pentru bucurie şi care se agaţă de durere. Se impune ca natura înfrântă să sucombe în luptă cu realitatea, să urmeze visul; şi atunci visul stăpâneşte, atunci visul devine viaţă şi viaţa vis; dar ce deosebire în transfigurarea aceasta! Comparând durerile existenţei reale cu desfătările existenţei fictive, nu veţi mai voi să trăiţi niciodată, ci să visaţi mereu. Când veţi părăsi lumea aceasta pentru lumea altora, vi se va părea că treceţi de la o primăvară napolitană la o iarnă laponă, vi se va părea că părăsiţi paradisul pentru pământ şi cerul pentru iad. Musafirule, gustă haşişul!

Drept orice răspuns, Franz luă o linguriţă din pasta minunată, pe măsura aceleia luată de amfitrion şi o duse la gură.

— Drace, exclamă el, după ce înghiţi dulceaţa divină, nu ştiu încă dacă rezultatul va fi aşa de plăcut precum spuneţi, dar lucrul nu mi se pare savuros aşa cum afirmaţi.

— Pentru că cerul gurii dumneavoastră nu e încă deprins cu sublimul substanţei pe care o gustă. Spuneţi-mi: v-au plăcut din capul locului stridiile, ceaiul, berea englezească, trufele, lucruri pe care le-aţi adorat apoi? Îi înţelegeţi oare pe romanii care preparau fazanii cu putreziciuni şi pe chinezii care mănâncă cuiburi de rândunele? O, nu! Ei bine, la fel e cu haşişul; mâncaţi-l numai opt zile şi nici o hrană din lume nu vi se va mai părea că atinge fineţea gustului acesta pe care îl socotiţi astăzi poate fad şi greţos. Să trecem, de altminteri, în camera de alături, adică în camera dumneavoastră, iar Ali ne va servi cafeaua şi ne va da pipe.

Se ridicară amândoi şi, în timp ce acela care îşi dăduse numele de Simbad şi pe care l-am numit şi noi astfel din când în când pentru a putea să-i dăm, ca şi musafirului său, o denumire oarecare, transmitea câteva porunci servitorului, Franz intră în camera de alături.

Aceasta avea o mobilă mai simplă, deşi nu mai puţin bogată. Era de o formă rotundă şi un mare divan o înconjura. Dar divanul, pereţii, plafonul şi parchetele erau acoperite cu blănuri minunate, netede şi moi, asemeni celor mai moi covoare; blănuri de tigri din Bengal cu dungi atrăgătoare; blănuri de pantere de la Cap, cu pete zglobii ca acela care i se arată lui Dante, în sfârşit, blănuri de urs din Siberia, de vulpi din Norvegia, iar toate aceste blănuri erau zvârlite din belşug unele peste altele, încât se părea că mergi pe cel mai des gazon şi că te odihneşti pe patul cel mai mătăsos.

Se culcară amândoi pe divan; ciubucuri, cu tuburi de iasomie şi cu imamele de chihlimbar, se aflau la îndemâna lor, pregătite în aşa fel încât să n-ai nevoie să fumezi de două ori dintr-unul singur. Luară fiecare câte unul. Ali le aprinse şi ieşi după cafea.

Urmă un moment de tăcere, în răstimpul căruia Simbad se lăsă în voia gândurilor, care păreau că-l preocupă neîncetat, chiar în toiul conversaţiei, iar Franz cedă reveriei mute în care cazi aproape totdeauna când fumezi un tutun excelent ce pare că duce, o dală cu fumul toate grijile minţii, înapoindu-i în schimb fumătorului toate visurile sufletului.

Ali aduse cafeaua.

— Cum o vreţi? întrebă necunoscutul; franţuzeşte sau turceşte, tare sau uşoară, îndulcită sau nu? Rămâne la alegerea dumneavoastră: se poate prepara în toate felurile.

— Am s-o beau turceşte, răspunse Franz.

— Şi faceţi foarte bine, exclamă amfitrionul; aceasta dovedeşte că aveţi înclinări pentru viaţa orientală. Oh, vedeţi dumneavoastră, orientalii sunt singurii oameni care ştiu să trăiască. Eu, adăugă el, cu unul din acele zâmbete ciudate care nu îi scăpau tânărului, după ce îmi voi termina treburile la Paris, mă voi duce să mor în Orient. Iar dacă atunci vreţi să mă găsiţi, va trebui să mă căutaţi la Cairo, la Bagdad sau la Ispahan.

— Va fi lucrul cel mai uşor, glăsui Franz, căci am impresia că-mi cresc aripi de vultur, iar cu aceste aripi aş face ocolul lumii în 24 de ore.

— Aha, haşişul îşi produce efectul; ei bine, desfaceţi-vă aripile şi zburaţi în regiunile supra-omeneşti, nu vă temeţi de nimic, se veghează asupra dumneavoastră, iar dacă, asemenea acelora ale lui Icar, aripile dumneavoastră se vor topi în soare, noi vom fi aici să vă primim.

Îi spuse atunci câteva cuvinte arabe lui Ali, care făcu un gest de supunere şi se retrase, dar fără să se îndepărteze.

În Franz se producea o transformare bizară. Toată oboseala fizică a zilei, toate încordările minţii prilejuite de întâmplările din timpul serii, dispăreau ca în primul moment de odihnă, când trăieşti încă îndeajuns pentru a simţi somnul venind. I se părea că trupul său capătă o uşurinţă imaterială, că spiritul i se limpezeşte în mod extraordinar, că simţurile îşi dublează facultăţile; orizontul se lărgea întruna, dar nu orizontul sumbru pe care plutea o spaimă nelămurită şi pe care îl văzuse înainte de a adormi, ci un orizont albastru, străveziu, imens, cu tot azurul mării, cu toate răsfrângerile soarelui, cu toate miresmele vântului; apoi, printre cântecele mateloţilor săi aşa de limpezi şi de clare, încât ai fi alcătuit din ele o armonie divină, dacă puteai să le notezi, arătându-se insula Monte-Cristo, nu ca o stâncă ameninţătoare pe valuri, ci ca o oază pierdută în pustiu; pe urmă, pe măsură ce barca se apropia, cântecele deveneau mai numeroase, căci o armonie vrăjită şi misterioasă urca de pe insulă spre Dumnezeu, ca şi când o zână ca Loreley, sau un vrăjitor ca Amphion, ar fi vrut să atragă un suflet sau să construiască un oraş.

În sfârşit, barca atinse ţărmul, dar fără sforţare, fără zguduitură, aşa cum buzele ating buzele şi el intră în peşteră, fără ca peştera fermecătoare să înceteze. Coborî sau, mai bine zis, i se păru că coboară câteva trepte, respirând un aer proaspăt, îmbălsămat, ca acela care, desigur, domnea în jurul peşterei Circeei, plăsmuit din miresme care dispun sufletul la visare, din călduri care ard simţurile şi revăzu tot ce văzuse înaintea somnului, de la Simbad amfitrionul fantastic, până la Ali servitorul mut; apoi totul păru că se şterge şi se confundă sub ochii săi ca ultimele umbre ale unei lanterne