– Destul de bine. Am plecat de la Capitol Records. Acum mă ocup de chestia aia de acolo. Mi-a arătat cu degetul. O altă companie de muzică destul de faimoasă, cu sediul central la Londra. Dee Dee obişnuia să treacă pe la mine cu prietenele ei, pe vremea când publicam amândoi articole într-un ziar underground din Los Angeles.

– Dumnezeule, îţi merge bine, am zis.

– Da, numai că...

– Numai că ce?

– Numai că am nevoie de un bărbat. Un bărbat ca lumea.

– Păi, lasă-mi numărul tău de telefon, să văd dacă găsesc unul pentru tine.

– Bine.

Dee Dee a notat numărul pe o bucăţică de hârtie, pe care am pus-o în portmoneu. M-am dus cu Lydia până la maşină şi ne-am urcat.

– Ai de gând să-i telefonezi, a zis Lydia, ai de gând să foloseşti numărul ăla.

Am pornit maşina şi am luat-o iarăşi pe Hollywood Boulevard.

– Ai de gând să foloseşti numărul ăla, a zis ea. Pur şi simplu, stiu că ai de gând să foloseşti numărul ăla!

– Încetează cu tâmpeniile! am zis. Părea să urmeze o altă seară de rahat.

14.

Ne-am certat din nou. Mai târziu, m-am întors acasă, dar nu prea aveam chef să rămân singur şi să beau. În seara aia se ţineau curse de trap. Mi-am luat o sticlă şi m-am dus la hipodrom. Am ajuns devreme şi mi-am făcut socotelile. La vremea când s-a terminat prima cursă, sticlă era mai mult de jumătate goală. Amestecam băutura cu cafea fier-binte şi puteam s-o înghit mai uşor.

Am câştigat trei din primele patru curse. Mai târziu, am câştigat un „special", pariind pe calul care a ieşit pe primul loc. Aveam deja vreo 200 de dolari la sfârşitul celei de-a cincea curse. M-am dus la bar şi am mai jucat o dată. În seara aia, chiar c-am avut noroc. Lydia s-ar fi ofticat dacă m-ar fi văzut încasând toţi banii. Nu putea suferi să mă vadă câştigând, mai ales atunci când ea pierdea.

Am continuat să beau şi să câştig. Când s-a terminat cea de-a noua cursă, câştigasem 950 de dolari şi eram foarte beat. Mi-am pus portmoneul în unul din buzunarele laterale şi m-am îndreptat încet spre maşină.

M-am aşezat pe scaunul şoferului, privind ghinioniştii care părăseau parcarea. Am rămas pe loc până ce traficul s-a rărit şi apoi am pornit motorul. Chiar în faţa hipodromului era un supermarket.

Am văzut o cabină telefonică luminată la un capăt al parcării, m-am dus până acolo cu maşina şi m-am dat jos. M-am îndreptat spre telefon şi am format numărul Lydiei.

– Ascultă, am zis, ascultă, nenorocito. Am fost la curse în seara asta şi am câştigat 950 de dolari. Sunt un câştigător! Întotdeauna voi fi un câştigător! Nu mă meriţi, curvo. Ţi-ai bătut joc de mine! Ei bine, s-a terminat! Vreau să ies din joc! Asta e! N-am nevoie de tine, nici de fiţele tale nenorocite, înţelegi? Pricepi ce-ţi spun? Sau ai capul la fel de umflat ca şi gleznele?

– Hank...

– Da?

– Nu e Lydia la telefon. Sunt eu, Bonnie. Stau cu copiii Lydiei, ea a ieşit în oraş.

Am închis şi m-am dus înapoi la maşină.

15.

Lydia mi-a telefonat dimineaţa.

– Ori de câte ori o să te îmbeţi, a zis ea, am să ies să dansez. Am fost la Umbrela Roşie aseară şi am invitat bărbaţii la dans. O femeie are dreptul să facă asta.

– Eşti o curvă.

– Da? Păi, mai bine aşa decât să mor de plictiseală.

– Mai rău decât plictiseala este să fii o curvă plictisitoare.

– Dacă nu-mi vrei pizda, o s-o dau altcuiva,

– Te priveşte.

– După ce am terminat de dansat, am trecut pe la Marvin. Am vrut să iau adresa prietenei lui, Francine, să-i fac o vizită. Şi tu te-ai dus pe la Francine într-o seară, a zis Lydia.

– Ascultă. N-am futut-o niciodată. Eram pur şi simplu prea beat ca să ajung acasă după petrecere, Nici măcar nu ne-am sărutat. M-a lăsat să dorm pe canapea şi am plecat acasă dimineaţă.

– Oricum, după ce am ajuns la Marvin, m-am decis să nu-i mai cer adresa lui Francine.

Părinţii lui Marvin erau plini de bani. Aveau o casă pe malul mării. Marvin scria poezii mai bune decât ale multora. Mi-era simpatic.

– Păi, sper că te-ai distrat, i-am zis şi am închis. Abia ce închisesem şi telefonul a sunat din nou. Era Marvin.

– Ascultă, ghici cine a trecut pe la mine aseară târziu. Lydia. Abătut în fereastră şi i-am dat drumul. Mi-a tras-o.

– OK, Marvin. Înţeleg. Nu te învinovăţesc.

– Nu eşti supărat?

– Nu pe tine.

– Bine atunci...

Am luat capul sculptat şi l-am pus în maşină. M-am dus până la Lydia şi am pus căpăţâna în prag. N-am sunat la uşă. Când să mă întorc la maşină, Lydia a ieşit.

– Ce naiba eşti aşa împuţit? a întrebat ea. M-am întors.

– Nu eşti selectivă. Un bărbat e la fel cu oricare altul pentru tine. N-am de gând să-ţi înghit porcăriile.

– Nici eu n-am de gând să ţi le înghit pe ale tale, a ţipat ea şi a trântit uşa.

M-am dus la maşină, am urcat şi am pornit motorul. Am băgat-o în viteză, dar nu s-a mişcat. Am încercat cu a doua. Apoi am băgat-o din nou într-a-ntâia. Am verificat frâna de mină. Nimic. Am încercat în marşarier. Maşina a început să ruleze înapoi. Am frânat, am încercat din nou într-a-ntâia. Maşina nu voia să se mişte. Eram foarte supărat pe Lydia. M-am gândit, ei bine, o să conduc cu spatele până acasă. Apoi m-am gândit c-o să mă oprească poliţia şi o să mă întrebe ce făceam. Ei bine, domnilor poliţişti, m-am certat cu gagica şi asta era singura modalitate de a mă întoarce acasă.

Nu mai eram aşa supărat pe Lydia. Am coborât şi m-am dus la uşă. Băgase sculptura înăuntru.

Am bătut. Lydia a deschis.

– Ascultă, am întrebat, eşti un fel de vrăjitoare?

– Nu, sunt o curvă, nu-ţi aminteşti?

– Trebuie să mă duci până acasă. Maşina mea nu vrea să meargă decât înapoi. Mi-a blestemat careva rablă.

– Vorbeşti serios?

– Vino să-ţi arăt.

Lydia m-a urmat până la maşină.

– Vitezele mergeau foarte bine şi apoi, brusc, maşina n-a mai