Cetatea Sucevii, nuna, adică o Doamnă nouă. Atuncea trebuie să-şi spuie şi măria sa Ştefan cuvîntul, în privinţa mirelui. Pînă atuncea mai este. Vă poftesc pe toţi să nu ascultaţi cu supărare vorbele mele, ci să le primiţi ca pe o bună rînduială a celui care ţine în dreapta sa buzdugan de poruncă. Binevoiţi a gusta din toate cîte se află întinse pe mese şi mai cu seamă a bea cu mine nu numai o cupă de vin, în cinstea unui oaspete scump al meu.»

Oaspetele acela scump, pîrcalabul Albu, mai mult s-a întristat decît s-a bucurat. Totuşi s-a silit să arate obraz vesel şi s-a îndemnat a bea. Au băut şi ceilalţi boieri, între care se aflau doi dintre cei mai apropiaţi ai măriei sale, anume : Isaiia, vornicul Ţării-de-Sus, şi Negrilă paharnicul.

Stratonic se afla din întâmplare la curtea lui Iaţco. Nu băga de samă la ce se face şi se spune. Era bucuros, ca un pui de veveriţă care şade pe o creangă uscată în marginea dumbrăvii. Din cînd în cînd clipeşte şi hîrîie la soare. Aşa că monahul spunea din vreme în vreme cîte o nebunie a lui şi rîdea într-o parte întorcîndu-se apoi cu sfială spre asemenea luminate obraze boiereşti.

Au boierii moldoveni mare dragoste de băutură. Şi cu cît închină mai multe cupe, cu atîta vorbesc mai mult şi mai frumos. După aceea unii se bucură mai tare ; alţii cad întru oarecare mîhnire ; iar alţii arată o vitejie şi o fală pe care, socotea Stratonic în mintea lui, n-o arătase nici Alexandru Machedon-Împărat.

— Poţi să dai pe copila domniei tale acestui tînăr fecior al prietinului nostru, a hotărît într-o vreme vornicul Isaiia. Încuviinţăm noi nunta şi sîntem noi naşi. Noii şi cu paharnicul Negrilă, împreună cu jupînesele noastre.

— Ascult cu umilinţă asemenea poruncă, a răspuns Iaţco. Insă îngăduiţi să amînăm pe altă dată acest sfat. Vom hotărî atunci, după ce va afla cele de cuviinţă şi măria sa.

— Aici nu-i vorba de măria sa, ci de copila domniei tale, s-a împotrivit vornicul. Ne-o dai, ori nu ne-o dai?

— Copila noastră nu-i încă vîrstnică pentru însoţire ; trebuie să cer deslegare de la Vodă ; am să mai adaug, cu toată plecăciunea ce se cuvine unor înalţi dregători ca domniile voastre, că nu fac învoială şi nu rup preţ, cu neguţătorii mei niciodată după ce am băut două pahare de vin. Iar astăzi, pe cît mai sînt în stare a socoti, am băut ceva mai mult.

Stratonic părea că ştie socoteala. A scos capul de după un stîlp al pridvorului.

— Socoteala este de două ori cîte douăsprezece, a rînjit el.

Vornicul a zvîrlit în el cu pocalul :

— Piei de acolo, popă.

Pe urmă s-a întors iar cu mare putere cătră boierul Iaţco :

— Ascultă ce poruncesc. Dă fata.

Iaţco şi-a mîngîiat barba căruntă şi s-a aşezat în jîlţ, tăcînd deodată.

— Nu te lasă Vodă? s-a grămădit asupra lui, cu glas dintr-odată scăzut, Isaiia vornicul. Află domnia ta, Iaţco Hudici, că trebuie să-ţi faci din vreme prietini. Află domnia ta, Iaţco Hudici, că vremea trece şi oamenii sînt schimbători.

— Aşa este, a răspuns suspinînd Iaţco.

— Ba noi boierii cei vechi de ţară nu sîntem schimbători! s-a împuternicit, bătînd din picior, Isaiia vornicul,

S-a întîmplat asta în toamna trecută, adică la începutul anului de la Hristos 1471, şi boierii cei doi, vornicul şi paharnicul, au stat pînă tîrziu cu mare ceartă asupra lui Hudici. Acesta şi-a pus mînile pe piept şi a suferit în tăcere, privind cum asfinţeşte soarele în apa Siretului. După ce a asfinţit soarele în apa Siretului, a venit un rob c-o tabla de argint din partea doamnei lui Iaţco. Dumneaei trimetea oaspeţilor mere domneşti, care, după cum se ştie, alină tulburarea.

La ceasul al treilea al serii, cuviosul Stratonic povestea stareţului său, în chilia cea scundă din Cetatea Domnească, cum a urmat acea adunare veselă de boieri. Mai cu samă i-a plăcut lui Stratonic să rîdă de ce a spus el însuşi. Sfinţitul Amfilohie a făcut mai mult haz de ce a spus vornicul Isaiia şi a poftit să i se mai spuie o dată cuvintele acelea, întocmai. După aceea a îngenunchiat la iconostas, rugîndu-se puţin. S-a ridicat şi a ieşit cu paşi măsuraţi, ca să afle dacă Vodă veghează încă.

Nimene n-a ştiut de mirările de-atunci ale lui Stratonic, căci el adormise în chilia lui şi uitase toate.

La miezul nopţii, pe cînd boierii oaspeţi ai lui Hudici intrau în tîrgul Sucevii călări şi se împrăştiau pe uliţi, spre gazdele lor, Atanasie Arvanitul, însoţit de slujitori ai cetăţii, a poprit pe vornic şi pe paharnic, care se aflau împreună şi încă se certau veseli, şi i-a poftit să-l urmeze. Cînd domniile lor au dus mîna la săbii, lefegiii domneşti i-au sprijinit dintr-o parte şi dintr-alta în suliţi. Doi slujitori au prins caii de căpăstru. Alţi slujitori au apucat pe cei patru oameni boiereşti, care călăreau în urmă. În aceeaşi noapte s-au făcut cercetări la gazdele din Suceava. Călăreţi au purces cu cea mai mare grabă la curţile de la ţară ale boierilor, ca să ridice dulapurile şi răcliţile cu hîrtii. Umblătorii vorniciei din Ţara-de-Sus şi călăreţii de la Cotnari ai marelui paharnic au fost aduşi pînă în trei zile, ca să se mărturisească sfinţitului Amfilohie, sub jurămînt.

Iată, din nişte vorbe, fără nici un amestec al unui sărman călugăr, arhimandritul a putut ceti o taină, pe care, curînd după aceea, a dat-o pe faţă. Anume : şi Isaiia şi Negrilă primiseră scrisori, cu trei ani înainte, de la Petru-Vodă Pribeagul, cel care-şi găsise osînda de la măria sa Ştefan-Vodă în Secuime. Primiseră scrisori şi întorseseră răspuns.

Deasemenea se aflaseră scrisori, gătite numai cu două zile înainte, pentru Radu-Vodă, la Ţara Muntenească. Se arăta în aceste scrisori, luminăţiei sale izbăvitorului boierimei Moldovei, că tiranul îşi găteşte oşti pentru război istovind biata ţară ; şi cînd vor fi gata oştile, are să fie prea tîrziu ; deci lucrarea cea bună trebuie săvîrşită fără întîrziere. Acea lucrare bună, care trebuia săvîrşită fără întîrziere, era întoarcerea ţării la vechea ei slobozenie. «Căci de paisprezece ani e