— Ei, ce zici de oamenii noştri, Vincenzo ?

— Îmi plac, zise Mircea, silindu-se să pară cît mai jovial. Sînt operativi.

De la Partinico şoseaua porni să urce şerpuitoare împlîntîndu-se în masivul muntos, pe care trebuia să-l străbată spre a coborî la Palermo.

Distanţa dintre Fiat şi maşina dinainte se menţinea constantă. Lăsară în dreapta vîrful Vutura, în stînga muntele Gibilforni şi se avîntară în jos pe serpentinele care coborau spre Castellano. în depărtare se zărea oraşul palermo, încadrat de munţii Pelleregrino şi Grifone. Golful Palermo îşi desfăşura pînă la orizont apele violete.

Mircea admiră cu nesaţ măreaţa privelişte.

Mai aveau vreo doi kilometri pînă la Passo di Rigona. Şoseaua se depăna acum dreaptă. înainte Buick-ul gonea

OU aproape o sută de kilometri pe oră. Fiat-ul îl urma i idei ca o umbră. Deodată, dintr-un drum care se deschidea spre stînga,

lîşni o maşină albastră, care taie drumul Bmcfc-ului. Se iuzi un răpăit de mitralieră. ......

Mircea asistă uluit la scena.care se desfăşură cu vi-icza fulgerului. Buick- ul scăpat de sub control, porni spre Ireapta; părăsi şoseaua şi se rostogoli de cîteva ori. Se auzi o explozie, apoi o limbă de foc se avîntă spre cer.

Maşina albastră îşi mări viteza îndreptîndu-se spre Passo di Rigona. Silueta ei se micşoră în zare.

Alfano şi Michelotto ridicară instinctiv armele.

— Nu ! porunci sec unchiul Gino.

— îi lăsăm să ne scape ? strigă furios Michelotto. Cînd Fiat-ul ajunse în dreptul automobilului care ardea ca o torfcă, unchiul Gino ordonă scurt.

— Opreşte !

Fiat-ul stopa în scrîşnet de frîne.

Cu agilitate surprinzătoare pentru vîrsta lui, unchiul Gino sări din maşină şi se îndreptă în fugă spre carcasă incandescentă a Bwicfc-ului.

Mircea, Michelotto şi Alfano îl urmară.

Unchiul Gino se opri la cîţiva paşi de rugul care răs-pîndea miros de benzină şi de cauciuc ars. Se auziră o serie de pocnete. Exploda muniţia din maşina incendiată.

— Sau dus cu toţii, murmură unchiul Gino. Soarta asta ar fi trebuit s-o avem noi, adăugă el după cîteva clipe. Se întoarse spre Mircea. Ar fi fost al treilea accident... Şi ultimul... Se scarpină în bărbie. Primirea asta ia pentru tine, Vincenzo. Aş putea să jur. Se îndreptă spre

Fiat. Michelotto bolborosi indignat.

— I-am lăsat să ne scape...

Alfano îşi încleştase fălcile şi nu scoase o vorbă. Mircea simţi că i se îngustează brusc gulerul. Aventura începea să ia o întorsătură puţin plăcută. Unchiul Gino se uită crunt la Michelotto :

— Ce-ai fi vrut ? Să ne fi bătut cu mitralierele pe străzile oraşului ? Să ne fi urcat toată poliţia în cap ?

— Te-ai făcut prea prudent, Don Gino, zise Michelotto, dîndu-se la o parte astfel încît Mircea să se urce to F i a t. . Ar fi fost mai bine...

— Gura ! i-o reteză unchiul: Gino.

Michelotto mirii ca un dulău; pus pe harţă, dar nm mai stărui să-şi continue fraza. Se urcară cu toţii în maşini.

— E bine să dispărem cit mai repede de aiei,, zise lanehiul Gino. Curioşii şi carabinierii nu vor întârzia să; «feai năvală...

Fiat-ul se puse în mişcare*. Traversă cu mare viteză Passo di Eigona şi se avîntă pe şoseaua care ducea la Palermo. '

— îmi lasă gura apă cînd mă gîndesc la caviarul de fi* Don.- Seraf ino,

zise imchiul Gino, aprinzîndu-şi dini nou pipa, care apucase să se stingă,..

*

* *

Mîna fină şi îngrijită a lui Don Serafino ridică paharul eu şampanie. Flăcăruile sfeşnicelor de argint de pe masă se reflectau în cristalele bizatate şi în porţelarmriîe fine.

— În cinstea Iui Vincenzo Genovese, fiu rătăcitor al Siciliei, întors printre ai săi.

Toţi convivii se ridicară în picioare, înălţînd ca la poruncă paharele.

Mircea imrîfumi rnefinrndu-se ceremonios. Se eon-forma- protocolului stoet, impus de prezenţa lui. Pa» Serafinoi

Don Serafino îşi muie buzele subţiri şi vinete în şampania acidulată. Paharele fură golite pînă la fund.. Convivii se aşezară din nou pe scaune.

— Vincenzo, zise Don Serafino, eşti un om abiî nu numai în afaceri, dar şi în folosirea forţei.

Un bărbat foarte elegant, eu o expresie iromeă în oehi-i cenuşii, iscoditori şi plini de îndrăzneală, zîmbi enigmatic. Avea silueta şi gesturile unui actor de cinema eare se ştie punctul de atracţie al tuturor.

— Te felicit, Vincenzoi pentra modul discret în eare fc-ai. lichidat pe Jack îteaa. I s-a găsit cadavrul pe terasementul căii ferate, ciuruit de gloanţe... Dar cu bietul român ce-ai avut ?

Mircea încreţi din sprîncene. Simţi că i se taie respiratia. Românul? Ce complicaţii interveniseră! Reuşi t o t u s i să- ş i păstreze calmul.

—Adică ? rosti el cu afectată impertinenţă.

— Dragă Vincenzo, interveni Don Serafino cu tact, departe de noi să-ţi cerem socoteala. Remarcăm numai c ă moartea românului ar putea să atragă după sine o pub l i c i l a t e cam supărătoare. Mai era şi scriitor.

— Probabil că a fost silit să-l suprime şi pe român, .I N C unchiul Gino sărindu-i în ajutor. Martorii inoportuni...

— în Italia e recomandabil să fii mai prudent şi mai... temperat, zise bărbatul cel elegant.

— Nu am venit în Italia ca să primesc lecţii, replică JVIireea bătăios.

Se impunea să-şi susţină rolul pînă la capăt. Intransigenţa era obligatorie.

Orice slăbiciune putea să-l coste scump. Făcuse o experienţă în acest sens pe vas şi nu mai voia s-o repete...

— Joe, Vincenzo, basta, basta ! rosti Don Serafino, autoritar. Nu-mi plac certurile. Joe îţi este prieten. în sarcina lui se află paza dumitale.

— Am văzut cit e de eficientă paza asta. Numai graţie lui Don Gino mai sînt'acum în viaţă.

— Don Cirro îşi va primi pedeapsa, zise Joe cu răceală.

îşi umplu paharul cu şampanie şi-l dădu peste cap.

Toată discuţia fusese urmărită în tăcere de un al cincilea personaj, care îşi revărsa pe scaun corpolenţa ele-fantină. Ochii îi erau îngropaţi în osînză. In partea dreaptă a gîtului diform atîrna o protuberantă care-i acoperea în parte gulerul hainei. Mîinile-i semănau cu nişte perniţe. Mesteca domol caviarul amintind o rumegătoare.

Din masa aceasta de carne ieşi un glas