a fost dintotdeauna un poet popular şi respectat”. Or, Esenin a fost un poet contrarevoluţionar, iar versurile lui – literatură interzisă. Lui M. I. Potapov i se prezintă, la GB-ul din Reazan, următoarea acuzaţie: „Cum ai cutezat să -l ridici în slăvi (înainte de război) pe Esenin, când losif Vissarionovici a spus că poetul cel mai bun şi mai talentat e Maiakovski? Asta arată că, în adâncul sufletului, dumneata colcăi de simţăminte antisovietice”!

  O lepră antisovietică patentă s-a arătat a fi aviatorul acela civil, pilot II pe un Douglas. Nu numai că se găsesc la el operele complete ale lui Esenin; nu se mulţumeşte să spună că în Prusia Orientală, înainte de sosirea noastră, oamenii aveau gospodării solide şi trăiau în belşug; la o discuţie organizată în unitatea lui de aviaţie, se lansează într-o dispută publică cu Ehrenburg pe tema Germaniei. (Având în vedere poziţia de atunci a lui Ehrenburg, e de presupus că pilotul propunea o atitudine mai blândă faţă de nemţi.) O discuţie şi – din senin – dispută publică! Tribunal, 10 ani şi 5 de botniţă.

  În memoriile lui Ehrenburg nu găseşti nici unnă de asemenea evenimente futile. De altminteri, el putea să nici nu ştie că preopinentul lui fusese băgat la mititica, îi răspunsese atunci cit se poate de partinic, şi uitase. Ehrenburg susţine că el însuşi „a scăpat teafăr pentru că a avut noroc la loterie”. Loterie-loterie, dar cu numerele însemnate. Dacă împrejurul tău erau ridicaţi tot mai mulţi prieteni, trebuia să încetezi la timp să-i mai cauţi la telefon. Dacă oiştea o cotea, trebuia să te răsuceşti după ea. Cât despre ura pentru nemţi, Ehrenburg o împinsese atât de aproape de sminteală, încât Stalin însuşi sfârşise prin a-l plesni peste degete. Dacă simţi, la sftrşitul vieţii, că ai ajutat la înstăpânirea minciunii, nu prin memorii trebuie să încerci să te justifici: fă-o prin curajul sacrificiului.

  I. F. Lipăi înfiinţase, în raionul lui, un colhoz cu un an înainte de a se fi primit ordin de la partid, şi un colhoz pe baze întru totul voluntare! Ei bine, cum putea împuternicitul GPU Ovseannikov să tolereze o asemenea maşinaţie ostilă? N-am nevoie de binele tău, mie să-mi faci răul meu! Colhozul a fost declarat chiaburesc, iar Lipăi, coada de topor a chiaburilor, a fost târât ani de zile din puşcărie în puşcărie…

  F. V. Şavrin, muncitor, pomeneşte cu glas tare, la o şedinţă de partid, de „testamentul lui Lenin” 8. Ceva mai îngrozitor nici că se poate imagina, ăsta e vrăjmaş jurat! Dinţii rămaşi intacţi după anchetă i-a pierdut în primul an pe Kolâma.

  Ca să vedeţi ce criminali fioroşi furniza articolul 58. Dar mai erau şi alţii, pişicheri cu apucături clandestine. De exemplu, Peretz Herzenberg din Riga. Într-o bună zi, se mută fără veste în Republica Sovietică Lituaniană, unde se înregistrează ca fiind de origine poloneză, când, de fapt, era evreu leton. Nemaipomenit de scandaloasă e, în cazul lui, intenţia de a trage pe sfoară statul în care a văzut lumina zilei. Ce credea el – că o să -l lăsăm să treacă în Polonia, de unde, apoi, să o şteargă în Israel. Nu, puişor: nu ţi-a plăcut la Riga, marş în GULAG. Trădare intenţionată de patrie, 10 ani.

  Unii izbutesc să se ascundă prin cotloane cu anii. În 1937, printre muncitorii de la uzinele „Bolşevik” (Leningrad) a fost descoperit un grup de foşti elevi la FZO care participaseră la o adunare unde luase cuvântul Zinoviev. (S-a găsit lista participanţilor, ataşată la procesul-verbal.) Şi au ascuns acest lucru vreme de opt ani, infiltrându-se în rândurile proletariatului. Toţi au fost arestaţi şi împuşcaţi. Inculpaţi în nu ştiu ce caz, au fost băgaţi la puşcărie fraţii Starostinâie, tustrei fotbalişti, şi fraţii Znamenski, fondişti – nici gloria sportivă nu i-a salvat.

  Marx a spus: „Statul se automutilează când face dintr-un cetăţean un criminal”. * Şi a explicat în termeni foarte mişcători cum statul trebuie să vadă în orice individ care încalcă legea şi un om cu sânge cald în vine, şi un soldat capabil să-şi apere patria, şi un membru al unei comunităţi, şi un tată de familie, „a cărei existenţă e sacră”, şi, înainte de toate, un cetăţean. Dar juriştii noştri n-au timp să -l citească pe Marx; dacă vrea, n-are decât să citească el instrucţiunile noastre.

  Parcă-i aud pe unii cititori exclamând: Nu-şi dă seama că toate pomelnicele astea sunt monstruoase? Absurde? Incredibile? Că Europa nu va crede?

  Europa sigur că nu va crede. Până când nu va fi zekuit ea însăşi, nu va crede. A crezut în revistele noastre cu hârtie lucioasă, altceva nu-i poţi băga în tărtăcuţă.

  Cu cincizeci de ani în urmă, nici noi n-am fi crezut, în ruptul capului. Nici chiar acum o sută de ani n-am fi crezut

  * în Rusia de odinioară, deţinuţii politici şi filistinii erau poli opuşi ai societăţii. Cu greu se puteau găsi moduri de a trăi şi gândi care să se excludă atât de radical unul pe altul.

  În URSS, filistinii au început să fie „greblaţi” ca „politici”.

  Şi de aceea politicii au devenit totuna cu filistinii.

  6 jumătate din Arhipelag era populată de Cincizeci şi Opţi. Politici nu existau… (Dacă ar fi existat un asemenea număr de politici adevăraţi, nu vă spun pe ce bancă s-ar fi regăsit de mult cei aflaţi la putere!)

  Cincizeci şi Opt îi înghiţea fără fasoane pe toţi cei pentru care nu se găsea din primul foc un articol de drept comun. Ca urmare, în GULAG era un talmeş-balmeş şi o împestriţeală de neînchipuit.

  De exemplu, un tânăr american însurat cu o sovietică şi arestat în prima noapte petrecută în afara ambasad-ei americane (Morris Gershman). Ori un fost partizan siberian, Muraviov, celebru pentru răfuielile lui cu albii (se răzbuna pe ei pentru moartea fratelui său): din 1930, n-a mai scăpat din ghearele GPU (totul a început de la o poveste cu aur), şi-a pierdut sănătatea, dinţii din gură, minţile şi chiar numele (devenise Fox).