masa de sub umbrar.

— Când te gândeşti, spuse Caderousse, lăsându-şi mâna pe hârtie, că poţi, cu astea, să ucizi un om mai sigur decât dacă l-ai aştepta în întunericul unei păduri pentru a-l asasina. Mie mi-a fost totdeauna mai mult frică de o pană, de o sticlă cu cerneală şi de o foaie de hârtie, decât de o spadă sau de un pistol.

— Afurisitul nu este încă aşa de beat cum pare, spuse Danglars. Fernand, toarnă-i de băut.

Fernand umplu paharul lui Caderousse, iar acesta, un veritabil băutor, luă mâna de pe hârtie şi o duse la pahar.

Catalanul urmări mişcarea până când, aproape învins de noul atac, Caderousse lăsă paharul, sau, mai bine zis, îi dădu drumul pe masă.

— Ei, reluă catalanul, văzând că ultimul rest al minţii lui Caderousse începea să dispară sub efectul paharului cu vin.

— Aşadar, îţi spuneam, reluă Danglars, că dacă, după o călătorie ca aceasta făcută de Dantès şi în care el a ajuns la Neapole şi pe insula Elba, cineva l-ar denunţa procurorului ca agent bonapartist...

— Îl voi denunţa eu, spuse flăcăul cu însufleţire.

— Bine, dar în acest caz eşti pus să iscăleşti declaraţia, eşti confruntat cu cel pe care l-ai denunţat: eu îţi ofer mijloace să-ţi susţii acuzaţia; dar Dantès nu poate să rămână la nesfârşit în închisoare; într-o zi sau alta el va ieşi, iar atunci va fi vai de cel care l-a băgat.

— Eu nu cer decât un lucru, spuse Fernand: să vină şi să-mi caute pricină.

— Da şi Mercédès? Mercédès, care te urăşte dacă ai cuteza să zgârii epiderma adoratului ei Edmond?

— Într-adevăr, spuse Fernand.

— Nu, nu, reluă Danglars, dacă te hotărăşti la asta, ar fi bine să iei, aşa cum iau eu, pana, s-o moi în cerneală şi să scrii cu stânga, pentru ca scrisul să nu fie recunoscut, un mic denunţ conceput astfel:

Şi, întărindu-şi cuvintele cu fapta, Danglars scrise cu stânga, cu un scris răsturnat, fără nici o asemănare cu scrierea sa obişnuită, următoarele rânduri pe care le dădu lui Fernand şi pe care Fernand le citi încet:

 

"Domnul procuror regal este înştiinţat, de un prieten al tronului şi al religiei, că numitului Edmond Dantès, secundul vasului «Faraon», sosit azi dimineaţă din Smirna, după ce s-a oprit la Neapole şi la Porto-Ferrajo, i-au fost încredinţate de către Murat o scrisoare pentru uzurpator şi de către uzurpator o scrisoare pentru comitetul bonapartist din Paris.

Dovada crimei sale se poate face arestându-l, căci scrisoarea se va găsi sau la el, sau la părintele său, sau în cabina sa de pe bordul «Faraonului»"..

 

— Aşa, continuă Danglars. În felul acesta răzbunarea dumitale va fi