– Mă iubeşti?

– Da.

– Oho, ia uite la ăsta!

Era un punct negru, cu o coadă lungă, galbenă.

– E drăguţ, am zis.

Ea stătea întinsă peste mine. S-a oprit din stors şi m-a privit.

– Am să te bag în mormânt, grăsan nenorocit! Am râs. Apoi Lydia m-a pupat.

– Am să te trimit iarăşi la balamuc, i-am zis.

– Întoarce-te. Lasă-mă să mă ocup de spate. M-am întors. A stors ceva de pe ceafă.

– Ah, uite unul ca lumea. A ţâşnit. M-a izbit în ochi.

– Ar trebui să porţi ochelari de protecţie.

– Hai să facem un Henry mic! la gândeşte-te. Un mic Henry Chinaski!

– Hai să mai aşteptăm puţin.

– Vreau un copil acum!

– Să mai aşteptăm.

– Nu facem decât să dormim, să mâncăm, să zăcem şi să facem dragoste. Suntem ca nişte limacşi. Iubire de limacşi, aşa îi zic eu.

– Mie îmi place.

– Aveai obiceiul să scrii, când veneai aici. Erai ocupat. Îţi aduceai tuşul şi îţi făceai desenele. Acum te duci acasă şi faci lucrurile interesante acolo. Aici nu faci decât să mănânci şi să dormi şi apoi pleci dimineaţă devreme. E plictisitor.

– Mie îmi place.

– N-am mai fost la o petrecere de luni de zile! îmi place să văd lumea! Mă plictisesc. Sunt aşa de plictisită, că înnebunesc. Vreau să fac şi eu ceva! Vreau să DANSEZ. Vreau să trăiesc!

– Ei, căcat.

– Eşti prea bătrân. Nu vrei decât să stai în cur şi să critici totul şi pe toţi. Nu vrei să faci nimic. Nimic nu e destul de bun pentru tine.

M-am dat jos din pat şi am început să mă îmbrac.

– Ce faci? a întrebat ea.

– Plec.

– Păi, vezi! în clipa în care ceva nu-ţi convine, sari în sus şi fugi pe uşă. Niciodată nu vrei să stăm de vorbă. Te duci acasă şi te îmbeţi şi apoi ţi-e aşa de rău a doua zi, încât ai impresia că o să mori. Pe urmă mă suni pe mine.

– Plec dracului de-aici!

– Dar de ce?

– Nu vreau să rămân unde nu sunt bine venit.

Nu vreau să stau acolo unde sunt dispreţuit. Lydia s-a gândit o clipă, apoi a zis:

– Bine. Hai, întinde-te. O să închidem lumina şi o să stăm nemişcaţi amândoi.

Am rămas pe gânduri. Apoi i-am zis:

– Bine, fie.

M-am dezbrăcat şi m-am strecurat sub aşternut. M-am lipit de Lydia. Stăteam amândoi întinşi pe spate. Puteam auzi greierii. Era un cartier decent. Au trecut câteva minute. Apoi Lydia a zis:

– O să fiu extraordinară.

N-am răspuns. Au trecut câteva minute. Apoi Lydia a sărit din pat. Şi-a aruncat ambele mâini în aer, către tavan, şi a strigat:

– AM SĂ FIU EXTRAORDINARĂ! AM SĂ FIU CU ADEVĂRAT EXTRAORDINARĂ!. NIMENI NU ŞTIE CÂT DE EXTRAORDINARĂ AM SĂ FIU!

– Bine, am zis.

Apoi a spus cu o voce mai potolită:

– Nu înţelegi. Am să fiu extraordinară. Am mai mult potenţial decât tine!

– Potenţialul, am zis, nu înseamnă nimic. Trebuie s-o faci. Orice bebeluş are mai mult potenţial decât mine.

– Dar eu AM S-o FAC! o SĂ FIU CU ADEVĂRAT EXTRAORDINARĂ!

– Bine, am zis. Între timp, întoarce-te în pat.

Lydia s-a întors în pat. Nu ne-am sărutat. N-aveam de gând să facem sex. Mă simţeam obosit. Am ascultat greierii. Nu ştiu câtă vreme a trecut.

Eram aproape adormit. Încă nu aţipisem, dar eram pe-aproape, când Lydia s-a ridicat brusc în pat. Şi a ţipat. Un urlet.

– Ce este?

– Taci.

Am aşteptat. Lydia a stat acolo nemişcată, mi s-au părut a fi vreo zece minute. Apoi a căzut din nou pe perne.

– L-am văzut pe Dumnezeu, a zis ea. Tocmai l-am văzut pe Dumnezeu.

– Ascultă, proasto, o să mă scoţi din minţi! M-am ridicat şi am început să mă îmbrac. Eram plin de nervi. Nu-mi puteam găsi chiloţii. Dă-i dracului, m-am gândit. I-am lăsat acolo. M-am îmbrăcat şi stăteam pe scaun, încălţându-mi pantofii pe picioarele goale.

– Ce faci? m-a întrebat Lydia.

N-am putut răspunde. M-am dus în camera din faţă. Haina mea era aruncată pe un scaun. Am ridicat-o şi am pus-o pe mine. Lydia a apărut şi ea în grabă. Îşi pusese un neglijeu albastru şi chiloţii. Era în picioarele goale. Lydia avea glezne groase. De obicei, purta cizme ca să le ascundă.

– N-o SĂ PLECI! a strigat ea la mine.

– La naiba, am zis. Mă car de-aici. A sărit la mine. De obicei, mă atacă atunci când eram beat. Acum eram treaz. Am făcut un pas într-o parte şi ea a căzut pe podea. S-a rostogolit şi a ajuns pe spate. Am trecut peste ea în drum către uşă. Avea o furie oarbă, mârâind, cu buzele răsfrânte. Parcă era o panteră. M-am uitat în jos, spre ea. Mă simţeam în siguranţă câtă vreme era pe podea. A slobozit un mârâit, în vreme ce eu m-am îndreptat către ieşire. A sărit în picioare, şi-a înfipt unghiile în mâneca hainei mele, a tras şi mi-a sfârtecat-o. A smuls-o din umăr.

– Dumnezeule! am zis. Uite ce mi-ai făcut la haină nouă. Abia am cumpărat-o!

Am deschis uşa şi am sărit afară aşa cum eram, cu un braţ gol.

Tocmai descuiasem uşa maşinii, când i-am auzit picioarele goale pe asfalt în spatele meu. Am sărit şi am închis uşa. Am apăsat starterul.

– Am să distrug maşina asta, a ţipat. Am să distrug maşina asta!

Dădea cu picioarele în capotă, în acoperiş, în parbriz. Am pornit maşina foarte încet, ca să n-o lovesc. Automobilul meu, Mercury Comet din '62, era terminat şi îmi cumpărasem recent o maşină Volks din '67. O păstram strălucitoare şi ceruită. Aveam până şi o măturică în torpedou. În vreme ce încercam să mă îndepărtez, Lydia continua să bată în maşină cu pumnii. Imediat ce am depăşit-o, am băgat-o într-a doua. M-am uitat în oglinda retro-vizoare şi am văzut-o stând acolo singură, în lumina lunii, nemişcată în neglijeul ei albastru şi chiloţi. Am simţit un gol în stomac. Mă simţeam bolnav, nefolositor, trist. Mă îndrăgostisem de ea.

12.

M-am dus acasă, am început să beau. Am deschis aparatul de radio şi am găsit nişte muzică clasică. Mi-am scos din dulap felinarul meu Coleman{2}. Am stins luminile şi am