chiar şi pentru aceea în care nu s-ar fi întâmplat nimic, deoarece această pregătire psihologică consta într-o apărare totală, centrată pe un absolut inviolabil.

„Am intrat, gândi el, în rândurile mititele ale acelora care ştiu ce trebuie să facă mai întâi, ce trebuie să facă în ultimul rând sau ceea ce nu trebuie să facă deloc dacă nava ia foc în miez de noapte.” Ştia în amănunt ce merita să fie salvat şi ceea ce nu avea nicio importanţă pentru el, ceea ce trebuia lăsat deoparte, ceea ce trebuia călcat în picioare sau lăsat în seama morţilor.

În mintea sa avusese loc o curăţenie generală, de la cele mai mici detalii până la cele mai mari teorii. Întrucât, aşa cum observase de curând Barley, marile teorii făceau ravagii printre micile detalii.

Era stupefiat de propria luciditate. Se uită în jurul său, făcu un tur-două, cântă câteva măsuri. Reveni la punctul iniţial, convins că nu neglijase nimic.

Nici nuanţa de incertitudine momentană din vocea Katiei, nici umbra de dubiu ce-i voalase o clipă apele întunecate ale ochilor ei.

Nici scrisul îngrijit al lui Goethe în locul mâzgălelilor sale nebune.

Nici glumele stânjenitoare, atipice ale lui Goethe despre birocraţi şi despre votcă.

Nici bocetele vinovate ale lui Goethe, deplângând modul în care, timp de douăzeci de ani, o tratase după cum avusese el chef, transformând-o într-un comisionar bun de aruncat după livrarea mărfii.

Nici promisiunile puerile ale lui Goethe de a recâştiga mai târziu cu ea tot timpul pierdut, cu condiţia ca ea să joace în continuare acel joc, cu toate că unul din crezurile lui Goethe era că nu-l mai interesa viitorul şi că întreaga sa obsesie era concentrată asupra prezentului. „Nu există decât acum!”

Iar din acest munte de ipoteze, care, după toate probabilităţile, nu erau nimic mai mult decât ipoteze, gândurile lui Barley îşi luaseră zborul drept spre marea recompensă pe care i-o oferea aceasta nouă luciditate: ideea că, potrivit teoriei pe care o punea în practică, Goethe avea dreptate şi ideea că, aproape întreaga sa viaţa, a reprezentat primul termen al unei ecuaţii corupte şi anacronice, în timp ce Barley, din ignoranţă, l-a reprezentat pe cel de-al doilea.

Şi dacă Barley ar fi fost chemat să aleagă, ar urma calea lui Goethe, şi nu a lui Ned sau a cine ştie cui, pentru că prezenţa sa ar fi solicitată de urgenţă în zona extremă de mijloc, al cărei cetăţean se alesese el însuşi.

Tot ceea ce i s-a întâmplat de la Peredelkino încoace confirma această intuiţie. Vechile cuvinte terminate în „ism” muriseră. Întrecerea între comunism şi capitalism eşuase în miorlăieli. Limba de lemn se retrăsese în subsolul camerelor secrete ale oamenilor din scenă şi care se încăpăţânau să danseze încă mult timp după ce se oprise muzica.

Iar în ceea ce priveşte loialitatea faţă de patria sa, aceasta se rezuma la o chestiune simplă: ce Anglie se hotărâse să servească? Ultimele sale legături cu visurile imperiale muriseră. Tobele şoviniste îl revoltau, iar Barley prefera să moară călcat de cizma acestora, decât să mărşăluiască în ritmul lor. Cunoştea o Anglie infinit mai frumoasă şi aceea era Anglia dinăuntrul său.

Întins pe pat, aştepta să-l cuprindă frica, lucru care nu s-a întâmplat. În schimb, s-a trezit jucând un fel de şah mental, pentru că şahul este domeniul posibilităţilor şi i se părea preferabil să le studieze cu calm, în loc să încerce să le clasifice când acoperişul îi cădea în cap.

Dacă ultima bătălie nu avea loc, nimic nu va fi pierdut. În caz contrar, vor fi o mulţime de lucruri de salvat.

Aşa că Barley începu să gândească, să-şi facă preparativele cu sânge rece, aşa cum l-ar fi sfătuit Ned, dacă Ned ar mai fi ţinut frâiele.

Gândi până în zori, moţăi un pic şi când se trezi continuă să gândească, iar când coborî la micul dejun, binedispus, nerăbdător să guste din deliciile târgului, o întreagă parte a minţii sale se consacrase în totalitate conceperii a ceea ce indivizii suficient de nebuni încât să o realizeze o consideră de neconceput.

 

CAPITOLUL 14

— Hai, Ned, spuse Clive pe un ton degajat, fascinat încă de magia noului procedeu de transmisie. Bluebird a mai fost bolnav şi înainte. De câteva ori.

— Ştiu, spuse Ned cu gândul în altă parte. Ştiu. Nu mă deranjează faptul că este bolnav. Mă deranjează mai mult faptul că scrie.

Sheriton îl asculta cu bărbia în palmă, tot aşa cum ascultase derularea benzii. Între Ned şi Sheriton se dezvoltaseră legături de simpatie, aşa cum este normal, în cursul unei operaţiuni. Abordau transferul de putere ca şi cum se întâmplase cu mult timp în urmă.

— Dragul meu, asta facem toţi când suntem bolnavi! exclamă Clive într-o demonstraţie greşită a înţelegerii naturii umane. Scriem întregii lumi.

Nu mi-a trecut niciodată prin minte că boala l-ar putea lovi pe Clive sau că ar avea prieteni cărora să le scrie.

— Ceea ce mă deranjează este că încredinţează lungi scrisori unor intermediari misterioşi şi mă deranjează afirmaţia că încearcă să-i mai furnizeze lui Barley şi alte materiale, spuse Ned. Se ştie că, în principiu, nu-i scrie Katiei niciodată. Se ştie că este de o prudenţă desăvârşită. Deodată, se îmbolnăveşte şi îi scrie o scrisoare de dragoste, de cinci pagini, exuberantă, şi i-o trimite prin Igor. Care Igor? De când Igor? De unde până unde Igor?

— Ar fi trebuit să-i fotografieze scrisoarea, spuse Clive, începând să-l dezaprobe pe Barley. Sau să i-o sustragă. Ori una, ori alta.

Pierdut în gânduri, Ned nu dădu glas dispreţului pe care această sugestie îl merita.

— Cum aşa?! Ea-l ştie de editor. Asta e tot ce ştie despre el.

— Doar dacă Bluebird nu i-a spus altceva, spuse Clive.

— N-ar face-o, replică Ned, care reveni la firul propriilor gânduri. A fost o maşină, spuse el. O maşină roşie. Apoi, o maşină albă. Ai văzut raportul de filaj. Maşina roşie a fost prima, apoi maşina albă a preluat misiunea.

— Astea sunt pure speculaţii. Într-o duminică fierbinte, întreaga Moscovă pleacă la ţară, spuse Clive pe un ton de bun cunoscător.

Aşteptă degeaba o reacţie, aşa că reveni la subiectul scrisorii.

— Katia nu şi-a făcut niciun fel de probleme din cauza maşinii, obiectă el. Katia n-a spus că e ceva în neregulă. E