— Ar trebui să puneţi un cordon, rosti Walter autoritar. Să ţineţi lumea la distanţă.

— Am înţeles, să trăiţi, zise poliţistul, apoi plecă.

Lloyd se furişă pe lângă ei şi se apropie de clădire. Pompierii începuseră să preia controlul asupra situaţiei: erau mai puţine flăcări acum şi mai mult fum. Trecu pe lângă maşinile de pompieri şi se apropie de o fereastră. Nu părea foarte periculos şi, oricum, curiozitatea îi copleşise instinctul de conservare – cum se întâmpla de obicei.

Se uită pe geam şi văzu că pagubele erau majore: pereţii şi tavanul se prăbuşiseră în grămezi de moloz. În afară de pompieri, observă şi civili – probabil oficiali ai Reichstagului – păşind prin moloz ca să estimeze pagubele. Lloyd se duse la intrare şi urcă treptele.

Două Mercedesuri negre opriră în trombă exact când poliţia întindea cordonul de siguranţă. Lloyd se uită spre ele cu interes. Din cea de-a doua maşină coborî un bărbat într-un trenci deschis la culoare şi cu o pălărie neagră şi moale pe cap. Avea o mustaţă îngustă sub nas. Lloyd îşi dădu seama că îl avea în faţă pe noul cancelar, Adolf Hitler.

În spatele lui Hitler venea un bărbat mai înalt, purtând uniforma neagră a Schutzstaffelului, SS-ul, garda lui de corp. După ei apăru şchiopătând şi şeful propagandei, omul care manifesta o ură viscerală faţă de evrei – Joseph Goebbels. Lloyd îi recunoscu din fotografiile apărute în ziare. Era atât de fascinat să-i vadă de-aproape, încât uită să fie înspăimântat.

Hitler urcă treptele două câte două, îndreptându-se direct spre Lloyd. Dintr-un impuls, Lloyd împinse uşa mare şi o ţinu deschisă pentru cancelar, înclinând uşor capul către el, Hitler intră în clădire, urmat de anturajul său.

Lloyd li se alătură. Nimeni nu i se adresă. Oamenii lui Hitler păreau să creadă că el făcea parte din angajaţii Reichstagului.

În aer plutea o duhoare oribilă de cenuşă udă. Hitler şi oamenii lui păşiră peste bârnele carbonizate şi peste furtunurile de apă, călcând în băltoace mocirloase. În holul de la intrare stătea Hermann Göring, cu o haină din blană de cămilă acoperindu-i burta uriaşă şi cu bereta răsucită la vârf, în stilul Potsdam. Acesta era omul care infiltra nazişti în rândurile poliţiei, se gândi Lloyd, amintindu-şi conversaţia de la restaurant.

Când Göring îl zări pe Hitler, zbieră:

— Iată cum începe rebeliunea comuniştilor! Ne vor lovi imediat! Nu trebuie să pierdem nicio clipă!

Lloyd se simţea ciudat, de parcă ar fi fost în publicul unui teatru, iar aceşti oameni puternici ar fi fost interpretaţi de actori.

Hitler avu o reacţie şi mai teatrală decât Göring.

— Nu vom mai avea pic de milă acum! zbieră el; părea să se adreseze unui stadion. Toţi cei care ne vor sta în cale vor fi nimiciţi.

Tremura în timp ce vorbea, iar furia mocnea în sinea lui.

— Toţi funcţionarii comunişti vor fi împuşcaţi oriunde vor fi găsiţi. Deputaţii comunişti din Reichstag trebuie spânzuraţi chiar în această noapte.

Însă în felul în care o spunea era ceva artificial. Ura lui Hitler părea reală, dar izbucnirea sa era un spectacol, pus în scenă pentru cei dimprejur – atât pentru oamenii săi, cât şi pentru restul lumii. Era un actor pătruns de emoţii autentice, pe care le amplifica pentru public. Şi funcţiona, observă Lloyd – toţi cei aflaţi în apropiere îl urmăreau vrăjiţi.

Göring zise:

— Führer, acesta este şeful poliţiei politice, Rudolf Diels. Făcu semn spre un bărbat slab şi brunet de lângă el şi adăugă: L-a arestat deja pe unul dintre făptaşi.

Diels nu era deloc isteric. El rosti cu foarte mult calm:

— Marinus van der Lubbe, un muncitor olandez în construcţii.

— Şi comunist pe deasupra! adăugă Göring triumfător.

Diels spuse:

— Exclus din Partidul Comunist din Olanda pentru incendieri.

— Eram sigur! pufni Hitler.

Lloyd pricepu că Hitler era hotărât să dea vina pe comunişti, indiferent de fapte.

Diels rosti cu deferenţă:

— Primul interogatoriu indică faptul că omul este nebun de legat şi că a acţionat de unul singur.

— Imposibil! strigă Hitler. Este o acţiune premeditată cu mult timp înainte. Însă au calculat greşit! Ei nu înţeleg că poporul este de partea noastră.

Göring se întoarse spre Diels şi zise:

— Poliţia va intra în stare de urgenţă din acest moment, spuse el. Avem liste cu comunişti – deputaţi din Reichstag, reprezentanţi aleşi în consiliile locale, organizatori şi activişti de partid. Arestaţi-i pe toţi – chiar în noaptea asta! Folosiţi armele din dotare fără cruţare. Interogaţi-i fără milă.

— Am înţeles, domnule ministru, încuviinţă Diels.

Lloyd îşi dădu seama că Walter avusese motive întemeiate de îngrijorare. Acesta era pretextul pe care naziştii îl căutau. Nu aveau de gând să-i asculte pe cei care spuneau că incendiul fusese provocat de un nebun care acţionase pe cont propriu. Marşau pe ideea unui complot comunist ca să poată institui starea de necesitate.

Göring se uită scârbit la noroiul de pe pantofii săi.

— Locuinţa mea oficială se află la câteva minute distanţă, dar – din fericire – nu a fost afectată de incendiu, Führer, rosti el. Poate că ar fi mai bine să mergem acolo!

— Da. Avem multe de discutat.

Lloyd le ţinu uşa deschisă şi ei ieşiră din clădire. După ce se urcară în maşini şi plecară, el trecu peste cordonul poliţiei şi se întoarse la mama lui şi la soţii von Ulrich.

Ethel zise:

— Lloyd! Unde-ai fost? Am fost teribil de îngrijorată!

— Am intrat în clădire, zise el.

— Poftim? Cum?

— Nu m-a oprit nimeni. Domneşte haosul şi e o zăpăceală generală.

Mama lui îşi ridică mâinile spre cer.

— Nu îşi dă seama deloc de primejdii, oftă ea.

— L-am întâlnit pe Adolf Hitler.

Walter întrebă:

— Ce-a zis?

— Dă vina pe comunişti pentru incendiu. Va urma o epurare.

— Doamne fereşte! exclamă Walter.

(III)

Pe Thomas Macke încă îl ustura sarcasmul lui Robert von Ulrich. „Fratele dumneavoastră vrea să urce pe scara socială urmându-vă exemplul”, zisese von Ulrich. Macke îşi dorea să-i fi trecut prin cap să-i răspundă: „Şi ce-i rău în asta? Nu suntem cu nimic mai prejos decât tine, fante încrezut ce eşti!” Acum voia să se răzbune. Însă avu câteva zile mult prea ocupate ca să poată face ceva în această privinţă.

Sediul poliţiei secrete prusace se afla într-o clădire mare şi elegantă, în stil clasic, la numărul 8 de