fără ajutorul furnicii ăsteia pline de ifose. Arthur, ai cumva o hartă a pădurii Fontainebleau?

Da, avea una, dar pădurea Fontainebleau se întindea pe vreo şaptesprezece mii de hectare, iar furnicarele nu erau deloc puţine. Unde să caute? Înspre Barbizon, sub stâncile de la Apremont, lângă mlaştina Franchard, prin nisipurile de pe înălţimile Solie?

Puteau să caute ani în şir fără să izbutească să descopere Bel-o-kan-ul prin propriile lor puteri.

― Şi, totuşi, doar n-o să ne lăsăm umiliţi de o furnică! se înfurie Méliès.

Arthur Ramirez pledă în favoarea musafirului lor.

― Tot ce vrea este să ne cunoască mai bine înainte de a ne introduce în sălaşul ei. Are perfectă dreptate. Dacă aş fi în locul ei, aş face la fel.

― Dar cum i-am putea da o imagine "obiectivă" despre lumea noastră?

Se apucară să reflecteze. Altă enigmă! Jacques Méliès exclamă într-un târziu:

― Am o idee!

― Care? întrebă Laetitia, pe care iniţiativele mereu impetuoase ale comisarului o făceau să fie circumspectă.

― Televiziunea. Te-le-vi-ziu-nea! Păi sigur, prin televiziune ne branşăm pe ansamblul speciei umane şi luăm pulsul întregii omeniri. Televiziunea înfăţişează toate aspectele civilizaţiei noastre. Uitându-se la televizor, 103 va putea să aprecieze în deplină cunoştinţă de cauză şi cât se poate de corect ce suntem şi cât valorăm.

 

 

 

187. FEROMON

 

LEGENDĂ MYRMICINĂ:

Descifrare autorizată

Feromon mnezic nr. 123

Temă: Legendă

Salivatoare: Regina Chli-pou-ni

 

Iată legenda celor doi arbori. Două furnicare locuite de specii duşmane trăiau fiecare pe câte un copac. Copacii erau învecinaţi. La un moment dat, s-a întâmplat că o creangă a început să crească lateral, îndreptându-se spre celălalt copac, astfel încât pe zi ce trecea se apropia tot mai mult de el. Cele două specii ştiau că, imediat ce creanga va acoperi spaţiul dintre copaci, va izbucni războiul. Nici una din ele însă nu voia să atace prima. Războiul începu în ziua când creanga atinse uşor copacul învecinat. Luptele au fost nemiloase. Povestirea aceasta demonstrează că există un moment anume pentru fiecare lucru. "Înainte de vreme", e prea devreme; "după", e prea târziu. Oricine ştie intuitiv care este momentul optim.

 

 

 

188. GREUTATEA CUVINTELOR ŞI IMPACTUL IMAGINILOR

 

O instalară pe 103 în faţa unui mic televizor în culori cu cristale lichide. Dat fiind că ecranul era, totuşi, prea mare pentru furnică, aranjară în faţa lui o lupă inversată, care reducea de o sută de ori proporţiile imaginilor.

În ce priveşte sunetul, Arthur branşă televizorul în faţa microfonului de la "Piatra de la Rosetta". Exploratoarea belokaniană putea să beneficieze astfel deopotrivă de imaginea şi de sunetul-parfum al televiziunii Degetelor.

Se-nţelege că ea nu putea percepe nici muzica, nici celelalte sunete dar, graţie acestui procedeu, urma să înţeleagă esenţa comentariilor şi a dialogurilor.

103 produse o picătură de salivă în care voia să-şi noteze observaţiile despre moravurile Degetelor, astfel încât sa deducă ulterior cât valorau animalele astea.

Arthur Ramirez dădu drumul la televizor şi apăsă la întâmplare un buton de pe telecomandă.

Canalul 341: "Cu Krak-Krak, puteţi scăpa uşor de..."

Jacques Méliès sări şi întrerupse pe loc emisiunea. Strălucita lui idee nu era scutită de riscuri!

