informaţia Babuinului e de prima mână. În materie de maidaneze, e computer; ce nu cunoaşte încape într-un degetar şi mai rămâne loc. Ştie şi ce culoare de chiloţi preferă fiecare!

— Cum e stabilimentul?

— Mai special, ca faună. Multe nume de afiş, moace pe care le ştii de la televizor şi din filme. Aproape cu toţii purii, tineri pe vremea lui Gheorghiu Dej, hei rup! şi îngheţata pe băţ. Preţuri moderate. Ca floră, japiţe de categoria a II-a.

— Normal, artiştii n-au bani. Cei mai mulţi. Başca, după cum umblă vorba, toţi nepoţi buni, de bunic, ai lu' Hagi Tudose. Zânele first class nu-şi fac parohie la calici. Cum e Vivi Ţeţe? A ce miroase?

— Aş zice busuioc{33}. Prietenoasă, cooperantă...

— De ce-i zice Ţeţe?

Ene ridică din umeri:

— Nu ştiu Cap Bob, poate unde vorbeşte de te-adoarme... Altfel, n-am văzut în viaţa mea o talie mai subţire. Intră într-o verighetă. Îţi vine s-o pui jos, asta ca impresie generală, dar o uiţi imediat. Cel puţin aşa o văd eu.

— Vezi bine. Le-a cunoscut pe răposate?

— Nu, i-am arătat şi fotografiile. Vivi e convinsă că au fost dame de circuit închis, nici una n-a făcut trotuarul.

— În ierarhia borfetă, reprezintă o castă superioară.

— Exact. În tagmă, li se spune telefoniste. Practic, contactul se realizează prin telefon. Există o Centrală unde se primesc comenzile şi care repartizează clienţii — în funcţie de preferinţele declarate — unei "salariate" sau alta. În consecinţă, fetiţele nu fac vitrină, nu îşi caută ele muşteriii. Stau acasă, la televizor şi aşteaptă telefoane.

— Ce părere are Vivi de sistem? Mă interesează unde ar putea interveni neînţelegerile cu patronul.

— Jură că pentru nimic în lume nu s-ar băga în reţea. O citez: "E iobăgie curată, frumosule! Eu, cel puţin, pe prăvălia mea, am drept de opţiune, pescăruşul{34} nu mă obligă să fac aerobică cu orice papacioc{35}, dacă mie nu-mi cânta.

Plătesc dijma şi nu mai are treabă cu mine, eu aleg. Amărâtele astea cu telefonul nu ştiu niciodată cu cine au de-a face, până nu sună ăla la uşă. Şi acilea nu ţine refuzul, nu ţine biberonul{36} şi, cât ar fi de baragladină şi jegos clientul, nu poţi să-i dai cu flit. Cui, ce-i pasă de digestia ta? Nu-ţi mai povestesc de gălbinari{37}, ăi mai sadici, mai perverşi şi mai ticăloşi din toată seminţia! Coşmarul telefonistelor! Au făcut ele scandal, dar pe urmă şi-au fixat oră la dentist..."

— De ce, adică? îl întrerup. Le-a luat peştele la pumni?

— Absolut. Orice răzvrătire e imediat şi dur sancţionată, ca să nu se creeze precedente. În afară de asta, fiii lui Soare-Răsare plătesc foarte bine. Sunt de la distanţă clienţii cei mai graşi, nici un patron nu-i ratează.

— Mda, grea pâine... Acu, te duci la Macri. Mă interesează lista cu femeile dispărute, începând cu 1990. Bineînţeles, tinere până în douăzeci şi cinci de ani.

Sare de pe scaun ca o minge de cauciuc. E ceva care-l caracterizează, parc-ar avea arcuri, nu încheieturi. Visul lui era să ajungă cascador. I-a plâns maică-sa pe umeri — riscuri prea mari, ea văduvă, el copil unic — şi-a renunţat. Că parcă poliţia ar fi sanatoriu. Cei mai mulţi oameni au reprezentări ciudate despre ceea ce se petrece în jurul lor.

— Ce faci diseară? Aşa, cam pe la opt?

Mă priveşte nedumerit:

— Aveţi nevoie de mine?

— Aş vrea să vizionăm împreună casetele Wandei. Vine şi căpitanul Bădoiu. Mai mulţi ochi... Poate găsim ceva.

 

 

La două şi un sfert, o sun pe Coana Aurica. Nu-i una care să-şi piardă lesne cumpătul, nici Nina nu-i oaie să se împiedice într-un cotor de măr, totuşi e speriată. E convinsă că a încercat s-o contacteze. De trei ori a sunat telefonul la ora două, dar s-a întrerupt legătura până să zică alo! Face ceva în telefoanele lui Pantiş, poate că omu' are vreo daravelă importantă...

Gata, ştiu cu cine nu votează la anticipate, aşa că o întrerup:

— Dacă a fost ea, o să te mai caute. Dumneata stai pe fază!

— Că n-oi sta pe oală, bombăne.

— Treaba dumitale, chestia-i să fii atentă. Nu deschizi nimănui, nu primeşti pe nimeni. Nici cu legitimaţie de la Casa Albă!

— Mă crezi mandarină{38}? Am amânat canasta şi am tras toate zăvoarele. Ar fi bine să-mi trimiţi un bodegar{39} din ăla, de rupe lanţuri la circ. Nu mai sunt în putere, cum am fost odată...

— Am şi făcut-o, casa e pusă sub supraveghere. Voi reveni telefonic din oră în oră.

 

 

Sunt zece casete în total. Un număr de striptease, cât de elaborat ar fi, durează maximum zece minute. Vizionarea va dura cam două ceasuri. Tocmai bine. Vom descinde la Crocodil spre ora unsprezece, când începe mişcarea. Sortez filmuleţele pe criteriu cronologic. Nu-s probleme, pe fiecare etichetă sunt trecute patria, anul şi stabilimentul. Wanda era o pedantă.

Sună telefonul şi mă arunc asupra lui ca un ghepard. Faţă de importanţa mesajului, puteam să mă deplasez şi în ritm de spondiloză.

E mama, grozav de emoţionată. Mă anunţă că s-a fixat data. Sâmbăta cealaltă, adică pe şaisprezece. Se mărită. A unsprezecea oară. Pe bune! La Primărie, cu flori, şampanie şi "mulţi ani trăiască"! Ultima oară, acum cinci ani, unul din invitaţi, în virtutea inerţiei, a continuat de unul singur: "şi-altă dată, şi-altă dată..." Uite, c-a avut dreptate. Adevărat însă, că pe trei din cei zece, i-a bisat. De pildă, a divorţat de al cincilea soţ, s-a măritat între timp de două ori, i-a parolat, şi-a opta oară s-a recăsătorit cu al cincilea. Tot cu binecuvântare de la vecinu' cu tricolorul, verighetă şi schimbare de buletin. N-am timp să mă lansez în consideraţii de ordin psihologic, dar trebuie să recunoaştem că e ceva să găseşti trei inşi dispuşi să greşească de două ori, cu una şi aceeaşi persoană! Celor mai mulţi dintre soţii divorţaţi le e de-ajuns doar să-şi zărească fostul partener, ca să traverseze pe roşu şi trafic aglomerat...

Ca de fiecare dată, mă asigură că acum "e ceva pe toată viaţa, a găsit, în sfârşit, omul după care