La primul cuvânt al cântecului oamenii din jurul focului se ridicaseră şi se apropiaseră de debarcader, cu ochii fixaţi asupra bărcii a cărei forţă şi ale cărei intenţii se străduiau vădit să le aprecieze. În curând ei părură că au examinat-o îndeajuns şi se aşezară din nou, cu excepţia unuia singur care rămase în picioare, pe ţărm, în jurul focului unde se frigea o căpri-oară întreagă.

Când barca ajunse la vreo douăzeci de paşi de uscat, omul de pe ţărm făcu maşinal cu carabina gestul unei santinele ce aşteaptă o patrulă şi strigă în dialect sard:

— Cine e? Stai!

Franz îşi încărcă atunci cu răceală armele.

Gaetano schimbă cu omul câteva cuvinte, din care călătorul nu înţelese nimic, dar care, de bună seamă, îl priveau.

— Excelenţa sa, întrebă stăpânul, vrea să-şi spună numele, sau să rămână necunoscut?

— De bună seamă că numele meu le e cu totul necunoscut; spune-le numai, declară Franz, că sunt un francez care călătoreşte de plăcere.

După ce Gaetano transmise răspunsul acesta, santinela dădu un ordin unuia dintre oamenii de la foc, care se ridică îndată şi dispăru printre stânci.

Se făcu tăcere. Fiecare părea preocupat de treburile sale: Franz de debarcare, mateloţii de pânze, contrabandiştii de căprioară. Dar, în nepăsarea aceasta aparentă, se observau unii pe alţii.

Omul care se depărtase, reapăru deodată dinspre partea opusă aceleia pe unde dispăruse. Făcu un semn din cap santinelei, care se întoarse spre ei şi se mărgini să rostească doar aceste cuvinte: S'accommodi.

Italienescul s'accommodi este intraductibil; el vrea să spună totodată: veniţi, intraţi, fiţi bine veniţi, faceţi ca la dumneavoastră acasă, sunteţi stăpâni. Seamănă cu fraza aceea a lui Molière care îl uimea aşa de mult pe burghezul gentilom prin cantitatea de lucruri ce conţinea.

Mateloţii nu aşteptară să li se spună de două ori; din patru lopeţi barca ajunse la uscat. Gaetano sări pe ţărm, schimbă alte câteva cuvinte în şoaptă cu santinela. Tovarăşii săi coborâră unul după altul; veni, în sfârşit şi rândul lui Franz.

El avea una din puşti de-a curmezişul pieptului, Gaetano avea cealaltă puşcă, un matelot îi ţinea carabina. Costumul său era totodată de artist şi de dandy, ceea ce nu inspiră gazdelor nici o bănuială şi deci nici o nelinişte.

Priponiră barca de ţărm, făcură câţiva paşi în căutarea unui bivuac comod; dar, fără îndoială, punctul spre care se îndreptau nu convenea contrabandistului care îndeplinea serviciul de paznic, deoarece îi strigă lui Gaetano:

— Nu, nu pe acolo, vă rog.

Gaetano îngăimă o scuză şi, fără să mai stăruiască, înaintă spre partea opusă, în timp ce doi mateloţi aprinseseră nişte torţe la foc, pentru a lumina drumul.

Făcură vreo treizeci de paşi şi se opriră pe-o mică esplanadă înconjurată de stânci în care fuseseră scobite nişte scaune asemănătoare oarecum unor mici gherete, unde santinela ar putea să stea aşezată. De jur împrejur creşteau, în vine de pământ vegetal, câţiva stejari pitici şi tufişuri dese de mirţi. Franz aplecă o torţă şi îşi dădu seama, după un morman de ce-nuşă, că nu descoperise cel dintâi confortul localităţii acesteia şi că, desigur, ca era una dintre popasurile obişnuite ale vizitatorilor nomazi de pe insula Monte-Cristo.

Încordarea sa încetase; după ce a pus piciorul pe uscat, după ce a văzut atitudinea, dacă nu prietenească cel puţin indiferentă, a amfitrionilor, preocupările sale dispăruseră, iar în contactul cu aroma căprioarei, care se frigea în bivuacul de alături, preocupările se schimbaseră în poftă de mâncare.

Îi aduse la cunoştinţă aceasta lui Gaetano, care îi răspunse că nimic nu poate fi mai simplu decât o cină atunci când ai, cum aveau ei în barcă, pâine, vin, şase potârnichi şi un foc bun pentru a le frige.

— De altminteri, adăugă el, dacă Excelenta voastră găseşte că aroma căprioarei este aşa de ispititoare, pot să mă duc şi să ofer vecinilor noştri două din păsările pe care le avem pentru o felie din patrupedul lor.

— Du-te, Gaetano, du-te, glăsui Franz; dumneata eşti într-adevăr născut cu geniul negocierii.

Între timp, mateloţii smulseră mănunchiuri de buruieni şi făcură legături, cărora le dădură foc, ceea ce produse un jar destul de respectabil.

Franz aştepta deci cu nerăbdare, adulmecând întruna aroma căprioarei, întoarcerea stăpânului, când acesta reapăru şi veni la el cu un aer foarte neliniştit.

— Ei, ce e? ce s-a întâmplat? întrebă el. Au respins propunerea noastră?

— Dimpotrivă, declară Gaetano, conducătorul căruia i s-a spus că sunteţi un tânăr francez vă invită să luaţi masa cu el.

— Ei, dar conducătorul acesta e un om foarte civilizat, spuse Franz şi nu văd de ce aş refuza, cu atât mai mult cu cât aduc partea mea de cină.

— O, nu-i vorba de asta; el are de mâncare mai mult decât este nevoie, dar pune o condiţie ciudată venirii dumneavoastră la el.

— La el? întrebă tânărul, şi-a construit cumva o casă, aici?

— Nu, dar are un cămin foarte confortabil după cât se spune.

— Îl cunoşti pe conducătorul acesta?

— Am auzit vorbindu-se de el.

— De bine sau de rău?

— Şi într-un fel şi într-altul.

— Drace! Şi care este condiţia?

— Să vă lăsaţi legat la ochi şi să nu scoateţi legătura decât când vă va invita el.

Franz scrută cât mai mult privirea lui Gaetano, ca să afle ce anume ascundea propunerea lui.

— Ei, da, glăsui acesta, răspunzând gândirii lui Franz, ştiu bine, lucrul merită să fie chibzuit.

— Dumneata ce ai fi făcut în locul meu? întrebă tânărul.

— Eu care nu am nimic de pierdut, aş merge.

— Ai accepta?

— Da, cel puţin din curiozitate.

— Este, va să zică, ceva curios de văzut la conducătorul acesta?

— Ascultaţi, glăsui Gaetano coborând vocea, nu ştiu dacă ceea ce se spune este adevărat...

Se opri, uitându-se dacă nu cumva vreun străin îl ascultă.

— Şi ce se spune?

— Că acest conducător trăieşte într-o subterană pe lângă care palatul Pitti este prea puţin lucru.

— Ce vis! murmură Franz, aşezându-se la loc.

— O, nu e un vis, continuă patronul, e o realitate. Cama, cârmaciul de pe "Saint-Ferdinand", a intrat într-o zi acolo şi a ieşit înmărmurit, spunând că astfel de comori nu există decât în basme.

— Ei, dar ştii că, spunându-mi acestea, m-ai face să cobor şi în peştera lui Ali-Baba? glăsui Franz.

—