însă fără folos. Ea se simţea ca o ratată. „Mă credeam atât de deşteaptă, se gândi ea, pentru că am scăpat de fratele meu şi m-am căsătorit cu Walter în secret, dar totul s-a transformat acum într-un dezastru.” Era dezamăgită pentru ea însăşi, dar mai ales pentru Walter. Cât de cumplit era pentru el să aştepte până la vârsta de 28 de ani, pentru ca apoi să se căsătorească cu o femeie care nu îl putea satisface!

Îşi dorea să poată vorbi cu cineva despre asta, poate cu o altă femeie – dar cu cine? Gândul de a discuta subiectul cu mătuşa Herm era de-a dreptul ridicol. Unele femei îşi împărtăşeau tainele cu cameristele, însă Maud nu avusese niciodată o astfel de relaţie cu Sanderson. Poate că ar fi putut vorbi cu Ethel. Acum, că se gândea la asta, îşi dădu seama că Ethel fusese cea care îi spusese că era normal să aibă păr între picioare. Însă Ethel plecase cu Robert.

Walter se ridică în capul oaselor.

— Hai să comandăm cina şi poate o sticlă de vin, rosti el. Vom sta la masă ca soţ şi soţie, vorbind de una şi de alta. Apoi, mai târziu, vom încerca din nou.

Maud nu avea poftă de mâncare şi nu-şi putea închipui cum ar fi putut vorbi „de una şi de alta”, dar nu avea nicio idee mai bună, aşa că acceptă. Nefericită, îşi puse hainele la loc. Walter se îmbrăcă repede, se duse în camera alăturată şi sună clopoţelul pentru chelner. Îl auzi comandând aperitive, peşte afumat, salate şi o sticlă de risling.

Ea se duse la fereastra deschisă şi se uită pe stradă. Pe un stand de ziare se putea citi ULTIMATUM BRITANIC PENTRU GERMANIA. Walter ar fi putut fi ucis în acest război. Nu voia ca el să moară virgin.

Walter o chemă după ce sosi mâncarea şi ea i se alătură în cealaltă cameră. Chelnerul întinsese o faţă de masă albă, pe care aranjase somon afumat, şuncă feliată, salată verde, roşii, castraveţi şi pâine albă feliată. Ei nu îi era foame, dar sorbi din vinul alb pe care Walter i-l turnă şi ciuguli puţin somon, ca să arate că se străduieşte.

În cele din urmă, chiar ajunseră să vorbească de una şi de alta. Walter îşi aminti unele lucruri despre copilăria sa, despre mama sa şi despre perioada petrecută la Eton. Maud vorbi despre petrecerile de la Tŷ Gwyn, de pe vremea când tatăl ei încă trăia. Cei mai puternici oameni din ţară erau invitaţi, iar mama sa trebuia să se ocupe de repartizarea camerelor astfel încât bărbaţii să fie aproape de amantele lor.

La început, Maud se strădui să întreţină conversaţia, ca şi cum ar fi fost doi oameni care nu se cunoşteau mai deloc; însă treptat se relaxară, revenind la intimitatea lor obişnuită, şi ea îi spuse tot ce-i trecu prin cap. Chelnerul strânse masa şi ei se mutară pe canapea, unde continuară să vorbească, ţinându-se de mână. Începură apoi să facă speculaţii despre viaţa sexuală a altor oameni: părinţii lor, Fitz, Robert, Ethel, chiar şi ducesa. Maud era fascinată să afle mai multe despre bărbaţii ca Robert: unde se întâlneau, cum se recunoşteau între ei şi ce făceau. Se sărutau aşa cum sărută bărbaţii femeile, îi zise Walter, şi făceau ce-i făcuse ea lui la operă, precum şi alte lucruri… Îi spuse că nu era sigur de detalii, însă ei i se păru că el ştia mai multe, doar că era prea stânjenit să-i relateze.

Fu surprinsă când ceasul de pe poliţă bătu miezul nopţii.

— Hai să ne întoarcem în pat, îi zise ea. Vreau să stau întinsă în braţele tale, chiar dacă lucrurile nu se întâmplă cum ar trebui.

— Bine.

Se ridică în picioare.

— Te superi dacă fac ceva mai întâi? Este un telefon pentru oaspeţi la recepţie. Aş vrea să sun la ambasadă.

— Sigur că da. Sună.

El ieşi din cameră. Maud se duse la toaleta din capătul holului, apoi se întoarse în apartament. Îşi scoase hainele şi se băgă în pat, goală. Aproape că nu-i mai păsa ce se va întâmpla de-acum. Se iubeau şi erau împreună şi, dacă doar asta putea avea, era îndeajuns.

Walter reveni peste câteva minute. Era încruntat şi ea îşi dădu imediat seama că veştile erau proaste.

— Marea Britanie a declarat război Germaniei, rosti el.

— Of, Walter, îmi pare atât de rău!

— Ambasada a primit informaţia acum o oră. Tânărul Nicolson a adus-o de îndată de la Ministerul de Externe şi l-a trezit pe prinţul Lichnowsky.

Ştiuseră că era ceva ce urma să se întâmple, însă – chiar şi aşa – realitatea tot o izbi din plin pe Maud. Putea vedea că şi Walter era la fel de supărat.

El îşi scoase apoi hainele în mod mecanic, ca şi cum s-ar fi dezbrăcat în faţa ei de ani buni.

— Mâine plecăm, îi spuse el.

Îşi scoase chiloţii, iar ea văzu că penisul lui neerect era mic şi încreţit.

— Trebuie să ajung la staţia de pe Liverpool Street, cu bagajele făcute, până la ora zece.

Închise apoi lumina electrică şi se băgă în pat, lângă ea.

Se întinseră unul lângă celălalt, fără să se atingă, şi pentru o clipă Maud se gândi cu groază că el avea să se culce pur şi simplu; apoi el se întoarse spre ea, o luă în braţe şi o sărută pe buze. Uitând de orice, ea se simţi copleşită de o dorinţă fără margini; de fapt, problemele lor păreau să o facă să îl iubească şi mai pătimaş, cu şi mai multă disperare. Îi simţi penisul crescând şi întărindu-se, lipit de pântecul ei moale. După o clipă, el se aşeză din nou deasupra ei. Ca şi înainte, se rezemă în braţul stâng şi o atinse cu mâna dreaptă. Ca şi înainte, o duru – dar numai pentru un moment. De această dată, reuşi să o penetreze.

Urmă o altă clipă de rezistenţă, apoi ea îşi pierdu virginitatea; şi deodată, el intră cu totul şi se treziră încleştaţi în cea mai veche îmbrăţişare.

— O, slavă Domnului! exclamă ea, apoi uşurarea lăsă loc încântării – începu să se mişte în acelaşi ritm fericit cu el; iată că, în cele din urmă,