început să mă joc cu el. Puteai să faci tot felul de şmecherii cu felinarul Coleman. Cum ar fi să-l stingi, dup-aia să-l aprinzi iar şi să priveşti căldura Fitilului care îl reaprinde. Îmi plăcea să-l pompez şi să-i ridic presiunea. Şi apoi mai era şi plăcerea de a-l privi. Am băut, am privit felinarul, am ascultat muzică şi am fumat un trabuc.

A sunat telefonul. Era Lydia.

– Ce faci? a întrebat ea.

– Stau.

– Stai, bei, asculţi muzică simfonică şi te joci cu afurisitul ăla de felinar Coleman!

– Da.

– Vii înapoi?

– Nu.

– Bine. Bea! Bea până ţi se face rău! Ştii că băutura aia aproape că te-a ucis odinioară. Îţi aminteşti spitalul?

– N-am să-l uit niciodată.

– Bine. BEA! SINUCIDE-TE! SĂ VEZI DACĂ O SĂ-MI PESE!

Lydia a închis. La fel am făcut şi eu. Ceva îmi spunea că nu-şi făcea griji neapărat pentru eventuala mea moarte, cât mai degrabă pentru urmă-torul ei futai. Dar aveam nevoie de o pauză. Trebuia să mă odihnesc. Lydiei îi plăcea să se fută de cel puţin cinci ori pe săptămâna. Eu preferam de trei. M-am ridicat şi m-am dus în colţul destinat micului dejun, unde aveam pe masă maşina de scris. Am pornit maşina, m-am aşezat şi i-am scris Lydiei o scrisoare de patru pagini. Dup-aia m-am dus în baie, am luat o lamă, am ieşit, m-am aşezat şi am mai tras un pahar. Am luat lama şi m-am tăiat la degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Sângele curgea. Am semnat scrisoarea cu sânge.

M-am dus până la cutia poştală din colţ şi am pus scrisoarea.

A sunat telefonul de mai multe ori. Era Lydia. Îmi striga tot felul de lucruri.

– Ies, mă duc în oraş SĂ DANSEZ! N-am de gând să stau singură câtă vreme tu bei! I-am spus:

– Te comporţi ca şi cum, dacă beau, te înşel cu o femeie.

– E mai rău!

A închis.

Am continuat să beau. Nu mi-era somn. S-a făcut curând miezul nopţii, apoi ora unu, ora două. Felinarul Coleman a continuat să ardă...

La ora trei şi jumătate a sunat telefonul. Din nou Lydia.

– Încă mai bei?

– Bineînţeles!

– Nenorocitule!

– De fapt, tocmai când ai sunat, desfăceam celo-fanul de pe sticla asta de Cutty Sark. E frumoasă.

Ar trebui s-o vezi!

Am trântit telefonul, mi-am pregătit o nouă băutură. La radio se dădea muzică bună. M-am întins pe spate. Mă simţeam foarte bine.

Uşa s-a trântit de perete şi Lydia a năvălit în cameră. Stătea acolo gâfâind. Sticlă era pe măsuţa de cafea. A văzut-o şi a înşfăcat-o. Am sărit şi am apucat-o de mină. Când eu eram beat şi Lydia era nebună, aveam parcă forţe egale. A ridicat sticla sus în aer, departe de mine, şi a încercat să iasă pe uşă cu ea. I-am prins braţul care ţinea sticla şi am încercat s-o smulg.

– CURVO! N-AI NICI UN DREPT! DĂ-MI NENOROCITA AIA DE STICLĂ!

Apoi ne-am trezit pe verandă, luptându-ne. Ne-am împiedicat pe scări şi am căzut pe pavaj. Sticla s-a izbit şi s-a spart de ciment. Ea s-a ridicat şi a rupt-o la fugă. Am auzit maşina pornind. Am rămas acolo privind sticla spartă. Era la vreo treizeci de centimetri distanţă. Lydia a plecat. Luna încă era pe cer. Pe fundul a ceea ce rămăsese din sticlă, am zărit o înghiţitură de whiskey. Întins pe pavaj, am luat-o şi am dus-o la gură. Un ciob mare aproape că mi-a intrat în ochi când am dat pe gât ce rămăsese. Apoi m-am ridicat şi am intrat în casă. Aveam o sete cumplită. Am început să mă învârtesc după sticle de bere lăsate pe ici, pe colo şi am băut puţinul care mai rămăsese în fiecare. La un moment dat, mi-am umplut gura cu scrum, fiindcă foloseam adesea sticlele drept scrumiere. Era ora 4 şi 14 minute. M-am aşezat şi am privit ceasul. Era ca şi cum aş fi lucrat iarăşi la poştă. Timpul stătea nemişcat, în vreme ce existenţa pulsa în mod insuportabil. Am aşteptat. Am aşteptat. Am aşteptat. Am aşteptat. În cele din urmă, s-a făcut şase. M-am dus până la magazinul de băuturi din colţ. Un vânzător tocmai deschidea. M-a lăsat să intru. Am cumpărat o altă sticlă de Cutty Sark. M-am întors acasă, am închis uşa şi i-am telefonat Lydiei.

– Am aici o sticlă de Cutty Sark de pe care tocmai desfac celofanul. Am de gând să beau. Şi magazinul din colţ va mai fi deschis încă 20 de ore.

A închis. Am băut un gât şi apoi m-am dus în dormitor, m-am întins pe pat şi am adormit fără să mă mai dezbrac.

 

 

13.

 

O săptămână mai târziu, eram în maşină cu Lydia, pe Hollywood Boulevard. Un săptămânal de divertisment din California mă rugase să scriu un articol despre viaţa scriitorului în Los Angeles. Îl scrisesem şi tocmai mă îndreptam către redacţie ca să-l predau. Am parcat în Mosley Square. Mosley Square era plină de bungalouri scumpe, folosite ca birouri de editori de muzică, agenţi şi alţii ca ei. Chiriile erau foarte mari.

Am intrat într-unul dintre bungalouri. Am văzut o fată drăguţă în spatele biroului, educată şi calmă.

– Eu sunt Chinaski, i-am zis. Uite aici articolul meu.

1 l-am aruncat pe birou.

– Oh, domnule Chmaski, întotdeauna v-am admirat scrisul!

– Aveţi ceva de băut pe-aici?

– O clipă...

A urcat nişte scări acoperite cu un covor şi apoi a coborât cu o sticlă de vin roşu scump. A deschis-o şi a scos nişte pahare din spatele barului. Ce mult mi-ar plăcea să mă culc cu ea, m-am gândit. Dar era imposibil. Şi, totuşi, cineva se culca cu ea în mod regulat.

Ne-am aşezat şi am gustat vinul.

– O să vă dăm de ştire foarte curând în legătură cu articolul. Sunt sigură că o să-l acceptăm... Dar nu arătaţi deloc aşa cum mă aşteptam...

– Ce vrei să spui?

– Vocea dumneavoastră e atât de blândă. Păreţi atât de cumsecade.

Lydia a izbucnit în râs. Ne-am terminat vinul şi am plecat. În vreme ce mergeam spre maşină, am auzit o voce.

– Hank! M-am uitat împrejur şi am dat cu ochii de Dee Dee Bronson, care era într-un Mercedes nou-nouţ.

M-am dus către ea.

– Cum merge treaba,