Pe vremea aceea începu să se vorbească mult despre o bandă de tâlhari care se organizau în munţii Lepini. Tâlhăria n-a fost niciodată stârpită serios în vecinătatea Romei. Uneori lipsesc căpetenii, dar, când un conducător apare, rareori îi lipseşte o bandă.

Celebrul Cucumetto, încolţit în Abruzzi, alungat din regatul Neapolului unde înfruntase un adevărat război, străbătuse Ga-rigliano, ca şi Manfred şi se refugiase între Sonnino şi Iuperno pe malurile Amasinei.

El se îndeletnicea cu reorganizarea unei bande şi mergea pe urmele lui Decesaris şi Gasparone pe care nădăjduia ca, în curând, să-i întreacă. Numeroşi tineri din Palestrina, Frascati şi Pampinara dispărură. Lumea fu la început neliniştită de soarta lor, dar se află curând că intraseră în banda lui Cucumetto.

Dupa câtva timp, Cucumetto deveni obiectul atenţiei generale. Se spuneau despre acest şef de bandiţi întâmplări de o îndrăzneală extraordinară şi de o brutalitate revoltătoare.

Într-o zi, el răpi o fată, pe fiica inginerului hotarnic din Frosinone. Legile bandiţilor sunt categorice; o fată aparţine mai întâi celui ce o răpeşte, apoi ceilalţi o trag la sorţi, astfel că nenorocita serveşte pentru plăcerile întregii bande, până când tâlharii o părăsesc sau până când ea moare.

Când părinţii sunt îndeajuns de bogaţi s-o răscumpere, se trimite un mesager care tratează răscumpărarea. Capul prizonierului răspunde pentru siguranţa emisarului. Dacă răscumpărarea e refuzată, prizoniera e osândită fără apel.

Fata avea un iubit în banda lui Cucumetto, îl chema Carlini.

Recunoscându-l pe tânăr, ea întinse braţele spre el şi se crezu salvată. Dar bietul Carlini, văzând-o, îşi simţi inima zdrobită, căci ştia ce soartă o aşteaptă.

Totuşi, pentru că era favoritul lui Cucumetto, pentru că împărtăşise cu el timp de trei ani primejdiile, pentru că îi salvase viaţa coborând cu un foc de pistol un carabinier ce ridicase sabia deasupra capului acestuia, nădăjduia că, el, Cucumetto, va avea oarecare milă.

Îl luă deci pe şef la o parte, în timp ce fata, rezemată de trunchiul unui pin falnic ce se înălţa în mijlocul unei poiene din pădure, îşi acoperise faţa cu basmaua pitorească a ţărăncilor romane, ferind-o de privirile desfrânate ale bandiţilor.

Îi istorisi totul, dragostea lui pentru prizonieră, jurămintele lor de credinţă şi cum, în fiecare noapte, de când se aflau prin partea locului, îşi dădeau întâlnire într-o ruină.

În seara aceea, Cucumetto l-a trimis pe Carlini într-un sat învecinat, astfel că n-a putut să vină la întâlnire, dar Cucumetto se afla întâmplător acolo, spunea el şi atunci a răpit-o pe fată.

Carlini îşi imploră şeful să facă o excepţie de hatârul lui şi s-o ierte pe Rita, spunându-i că tatăl ei era bogat şi va plăti o răscumpărare bună.

Cucumetto păru că se lasă convins de rugăminţile prietenului său şi îl puse să găsească un păstor pe care să-l poată trimite la Frosinone, la tatăl Ritei.

Atunci, Carlini se apropie voios de fată, îi spuse că e salvată şi o îndemnă să scrie părinţilor ei o scrisoare prin care să-i anunţe ce s-a întâmplat şi să le comunice că răscumpărarea ei a fost fixată la trei sute de piaştri.

Li se acorda un termen de douăsprezece ceasuri, adică până a doua zi, la nouă dimineaţa.

După ce scrisoarea a fost făcută, Carlini o luă numaidecât şi alergă în căutarea unui mesager. Găsi un tânăr păstor care îşi închidea turma. Mesagerii fireşti ai bandiţilor sunt ciobanii, care trăiesc între oraş şi munte, între viaţa sălbatică şi viaţa civilizată.

Tânărul cioban porni numaidecât, făgăduind că până într-un ceas va fi la Frosinone.

Carlini se înapoie plin de bucurie la iubita Iui să-i anunţe vestea cea bună. Găsi banda în poiană, unde se ospăta cu voioşie din proviziile pe care bandiţii le luau de la ţărani sub formă de tribut. Căută zadarnic printre comesenii veseli pe Cucumetto şi pe Rita.

Întrebă unde sunt; bandiţii răspunseră cu un hohot de râs. O sudoare rece se prelinse pe fruntea lui Carlini şi simţi o încrâncenare a neliniştii.

Repetă întrebarea. Un comesean umplu un pahar cu vin de Orvietto şi i-l întinse spunând:

— În sănătatea viteazului Cucumetto şi a frumoasei Rita.

În momentul acela, lui Carlini i se păru că aude un strigăt de femie. Ghici totul. Luă paharul, îl aruncă în faţa celui care i-l întindea şi se năpusti în direcţia strigătului.

La o sută de paşi de acolo, în spatele unui tufiş, o găsi pe Rita leşinată în braţele lui Cucumetto.

Când îl zări pe Carlini, Cucumetto se ridică ţinând câte un pistol în fiecare mână.

Bandiţii se priviră o clipă: unul cu zâmbetul desfrâului pe buze, altul, cu paloarea morţii pe frunte.

S-ar fi crezut că, între cei doi se va întâmpla ceva groaznic. Puţin câte puţin însă, trăsăturile lui Carlini se destinseră. Mâna pe care o dusese la unul din pistoalele de la brâu căzu moale de-a lungul trupului. Rita stătea culcată între ei. Luna lumina scena.

— Ei, ai îndeplinit misiunea pe care ţi-ai luat-o? îl întrebă Cucumetto.

— Da, căpitane, răspunse Carlini şi mâine înainte de nouă părintele Ritei va fi aici cu banii.

— Bravo. Până atunci o să petrecem o noapte veselă. Fata este încântătoare şi ai într-adevăr gusturi bune, meştere Carlini. De aceea, pentru că nu sunt egoist, ne vom înapoia la tovarăşii noştri şi vom trage la sorţi cui să aparţină acum.

— Aşadar, eşti hotărât s-o laşi în voia legii comune? întrebă Carlini.

— De ce aş face o excepţie pentru ea?

— Crezusem că după ruga mea...

— Şi ce eşti tu mai mult decât ceilalţi?

— Adevărat.

— Fii însă pe pace, reluă Cucumetto râzând, mai curând sau mai târziu îţi va veni şi ţie rândul.

Dinţii lui Carlini se încleştară să se sfărâme.

— Haide, vii? îl chemă Cucumetto, făcând un pas spre tovarăşi.

— Te urmez...

Cucumetto se depărtă fără să-l piardă pe Carlini din ochi, căci se temea, desigur, să nu-l lovească pe la spate. Dar nimic din bandit nu trăda o intenţie duşmănoasă. El stătea în picioare, cu braţele pe piept, lângă Rita, care era tot leşinată. Cucumetto se gândi o clipă că tânărul o va lua în braţe şi va fugi cu ea. Prea puţin îi păsa însă acum: avusese de la Rita ceea ce a vrut, iar cât priveşte banii, trei sute de piaştri împărţiţi