pe hârtie albă, de bună calitate, ce nu putea fi procurată din comerţ; Barley nu şi-l imaginase pe Goethe capabil să redacteze un document arătând atât de convenţional. Katia îşi retrase mâna, dar cu delicateţe.

— Igor este prietenul din Leningrad al lui Iakov. Au fost colegi.

— Grozav! Şi cu ce se ocupă acum?

A fost contrariată de întrebarea lui, dar nerăbdătoare să-i afle reacţia la scrisoare, chiar dacă nu putea s-o judece decât după aparenţe.

— E un om de ştiinţă care lucrează nu ştiu ce pentru un minister. Ce contează cu ce se ocupă Igor? Vrei să ţi-o traduc sau nu?

— Care e numele său de familie?

I-l spuse şi, în ciuda confuziei lui, îl încântă virulenţa glasului ei. „Ar fi trebuit să petrecem ani întregi împreună, nu ore, gândi el. Ar fi trebuit să ne tragem de păr când eram mici. Ar fi trebuit să facem tot ceea ce n-am făcut niciodată, înainte de a fi prea târziu.” Îi ţinea scrisoarea, iar ea îngenunche cu dezinvoltură în spatele său, pe iarbă, sprijinindu-se cu o mâna de umărul lui, în timp ce urmărea cu cealaltă mână, peste el, rândurile, pe măsură ce traducea. Îi putea simţi sânii atingându-i spatele. Efervescenţa lumii sale interioare se calma, teribilele sale suspiciuni făceau loc unei stări de spirit ceva mai analitice.

— Asta este adresa, un simplu număr de căsuţă poştală, e firesc, spuse ea cu vârful degetului în colţul din dreapta sus al scrisorii. Se afla într-un spital special, poate că într-un oraş special. A scris scrisoarea în pat – vezi ce bine scrie când e treaz? – şi a dat-o unui prieten care pleca la Moscova. Prietenul i-a dat-o lui Igor. Normal. „Iubita mea Katia.” N-a început chiar aşa. Dezmierdările au fost altele. Dar nu contează. „Am fost lovit de o formă de hepatită, dar boala este instructivă şi sunt în viaţă.” Atât de tipic pentru el: să extragă întotdeauna o lecţie morală. Katia arătă din nou cu degetul. Cuvântul acesta dovedeşte că hepatita este chiar mai gravă. Este „virulentă”.

— „Virală”, o corectă calm Barley.

Mâna de pe umărul său se strânse dojenitoare.

— Ce contează care este cuvântul? Vrei să aduc un dicţionar? „Am avut temperatură mare şi multă fantezie…”

— Halucinaţii, o corectă din nou Barley.

— Cuvântul este galutinatia… începu ea furioasă.

— Fie cum zici!

— „…Dar acum m-am făcut bine şi, în două zile, voi pleca în convalescenţă timp de o săptămână la un centru de recuperare de pe malul mării.” Nu spune care mare. De ce ar face-o? „Voi putea face tot ce vreau, doar să nu beau votcă. Aceasta este însă o constrângere birocratică pe care, în calitate de bun om de ştiinţă ce sunt, o voi ignora foarte repede.” Nu e şi asta tipic pentru el? Ca imediat după hepatită să se gândească la votcă?

— Absolut, o aprobă Barley, zâmbindu-i pentru a-i face plăcere, sau poate pentru a se linişti pe el însuşi.

Rândurile erau foarte drepte, ca şi cum ar fi fost scrise pe hârtie liniată. Niciun cuvânt nu era şters.

— „Dacă toţi ruşii ar avea acces la spitale ca acesta, cât de sănătoasă ar deveni naţiunea noastră în curând!” Întotdeauna idealist, chiar atunci când este bolnav. „Infirmierele sunt atât de frumoase iar medicii atât de tineri şi de chipeşi, că pare a fi mai curând o casă a dragostei, decât o casă a bolii.” Spune asta ca să mă facă geloasă. Dar ştii ceva? Nu-i stă în fire să vorbească despre oameni fericiţi. Iakov este un tragedian. E chiar sceptic. Cred că i-au vindecat şi accesele de deprimare. „Ieri am făcut exerciţii pentru prima oară, dar m-am simţit epuizat ca un copil. Am stat după aceea întins pe balcon şi m-am bronzat înainte de a adormi ca un înger, fără altă greutate pe conştiinţă decât aceea că m-am purtat prost cu tine, că te-am exploatat întotdeauna.” Urmează cuvinte de dragoste, nu le voi traduce.

— Întotdeauna face aşa?

— Ţi-am spus doar, îi răspunse ea râzând. Nici faptul că-mi scrie nu e firesc şi au trecut multe luni, aş zice ani, de când n-a mai vorbit de iubirea noastră, acum total platonică. Cred că boala l-a făcut puţin sentimental, aşa că îl iert. (Ea întoarse pagina din mâna lui şi din nou mâinile li se întâlniră, dar a lui Barley era rece ca gheaţa. A fost surprins în sinea sa că ea nu a făcut nicio remarcă.) Acum ajungem la domnul Barley. Adică la tine. Este extrem de precaut. Nu-ţi menţionează numele. Boala, cel puţin, nu i-a afectat discreţia. „Te rog să-i spui bunului nostru prieten că voi face tot ce-mi stă în putinţă să-l văd în timpul vizitei sale, cu condiţia ca însănătoşirea mea să meargă bine. Să aducă cu el materialele, iar eu voi încerca să fac acelaşi lucru. Trebuie să ţin o conferinţă la Saratov în săptămâna aceea.” Igor spune că e vorba despre Academia Militară. Iakov întotdeauna ţine o conferinţă acolo în luna septembrie. Uite câte lucruri afli când se îmbolnăveşte cineva. „Voi veni la Moscova cât voi putea de repede. Dacă vorbeşti cu el înaintea mea, te rog, spune-i următoarele: să aducă întrebările pe care le mai au de pus pentru că, după aceea, nu mai am de gând să răspund nimic oamenilor în cenuşiu. Spune-i că lista sa trebuie să fie finală şi exhaustivă.”

Barley ascultă în tăcere urmarea instrucţiunilor lui Goethe, tot atât de categorice cum fuseseră la Leningrad. În timp ce asculta, norii negri ai neîncrederii s-au strâns în sinea sa, teroarea secretă copleşindu-l, până ajunse să-i fie din nou greaţă.

„O pagină de traducere, dar tipărită, te rog, tiparul este cu mult mai relevant, spuse ea în numele lui Goethe.

Aş vrea o introducere semnată de profesorul Killian de la Stockholm, te rog să-l abordezi cât de curând posibil, citea ea.

Ai alte reacţii din partea intelectualităţii voastre? Dacă da, fii amabil şi informează-mă.”

Date posibile de publicare. Goethe auzise că toamna piaţa era cea mai bună, dar oare trebuie să aşteptăm un an întreg? întrebă ea în numele iubitului ei.

„Şi din nou problema titlului. Ce zici de Cea mai mare minciună din lume? Vreau să văd o