Cât despre cei ce sunt băgaţi la zdup, ei bine, ăştia sunt kaeri, duşmani ai revoluţiei. Cu anii, cuvântul „revoluţie” s-a cam stafidit? Atunci să fie „duşmani ai poporului”: sună şi mai bine. (Dacă îi vom număra, după trecerea în revistă a Valurilor1, pe toţi cei întemniţaţi pe baza acestui articol, adăugind şi numărul de trei ori mai mare al membrilor de familie – izgoniţi, suspectaţi, umiliţi şi persecutaţi – vom fi siliţi să constatăm cu surprindere că, pentru întâia oară în istorie, un popor a devenit propriul său duşman, alegându-se în schimb cu un prieten de nădejde: poliţia politică.)

  Se cunoaşte anecdota de lagăr, potrivit căreia o femeie din popor, condamnată şi trimisă în lagăr, n-a putut pricepe multă vreme de ce procurorul şi judecătorul o făcuseră „miliţian călare” (de fapt, cuvântul folosit fusese „contrarevoluţionar”).2 Cine a stat în lagăr şi s-a uitat bine în jur s-a putut încredinţa că povestea e cât se poate de veridică.

  Un croitor, punând pentru o vreme acul deoparte, îl înfige, ca să nu se rătăcească, într-un ziar atârnat pe perete, nimerind chiar în ochiul lui Kagano-vici. Un client îl vede. 58, 10 ani (terorism).

  O vânzătoare, primind marfa de la un furnizor, o înregistrează pe o pagină de ziar, neavând altă hârtie la îndemână. Cifra reprezentând numărul bucăţilor de săpun nimereşte pe fruntea tovarăşului Stalin. 58, 10 ani.

  Un tractorist de la MTS Znamensk îşi garniseşte unul dintre bocanci, mai scâlciat, ca să-i ţină de cald, cu un afişul electoral al unui candidat pentru Sovietul Suprem. Femeia de serviciu (care răspundea pentru acele afişe)

  Observă că îi lipsea unul şi descoperă cine -l subtilizase. KRA, agitaţie contrarevoluţionară, 10 ani.

  Responsabilul unui cămin cultural^se duce, împreună cu paznicul, să cumpere un bust al tovarăşului Stalin. Îl cumpără. Bustul era voluminos şi greu. Trebuia pus pe o targa şi cărat în doi, dar responsabilul căminului socoate că o asemenea ipostază e sub demnitatea lui: „II aduci tu cumva”. Şi o ia înainte. Multă vreme, bătrânul paznic nu ştie cum s-o scoată la capăt Să ia bustul subsuoară – nu -l putea cuprinde. Să -l care în braţe – l-ar fi durut şira spinării, căci greutatea l-ar fi împins spre spate, în sfârşit, găseşte soluţia: îşi scoate cureaua, o petrece pe după gâtul lui Stalin şi străbate cu bustul în cârcă uliţele satului. Aici nimeni nu mai avea ce crâcni: cazul era clar. 58-8, terorism, 10 ani.

  Un marinar îi vinde unui englez o brichetă „Katiuşa” (un fitil vârât într-un capăt de ţeava, plus mecanismul de aprindere), ca suvenir, pentru o liră sterlină. Subminarea prestigiului Patriei, 58, 10 ani.

  Un ciurdar, scos din fire, îşi blestemă vaca neascultătoare, făcând-o „curvă de vită colhoznică”. 58. Condamnat.

  Ellocika Svirskaia cântă la o serată de amatori un cuplet cu niscaiva aluziiasta e rebeliune în lege. 58, 10 ani.

  Un dulgher surdo-mut reuşeşte şi el să se aleagă cu o condamnare pentru agitaţie contrarevoluţionară! Cum? Tocmai podea sala unui club. Totul fusese scos în curte, nici un cui, nici un cârlig nicăieri. Pentru timpul cât avea de lucru, omul îşi aruncă haina şi chipiul pe bustul lui Lenin. Cineva intră şi îl vede. 58, 10 ani.

  Înainte de război, Volgolag-ul mişuna de asemenea moşnegi analfabeţi de prin Tuia, Kaluga şi Smolensk. Toţi avuseseră parte de articolul 58-10, agitaţie antisovietică. Când trebuiau să se iscălească, puneau o cruce. (Relatarea lui Loşcinin.)

  Eu însumi, asta după război, am stat la un moment dat în acelaşi lagăr cu un anume Maximov, originar din Vetluga. Omul servise, de la începutul războiului, într-o unitate de artilerie antiaeriană, într-o iarnă, politrucul îi adună ca să discute în comun articolul de fond din „Pravda” (16 ianuarie 1942: „Să-i tragem neamţului, în iarna asta, o asemenea chelfăneală, încât la primăvară să nu se mai poată ridica din ţarină!”). E invitat să ia cuvântul şi Maximov, care spune: „Aşa el Trebuie altoiţi, porcii ăştia de câine, cât mai bate viscolul şi ei n-au pâslari, chiar dacă şi noi mai umblăm câteodată în bocanci. La primăvară o să fie mai greu, cu tehnica pe care o au în dotare…” Intervenţie aplaudată de politruc, ai fi zis că totul era în regulă. Dar iată că Maximov e convocat la SMERŞ, unde i se administrează 8 ani pentru „proslăvirea tehnicii germane”, 58. (Maximov făcuse, în sat, un singur an de şcoală. Fiul lui, comsomolist, militar în termen, a venit să -l viziteze în lagăr: „Mama să nu afle că eşti arestat, i-a spus, scrie-i şi tu că eşti tot în armată, că încă nu te lasă să pleci”. Nevasta îi răspunde la o cutie poştală: „Tot contingentul tău a fost demobilizat; ţie de ce nu-ţi dau drumul acasă?”. Soldatul din escortă se uită la Maximov: nebărbierit cu săptămânile, ca vai de lume, ba pe deasupra şi pe jumătate surd „Scrie-i, zice, că te-au făcut gradat şi de-aia te Ţin „. Pe şantier, careva se supără pe Maximov – surd cum era, omul nostru nu prea înţelegea ce-i spui – şi -l repede:” Uite pe cine au stricat bunătate de 58!” într-un club de colhoz, puştii ajung de la hârjoană la bătaie şi unul dintre ei agaţă cu spatele de pe perete nu ştiu ce afiş, smulgându-l. Doi băieţi, cei mai mari, sunt condamnaţi pe baza lui 58. (Potrivit unui Decret din 1935, minorii sunt răspunzători juridic pentru toate infracţiunile, începând de la vârsta de 12 ani!) Şi părinţii lor au încasat-o, chipurile pentru că ei îi învăţaseră şi-i instigaseră.

  Un şcolar ciuvaş de şaisprezece ani face o greşeală scriind – în limba rusă, care nu era limba lui maternă – o lozincă pentru gazeta de perete. 58, 5 ani. ^ într-un sovhoz, la contabilitate, atârna citatul: „Viaţa a devenit mai bună, viaţa a devenit mai veselă3. (Stalin)”. Careva adaugă cu creionul roşu un pentru. Adică