Recepţie: Ce-i asta? întrebă 103.

Neliniştea îi cuprinse pe toţi. Se grăbiră să o liniştească.

Emisie: Doar o reclamă pentru un aliment. Nimic interesant.

Recepţie: Nu, vreau să spun ce este lumina asta uniformă?

Emisie: Un televizor, care este mijlocul nostru de comunicare cel mai răspândit.

Recepţie: E un foc neted şi rece, nu?

Emisie: Cunoaşteţi focul?

Recepţie: Evident, dar nu pe acesta. Explicaţi-mi!

Arthur Ramirez îşi închipuia doar cu greu că ar putea fi în stare să-i explice unei furnici principiul tubului catodic, astfel că încercă o analogie:

Emisie: Nu e un foc. Străluceşte şi e deschis la culoare, dar numai fiindcă e o fereastră prin care se perindă tot ce se petrece în civilizaţia noastră.

Recepţie: Şi cum ajung imaginile astea aici?

Emisie: Zburând prin văzduh.

103 nu înţelege tehnologia Degetelor, dar sesizează faptul că va vedea lumea acestora ca şi cum s-ar afla simultan în mai multe locuri din oraşul lor.

Canalul 1432: Actualităţi. Tir de mitraliere. O voce din studiou: "Syrakienii au pus la punct gaze capabile să ucidă... "

La iuţeală, Arthur schimbă postul.

Canalul 1445: concursul Miss Univers. Mai multe fete defilează legănându-şi soldurile:

Recepţie: Ce sunt insectele astea care se împleticesc pe labele lor din spate?

Emisie: Nu sunt insecte. Animalele acestea sunt oameni, sau Degete, cum le numiţi voi. Aici vezi femelele noastre.

Recepţie: Deci, aşa arată un Deget văzut în întregime de la înălţimea voastră?

Furnica îşi apropie ochiul drept de lupă şi rămase aşa vreme îndelungată, studiind formele ce se agită pe ecran.

Recepţie: Deci, voi aveţi ochi şi gură, dar sunt plasate în vârful organismului vostru.

Emisie: Credeai că suntem altfel alcătuiţi?

Recepţie: Credeam că nu eraţi decât o masă rozalie. Văd că nu aveţi antene. Atunci cum faceţi ca să vorbiţi?

Emisie: Utilizăm un mijloc de comunicare auditiv, fără să avem nevoie de antene.

Recepţie: Şi vă lipsesc două labe. Nu aveţi decât patru! Cum puteţi să mergeţi?

Emisie: Cele două labe posterioare ne ajung pentru mers, dar ne-a trebuit ceva timp ca să o putem face fără să cădem. Labele anterioare ne servesc la căratul obiectelor, de exemplu. Nu e ca la voi, unde toate labele folosesc la mers.

Recepţie: Cele care au păr lung pe cap sunt bolnave?

Emisie: Unele femele îşi lasă părul să crească pentru a-i seduce astfel mai bine pe masculi.

Recepţie: Cum se face că femelele voastre nu au aripi?

Emisie: Nici un Deget nu are aripi.

Recepţie: Nici măcar sexuaţii?

Emisie: Nici măcar ei.

103 scrutează cu atenţie ecranul. Femelele Degetelor i se par realmente cât se poate de urâte.

Recepţie: Vă schimbaţi culoarea carapacei, precum cameleonii?

Emisie: Noi nu avem carapace. Pielea noastră e rozalie şi dezgolită, şi ne-o protejăm cu haine de toate culorile şi modelele.

Recepţie: Haine? Ăsta-i un fel de camuflaj ca să nu fiţi prinşi de prădătorii voştri?

Emisie: Nu tocmai; este mai degrabă un mijloc de protecţie împotriva frigului şi un fel de-a ne arăta personalitatea. Sunt nişte fibre vegetale împletite.

Recepţie: Aha, servesc deci pentru parada amoroasă, ca la fluturi?

Emisie: Se poate spune şi aşa. Sigur că în unele cazuri "femelele" noastre