nebună de bucurie. Dacă nu i s-a părut ceva putred, iar lui Scott Blair nu i s-a părut nici lui, de ce noi, aici, la Londra, ar trebui să ne facem sânge rău în locul lor?

— A cerut o listă de cumpărături, spuse Ned, ca şi cum auzea în continuare o muzică ce venea de departe. Un chestionar definitiv şi exhaustiv. De ce a făcut asta?

Ieşind în sfârşit din inerţia sa, Sheriton îl bătu pe umăr pe Ned cu laba lui mare.

— Ned, Ned, Ned, Ned. OK? E Ziua Întâi, aşa că suntem cu nervii în piuneze. Hai să dormim un pic.

Se ridică în picioare. Ne-am ridicat şi noi, Clive şi cu mine. Doar Ned a rămas cu încăpăţânare pe scaunul pe care şedea, cu mâinile împreunate în faţa sa, pe birou.

Sheriton se aplecă puţin să-i vorbească. Cu afecţiune, dar ferm.

— Ned, ascultă-mă, Ned, te rog. Ned?

— Nu sunt surd.

— Nu, dar eşti obosit. Dacă vorbim urât despre această operaţiune încă o dată, ne va scăpa printre degete. Mergem pe mâna omului tău, omul pe care tu ni l-ai adus nouă, pentru a ne convinge. Am mutat munţii din loc ca să ajungem aici. Avem sursa, avem creditele şi avem relaţiile influente indispensabile. Suntem pe punctul de a acoperi lacunele din cunoştinţele noastre, lacune pe care niciun fel de maşinării deştepte, niciun fel de gâfâitori electronice, niciun fel de iezuiţi ai Pentagonului n-ar reuşi să le acopere cât îi lumea. Dacă ne păstrăm sângele rece, dacă Barley şi-l păstrează pe al său şi dacă şi-l păstrează şi Bluebird, vom descoperi o mină de aur mai presus de visurile celor mai îndrăzneţi. Trebuie să ţinem de această operaţiune.

Sheriton vorbea însă cu prea multă convingere, iar figura lui, în ciuda măştii sale buhăite impenetrabile, trăda o nevoie aproape disperată.

— Ned?

— Te aud, Russell. Tare şi clar.

— Ned, pentru numele lui Dumnezeu, asta nu e o mică afacere de familie. Am jucat tare, acum trebuie să gândim bine. O lovitură mai mare ca asta nu există. Verdictul favorabil al preşedintelui nu trebuie să ne facă să ne îndoim de judecata noastră bună. El este ca un ordin pentru noi. Ned, cred într-adevăr că trebuie să dormi puţin.

— Nu cred că sunt obosit, spuse Ned.

— Ba eu cred că eşti şi nu sunt singurul care crede aşa. S-ar putea chiar să se spună că Ned s-a angajat cu toate forţele în favoarea lui Bluebird, până când lupul mare şi rău american i-a umflat agentul. Şi uite aşa, dintr-odată, Bluebird a devenit o sursă foarte nesigură. Cred că lumea va zice că eşti obosit ca dracu’!

M-am uitat cu coada ochiului la Clive.

Acesta se uită şi el în jos, către Ned, cu ochi atât de reci, încât mi-a îngheţat sângele în vine. „E momentul să te mişti, spuneau. E momentul să te pregăteşti pentru lansare.”

 

*

 

Atât Henziger, cât şi Wicklow îl supravegheau de aproape pe Barley în acea zi şi raportau frecvent, Henziger lui Cy, pe căi ştiute doar de ei, iar Wicklow lui Paddy, prin mijlocirea unui agent ocazional. Amândoi confirmau buna lui dispoziţie şi atitudinea sa decontractată şi, în termeni diferiţi, dezinvoltura sa suverană. Amândoi au descris cum i-a încântat la micul dejun pe doi editori finlandezi care şi-au manifestat interesul pentru Transsiberian.

„Îi mâncau din palmă”, spunea Wicklow, oferind, fără să-şi dea seama, o imagine comică a acestui mic dejun. La Mej însă orice este posibil.

Ambii au înregistrat amuzaţi încăpăţânarea lui Barley de a face pe ghidul pe lângă ei, când au ajuns la pavilionul permanent de expoziţii, şi cum l-a obligat pe şoferul taxiului să-i lase la capătul marelui bulevard, astfel încât cei doi pelerini ai lumii capitaliste să-şi facă primele impresii venind pe jos.

Cei doi spioni profesionişti au făcut astfel o plimbare agreabilă sub soarele umed de toamnă, cu haina pe umeri, încadrându-şi agentul, care îi onora cu comentarii turistice excentrice, ridicând în slăvi arhitectonica „perioadei Essoldo târzii” şi grădinile în stil „rococo revoluţionar”. Făcea mare caz de imensul bazin ornamental, ai cărui peşti aurii scuipau jeturi de apă pe pulpele a cincisprezece nimfe aurii, fiecare reprezentând o republică socialistă. Insistă să hoinărească până la coloanele albe ale Lăcaşurilor Dragostei şi ale Templelor Plăcerii, ale căror portaluri, sublinie el, erau dedicate nu lui Venus sau lui Bachus, ci zeiţelor decăzute ale economiei sovietice: cărbunele, oţelul şi chiar şi energia atomică, Jack!

„Era spiritual, dar nu băut, raportă Henziger, care, încă de la Leningrad, se ataşase de Barley. A fost nemaipomenit de haios.”

De la temple, Barley îi făcu să mărşăluiască pe triumfala Cale Împărătească, lungă de circa o mie cinci sute de metri şi Dumnezeu ştie cât de lată, care glorifica Realizările Poporului în Slujba Omenirii. „Niciodată Puterea populară n-a fost, desigur, simbolizată prin nişte imagini atât de despotice! a proclamat Barley. Niciodată, o revoluţie nu a proslăvit atât de perfect tot ceea ce şi-a propus să facă una cu pământul!” Încetul cu încetul, însă, Barley a fost nevoit să-şi urle afirmaţiile ireverenţioase pentru a acoperi hărmălaia difuzoarelor, care, cât este ziua de lungă, transmit mesaje de autosatisfacţie, aruncându-le în capul maselor ignorante care trec pe sub ele.

Au ajuns, în sfârşit, aşa cum trebuiau s-o facă, la cele două pavilioane ce găzduiau târgul de carte.

— La dreapta mea, editura Pace, Progres şi Destindere, anunţă Barley ca un arbitru la un meci de box profesionist. În stânga mea, distribuitorii minciunilor fasciste şi imperialiste, pornografii, asasinii adevărului. Antrenorii, afară din ring! Prima rundă!

Şi-au prezentat legitimaţiile şi-au intrat.

 

Standul de expoziţii al recent inauguratei şi geografic neclarei case editoriale Potomac & Blair constituia o mică, dar plăcută senzaţie a târgului. Inscripţia P & B creată cu drag la Langley strălucea între rafturile bătrânicioase ale editurilor Astral Press şi Purbeck Media. Decoraţia interioară a standului, caracterizată de către arhitecţii de la Langley drept austeră, dar de bun-gust, atrăgea de îndată privirile. Exponatele – în marea lor majoritate, aşa cum se obişnuieşte, machete oarbe ale unor cărţi ce trebuie să intre în producţie – erau pregătite cu toată grija pentru detaliu pe care serviciile de informaţii o acordă, în mod tradiţional, simulacrelor. Singura cafea bună din târg putea fi